HOTĂRÂRE nr. 36/1990

HOTĂRÎRE nr. 36 din 11 ianuarie 1990 privind reorganizarea activității de comerț exterior în cadrul unităților din subordinea Ministerului Industriei Electrotehnicii, al Electronicii și Informaticii

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 13 ianuarie 1990

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Întreprinderile de comerț exterior "Electroexport-import" și "Electronum" își desfășoară activitatea în subordinea Ministerului Industriei Electrotehnicii, al Electronicii și Informaticii.

Articolul 2

Se înființează Direcția de comerț exterior "Arcas" în subordinea Centralei industriale de articole casnice București, care va funcționa ca unitate cu personalitate juridică, avînd ca obiect activități de comerț exterior specifice întreprinderilor producătoare din cadrul centralei.

Articolul 3

Se înființează Direcția de comerț exterior în subordinea Centralei industriale de echipamente de automatizări București, care va funcționa ca unitate cu personalitate juridică, avînd ca obiect activități de comerț exterior specifice întreprinderilor producătoare din cadrul centralei.

Articolul 4

Se înființează Direcția de comerț exterior "Mefin" în subordinea Centralei industriale de mecanică fina și mașini textile București, care va funcționa ca unitate cu personalitate juridică, avînd ca obiect activități de comerț exterior specifice întreprinderilor din subordinea centralei.

Articolul 5

Se înființează Direcția de comerț exterior în subordinea Centralei industriale de electronică și tehnica de calcul București, care va funcționa ca unitate cu personalitate juridică, avînd ca obiect activități de comerț exterior specifice întreprinderilor producătoare din cadrul centralei.

Articolul 6

Structura organizatorică, numărul de personal și obiectul detaliat de activitate al întreprinderilor și direcțiilor menționate la articolele de mai sus, precum și denumirile, vor fi aprobate de Ministerul Industriei Electrotehnicii, al Electronicii și Informaticii, pe baza propunerilor centralelor industriale și cu avizul Ministerului Comerțului Exterior.

Articolul 7

Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor introduce modificările corespunzătoare în indicatorii economici și financiari pe anul 1990 ai Ministerului Industriei Electrotehnicii, al Electronicii și Informaticii și centralelor industriale menționate.

=====
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 ianuarie 1990