HOTĂRÂRE nr. 737/2020

HOTĂRÂRE nr. 737 din 31 august 2020 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Terminal plecări curse externe" la Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 3 septembrie 2020

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Terminal plecări curse externe“ la Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, axa prioritară 2 - „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“, obiectivul specific 2.3. - „Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor“, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, precum și din venituri proprii, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia“ - S.A. răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
p.
Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
Dragoș Cosmin Lucian Preda,
secretar de stat
p.
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
Augustin-Cătălin Iapă,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu

București, 31 august 2020.

Nr. 737.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Terminal plecări curse externe“ la Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia

Titular: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Beneficiar: Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia“ - S.A.

Amplasamentul: Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia, comuna Ghiroda, str. Aeroport nr. 2, județul Timiș

Indicatorii tehnico-economici

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, axa prioritară 2 - „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient“, obiectivul specific 2.3. - „Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, precum și din venituri proprii, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 septembrie 2020

HOTĂRÂRE nr. 736 din 31 august 2020

HOTĂRÂRE nr. 736 din 31 august 2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Varianta de ocolire a municipiului Zalău...

DECIZIE nr. 323 din 3 septembrie 2020

DECIZIE nr. 323 din 3 septembrie 2020 pentru numirea doamnei Vali Pena în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții

ORDIN nr. 1508 din 2 septembrie 2020

ORDIN nr. 1.508 din 2 septembrie 2020 pentru modificarea prevederilor Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guv...

ORDIN nr. 1509 din 2 septembrie 2020

ORDIN nr. 1.509 din 2 septembrie 2020 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 674/252/2012 privind aprobarea formularului de prescripție medicală electronică pentru medicamente cu și f...