HOTĂRÂRE nr. 647 din 25 septembrie 1998
HOTĂRÂRE nr. 647 din 25 septembrie 1998 privind transmiterea unui teren în administrarea Consiliului Local al Municipiului Mangalia, județul Constanța
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
HOTĂRÂRE nr. 672 din 30 septembrie 1998 privind organizarea și funcționarea Departamentului de Control al Guvernului
În temeiul art. 107 alin. (2) din Constituția României, Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Departamentul de Control al Guvernului este organizat și funcționează ca structura în aparatul de lucru al Guvernului, subordonat direct primului-ministru.
Articolul 2
(1) Departamentul de Control al Guvernului are competența să constate orice încălcare a dispozițiilor legale în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, al ministerelor și al instituțiilor subordonate Guvernului, de natura sa afecteze realizarea Programului de guvernare, referitoare la:
a) realizarea reformei economice și administrative, a privatizării și aplicarea mecanismelor de piața;
b) modul de desfășurare a activității ministerelor și a structurilor subordonate Guvernului;
c) utilizarea creditelor guvernamentale, a celor garantate de Guvern, precum și a celor acordate de organismele și instituțiile financiare internaționale;
d) efectuarea unor operațiuni financiar-bancare și de asigurări care rezultă din hotărârile Guvernului sau sunt în legătură cu fapte săvârșite de funcționari publici;
e) investițiile finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat;
f) activitățile și acțiunile care pot avea legătură cu crima organizată și cu corupția sau care pot afecta siguranța naționala;
g) modul de constituire și de utilizare a rezervei de stat, inclusiv a resurselor alocate acesteia;
h) modul de asigurare a protecției economico-sociale și a sănătății populației;
i) avariile produse la obiective de interes național și de protecție a mediului.
(2) Departamentul de Control al Guvernului îndeplinește orice alte dispoziții primite din partea primului-ministru.
Articolul 3
(1) Pentru realizarea atribuțiilor specifice, Departamentul de Control al Guvernului efectuează controale și verificări directe sau în colaborare cu alte instituții și întocmește note de control.
(2) Verificarea sesizarilor care privesc persoane cu funcții de demnitate publică se va efectua cu aprobarea primului-ministru.
(3) Pentru verificarea sesizarilor primite, declanșarea acțiunilor de control se face cu aprobarea primului-ministru, iar împuternicirea de control este semnată de secretarul de stat, șef al Departamentului de Control al Guvernului.
(4) Sinteza constatărilor rezultate din controalele și verificările efectuate, cuprinzând propunerile formulate de Departamentul de Control al Guvernului, va fi prezentată spre aprobare primului-ministru.
(5) Notele de control care pun în evidenta fapte de natura infractionala sunt transmise, de îndată, organelor de urmărire penală, sub semnatura primului-ministru, la propunerea secretarului de stat, șef al Departamentului de Control al Guvernului.
(6) Sinteza notelor de control ale Departamentului de Control al Guvernului, aprobată de primul-ministru, se transmite de îndată conducătorilor instituțiilor vizate. În termen de 15 zile aceștia vor prezenta, în scris, primului-ministru modul de rezolvare a cazului semnalat.
Articolul 4
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul Departamentului de Control al Guvernului este îndreptățit să solicite documente, informații și date referitoare la aspectele care fac obiectul activității de control. Punerea la dispoziție a acestora se va face în conformitate cu prevederile legale.
Articolul 5
Personalul cu atribuții de control se bucura de protecția legii și poate solicita sprijinul organelor competente.
Articolul 6
(1) Conducerea Departamentului de Control al Guvernului este exercitată de un secretar de stat, șef al Departamentului de Control al Guvernului, ajutat de un subsecretar de stat.
(2) În exercitarea atribuțiilor care îi revin, secretarul de stat, șef al Departamentului de Control al Guvernului, emite ordine cu caracter intern.
Articolul 7
(1) Structura organizatorică a Departamentului de Control al Guvernului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Statul de personal și numărul maxim de posturi al Departamentului de Control al Guvernului se aproba prin decizie a primului-ministru.
Articolul 8
Resursele financiare necesare funcționarii Departamentului de Control al Guvernului sunt cuprinse în bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Articolul 9
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul de stat, șef al Departamentului de Control al Guvernului, va elabora Regulamentul de organizare și funcționare a Departamentului de Control al Guvernului, parte componenta a Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de lucru al Guvernului.
Articolul 10
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga orice dispoziții contrare.
HOTĂRÂRE nr. 647 din 25 septembrie 1998 privind transmiterea unui teren în administrarea Consiliului Local al Municipiului Mangalia, județul Constanța
HOTĂRÂRE nr. 648 din 25 septembrie 1998 privind transmiterea unor terenuri situate în municipiul Mangalia, județul Constanța
HOTĂRÂRE nr. 667 din 30 septembrie 1998 privind modificarea și completarea art. 147 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice și pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor în acest sector
HOTĂRÂRE nr. 670 din 30 septembrie 1998 privind modul de stabilire și de ajustare a tarifelor practicate de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" -S.A. pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații de baza
HOTĂRÂRE nr. 673 din 30 septembrie 1998 pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 1998 ale regiilor autonome și ale societăților naționale, aflate sub autoritatea Ministerului Agriculturii și Alimentației
HOTĂRÂRE nr. 680 din 30 septembrie 1998 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu apa a comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița"
HOTĂRÂRE nr. 681 din 30 septembrie 1998 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu apa a comunei Crângurile, județul Dâmbovița"
HOTĂRÂRE nr. 682 din 30 septembrie 1998 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Alimentarea cu apa a comunei Comișani, județul Dâmbovița"
Acest site folosește cookie-uri. Detalii