ORDONANȚĂ nr. 126/1998
ORDONANȚA nr. 126 din 29 august 1998 pentru modificarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 pct. 4 lit. k) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Articolul 1
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează: 1.
Articolul 1 litera e) va avea următorul cuprins: "e) efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege." 2.
Articolul 2 alineatul 4 va avea următorul cuprins: "Contravențiile prevăzute de prezenta lege se constata de către funcționarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii financiare, organele controlului financiar și ale poliției." 3.
Articolul 6 va avea următorul cuprins: "Art. 6. - Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) și j), dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum și sumele de bani și lucrurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confisca și se valorifica în condițiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administrației publice centrale. Veniturile obținute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activitățile prevăzute la art. 1, precum și încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror proveniență nu este dovedită se confisca și se fac venit la bugetul administrației publice centrale."
Articolul 2
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată, cu modificările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 august 1998
ORDONANȚĂ nr. 124 din 29 august 1998
ORDONANȚA nr. 124 din 29 august 1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale
ORDONANȚĂ nr. 127 din 29 august 1998
ORDONANȚA nr. 127 din 29 august 1998 privind măsuri pentru oprirea subcapitalizării prin rectificarea bilanțului contabil pe anul 1997 la Banca Română de Comerț Exterior - S.A. (Bancorex)
ORDONANȚĂ nr. 128 din 29 august 1998
ORDONANȚA nr. 128 din 29 august 1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
ORDONANȚĂ nr. 129 din 29 august 1998
ORDONANȚA nr. 129 din 29 august 1998 privind declararea ca zona de interes național a unui ansamblu din perimetrul central al municipiului București, incluzând Noul Centru Civic și Centrul Istoric, și stabilirea condițiilor de realizare a investițiilor pentru...
ORDONANȚĂ nr. 130 din 29 august 1998
ORDONANȚA nr. 130 din 29 august 1998 privind regularizarea cotelor de capital social în procesul de privatizare a băncilor