HOTĂRÂRE nr. 620/2020
HOTĂRÂRE nr. 620 din 31 iulie 2020 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației în domeniul public al comunei Moftin și pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 288 alin. (1) și al art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2
(1) Se aprobă trecerea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației în domeniul public al comunei Moftin, județul Satu Mare.
(2) După preluare, imobilul transmis potrivit alin. (1) se va utiliza pentru realizarea unui obiectiv în domeniul asistenței sociale.
Articolul 3
Dacă în termen de 10 ani de la data preluării imobilului prevăzut la art. 2 nu se realizează lucrările necesare obiectivului de investiții de interes public local, acesta revine în domeniul public al statului și se dă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în condițiile legii. Ministerul Afacerilor Interne este abilitat să inițieze procedurile necesare în acest sens.
Articolul 4
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 2 se face pe bază de protocol, încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 5
Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
București, 31 iulie 2020.
Nr. 620.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, a cărui valoare de inventar se actualizează
Nr. M.F.P. Codul de clasificație Denumirea Adresa Persoana juridică care administrează imobilul [CIF] Valoarea de inventar actualizată (în lei) 105132 8.19.01 49-218 Județul Satu Mare
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației
CUI 4296406 120.893,01
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE
ale imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră
Sighetu Marmației, care trece în domeniul public al comunei Moftin, județul Satu Mare
Număr de identificare al imobilului atribuit de M.F.P. Cod de clasificație Denumirea imobilului transferat Adresa imobilului Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Descrierea tehnică a imobilului care se transmite Valoarea de inventar (lei) 105132 8.19.01 49-218 Satul Domănești, nr. 317, comuna Moftin, județul Satu Mare Statul român, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației CUI 4296406 Comuna Moftin, județul Satu Mare CUI 3897092 Teren în suprafață de 3.270 mp, CF nr. 104455 120.893,01
Pavilion 49-218-1 „pavilion principal“ S_c = 187 mp, CF nr. 104455-C1
Pavilion 49-218-2 „grajd“ S_c = 189 mp, CF nr. 104455-C2
Pavilion 49-218-3 „depozit combustibil solid“ S_c = 40 mp, CF nr. 104455-C3
Pavilion 49-218-4 „padoc porci“ S_c = 35 mp, CF nr. 104455-C4
Pavilion 49-218-5 „grup sanitar“ S_c = 8 mp, CF nr. 104455-C5
Pavilion 49-219-6 „pilon antenă“ S_c = 1 mp, CF nr. 104455-C6
Împrejmuiri stâlpi țeavă metalică și plasă sârmă 102 ml
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 august 2020
DECIZIE nr. 248 din 4 iunie 2020
DECIZIA nr. 248 din 4 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal
DECIZIE nr. 266 din 4 iunie 2020
DECIZIA nr. 266 din 4 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 alin. (3)-(5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
HOTĂRÂRE nr. 602 din 31 iulie 2020
HOTĂRÂRE nr. 602 din 31 iulie 2020 privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului "Sistem de alertă timpurie și informare în timp real - RO-SAT"
ORDIN nr. 216 din 31 iulie 2020
ORDIN nr. 216 din 31 iulie 2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 310/2019 privind nominalizarea și autorizarea punctelor de debarcare și centrelor de primă vânzare pentru debarcarea și comercializar...
ORDIN nr. 1389 din 6 august 2020
ORDIN nr. 1.389 din 6 august 2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură...
CIRCULARĂ nr. 16 din 5 august 2020
CIRCULARĂ nr. 16 din 5 august 2020 privind nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României