HOTĂRÂRE nr. 550/2022

HOTĂRÂRE nr. 550 din 21 aprilie 2022 privind aprobarea unor modificări și completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Cluj, Prahova, Argeș, Timiș, Constanța, Tulcea, Bistrița-Năsăud și municipiul București, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 29 aprilie 2022

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora, conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului 2564, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestuia, conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a constatării unei suprafețe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și înscrierea în cartea funciară.

Articolul 3

Se aprobă modificarea adreselor poștale ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a înscrierii acestora în cartea funciară.

Articolul 4

Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările și completările intervenite în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1-3 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

=====
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Vasile Dîncu
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu

București, 21 aprilie 2022.

Nr. 550.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 aprilie 2022

DECRET nr. 521 din 20 aprilie 2022

DECRET nr. 521 din 20 aprilie 2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale admini...

HOTĂRÂRE nr. 540 din 21 aprilie 2022

HOTĂRÂRE nr. 540 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, instituție subordonat...

HOTĂRÂRE nr. 541 din 21 aprilie 2022

HOTĂRÂRE nr. 541 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, precum și trecerea unei construc...

HOTĂRÂRE nr. 551 din 21 aprilie 2022

HOTĂRÂRE nr. 551 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Tribunalului Mureș și transmiterea unei părți din acesta în domeniul public al orașului Luduș

LEGE nr. 105 din 20 aprilie 2022

LEGE nr. 105 din 20 aprilie 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanel...