HOTĂRÂRE nr. 753/1999

HOTĂRÂRE nr. 753 din 16 septembrie 1999 privind începerea lucrărilor de reparații capitale la podul de cale ferată peste râul Mureș la Arad, pe linia de cale ferată Timișoara-Arad, km 53+543, în vederea asigurării redeschiderii circulației feroviare întrerupte ca urmare a calamităților naturale din anul 1998

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 22 septembrie 1999

În temeiul prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, ale art. 16 lit. c) și j) din Ordonanța Guvernului nr. 12/1993 privind achizițiile publice, republicată, cu completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, aprobată și modificată prin Legea nr. 89/1999, Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

(1) Se aprobă începerea imediata a lucrărilor de reparații capitale la podul peste raul Mures la Arad, pe linia de cale ferată Timișoara-Arad, km 53

543, în vederea asigurării repunerii în funcțiune în cel mai scurt timp a infrastructurii podului, afectată de calamitatile naturale din anul 1998, și a redeschiderii circulației feroviare.

(2) Lucrările se vor executa în varianta de reparații capitale ale podului pe amplasamentul actual, prin refacerea pilei 1, consolidarea celorlalte trei pile și a celor două culee și prin înlocuirea suprastructurii, în mod corespunzător realizandu-se în zona și un pasaj subteran pentru circulația rutiera, trei treceri pietonale subterane și panouri fonoabsorbante.

(3) Documentația tehnico-economică se va definitivă și se va elibera autorizația de construire, pe parcursul executării lucrărilor.

Articolul 2

Cheltuielile pentru executarea lucrărilor prevăzute la art. 1 se vor asigura din fondurile de reparații capitale ale Companiei Naționale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A.

Articolul 3

Lucrările de reparații capitale se vor executa, prin încredințare directa, de către Societatea Comercială "CCCF" - S.A. București, specializată în lucrări de reparații/refaceri de pile și culee în albie, montaje de tabliere și suprastructura de cale.

Articolul 4

Primăria Municipiului Arad va pune la dispoziție Companiei Naționale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A., din terenurile pe care le deține, suprafața de teren necesară pentru organizarea de șantier, pe bază de contract de închiriere.

=====
PRIM-MINISTRU RADU VASILE
Contrasemnează: ---------------
Ministrul transporturilor, Traian Basescu
Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes p. Ministru de stat,
ministrul apărării naționale, Mircea Plangu,
secretar de stat p. Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Ioan Onisei

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 septembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 758 din 16 septembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 758 din 16 septembrie 1999 privind unele măsuri de restructurare și reorganizare a Agenției de Cercetare pentru Tehnica și Tehnologii Militare și a Regiei Autonome "Arsenalul Armatei" din structura Ministerului Apărării Naționale

HOTĂRÂRE nr. 766 din 16 septembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 766 din 16 septembrie 1999 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 348/1999 privind înființarea Societății Comerciale "Parc-Turism" - S.A. prin desprinderea unor subunități din Regia Autonomă "Rasirom"