ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 56/1999
ORDONANȚA URG. nr. 56 din 29 aprilie 1999 privind modul de determinare a fondului de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 1999 ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat care au înregistrat pierderi în anul 1998
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:
Articolul 1
(1) Societățile comerciale cu capital majoritar de stat care, potrivit balantelor de verificare la data de 31 decembrie 1998, au înregistrat pierderi, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, vor determina fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 1999, fără a putea depăși o sumă egala cu cel mult de patru ori fondul de salarii consumat în trimestrul IV 1998.
(2) Agenții economici prevăzuți la alin. (1), care în cursul anului 1999 sunt supuși reorganizării sau la care, prin aplicarea măsurilor de restructurare, intervin modificări ale numărului de personal față de cel realizat în trimestrul IV 1998, vor determina fondul de salarii pe anul 1999 pe baza fondului de salarii consumat în trimestrul IV 1998, recalculat în funcție de numărul mediu de personal, rezultat în urma aplicării măsurilor de reorganizare sau restructurare, aprobate potrivit legii, corectat cu creșterea productivitatii muncii.
Articolul 2
(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Fondul Proprietății de Stat vor monitoriza aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Agenții economici prevăzuți în anexa vor transmite Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Fondului Proprietății de Stat, până la finele decadei a doua a lunii următoare, informări lunare privind evoluția indicatorilor: fondul de salarii, câștigul mediu lunar brut pe salariat, numărul mediu lunar de personal și rezultatul brut al exercițiului financiar.
(2) Până la data de 30 aprilie 1999 agenții economici prevăzuți la art. 1 vor transmite Ministerului Muncii și Protecției Sociale realizarile indicatorilor prevăzuți la alineatul precedent, pe lunile anului 1998.
Articolul 3
(1) Nerespectarea prevederilor art. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 milioane lei la 100 milioane lei, precum și cu recuperarea sumelor acordate din fondul de salarii aferent numărului de luni rămase de la data controlului până la sfârșitul anului 1999 sau, după caz, din fondul de salarii aferent trimestrului I al anului următor.
(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Fondului Proprietății de Stat.
Articolul 4
Contravențiilor prevăzute la art. 3 le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu completările și modificările ulterioare.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 aprilie 1999
HOTĂRÂRE nr. 16 din 29 aprilie 1999
HOTĂRÂRE nr. 16 din 29 aprilie 1999 pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 42/1996 privind aprobarea componentei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților
HOTĂRÂRE nr. 17 din 29 aprilie 1999
HOTĂRÂRE nr. 17 din 29 aprilie 1999 privind validarea unui mandat de deputat
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 55 din 29 aprilie 1999
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 55 din 29 aprilie 1999 pentru interzicerea publicității produselor din tutun în sălile de spectacol și interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 29 aprilie 1999
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 57 din 29 aprilie 1999 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată a unor produse și echipamente importate pentru înzestrarea Serviciului de Telecomunicații Speciale
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 58 din 29 aprilie 1999
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 58 din 29 aprilie 1999 privind soluționarea obiecțiunilor și contestațiilor formulate împotriva actelor de control și de impunere având ca obiect constatarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale, a majorărilor de întârziere, a p...
HOTĂRÂRE nr. 329 din 29 aprilie 1999
HOTĂRÂRE nr. 329 din 29 aprilie 1999 privind alocarea unui ajutor financiar din partea statului pentru Episcopia Alexandriei și Teleormanului
ORDIN nr. 441 din 29 aprilie 1999
ORDIN nr. 441 din 29 aprilie 1999 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație, cod 100.99
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 54 din 29 aprilie 1999
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 54 din 29 aprilie 1999 privind asigurarea unor facilități furnizorilor de îngrășăminte chimice și de uz fitosanitar