HOTĂRÂRE nr. 1199/2021

HOTĂRÂRE nr. 1.199 din 10 noiembrie 2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Bazin de înot, municipiul Vatra Dornei, zona Lunca Dornei, județul Suceava"

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 15 noiembrie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Bazin de înot, municipiul Vatra Dornei, zona Lunca Dornei, județul Suceava“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu

București, 10 noiembrie 2021.

Nr. 1.199.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Bazin de înot, municipiul Vatra Dornei, zona Lunca Dornei, județul Suceava“

Titular:

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Beneficiar: - Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției – unitatea administrativ-teritorială municipiul Vatra Dornei, după realizarea investiției

Amplasament: municipiul Vatra Dornei, zona Lunca Dornei, județul Suceava

Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA (în prețuri valabile la data de 18.02.2021, 1 euro = 4,8748 lei),

mii lei 47.833

din care C

M

mii lei 28.234

Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., mii lei 46.344

din care C

M

mii lei 27.368

Valoarea finanțată de unitatea administrativ-teritorială municipiul Vatra Dornei, mii lei 1.489

din care C

M

mii lei 866

Eșalonarea investiției: INV/C

M - Anul I INV

mii lei 23.917

C

M

mii lei 14.117 - Anul II INV

mii lei 23.916

C

M

mii lei 14.117

Suprafața construită 2.121,40 mp

Suprafața construită desfășurată 4.879,80 mp

Durata de execuție

luni 24

Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 noiembrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1194 din 10 noiembrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1.194 din 10 noiembrie 2021 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrăr...

ORDIN nr. 1427 din 12 noiembrie 2021

ORDIN nr. 1.427 din 12 noiembrie 2021 privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, lansate în perioada 18 noiembrie-10 decembrie 2021, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de tit...