ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 129/1999

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 129 din 10 septembrie 1999 pentru modificarea Legii fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 14 septembrie 1999

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 439 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2001 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/1999 pentru modificarea Legii fondului cinegetic și a...

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:

Articolul 1

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează: 1.

Articolul 4 va avea următorul cuprins: "Art. 4. - Gestionarea fondurilor de vânătoare se atribuie de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura organizațiilor vânătoresti legal constituite din România, Regiei Naționale a Pădurilor, unităților de învățământ și cercetare științifică cu profil cinegetic din România, denumite, în sensul prezentei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare." 2. La articolul 8, litera d) va avea următorul cuprins: "d) stabilește tarifele minime de la care se pornește la determinarea, prin licitație publică, a valorii reale a tarifelor de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare, precum și nivelul tarifelor minime percepute vânătorilor români și străini pentru acțiuni de vânătoare în România;" 3. La articolul 25 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins: "c) cetățenii străini, care fac dovada calității de vânător în țara de domiciliu, ca invitați, contra cost, și sub răspunderea directa a gestionarului fondului de vânătoare." 4. Alineatele (1) și (2) ale articolului 47 se abroga.

Articolul 2

(1) Atribuirea gestiunii fondurilor de vânătoare, potrivit art. 4 din Legea nr. 103/1996, se va face în termen de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Contractele de dare în folosință a fondurilor de vânătoare, încheiate în baza Legii nr. 26/1976 privind economia vânatului și vânătoarea, își prelungesc valabilitatea până la încheierea contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare cu noii gestionari, dar nu mai mult de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 3

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o noua numerotare.

=====
PRIM-MINISTRU RADU VASILE
Contrasemnează: ---------------
Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, Romica Tomescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 septembrie 1999