HOTĂRÂRE nr. 696/2000

HOTĂRÂRE nr. 696 din 17 august 2000 pentru înlocuirea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 24 august 2000

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Anexele nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 535/1999 privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 7 iulie 1999, se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează: --------------- p.
Ministrul educației naționale, Adrian Miroiu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes
Ministrul muncii și protecției sociale, Smaranda Dobrescu
Anexa 1
INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR DE STAT
Anexa 1A
UNIVERSITĂȚI, ACADEMII, INSTITUTE 1. UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AERONAVE - Construcții aerospațiale zi, 5 ani
- Sisteme de propulsie (turbomotoare, rachete) zi, 5 ani
- Echipamente și instalații de bord zi, 5 ani
CHIMIE - Tehnologia substanțelor anorganice zi, 5 ani
- Tehnologia substanțelor organice zi, 5 ani
- Petrochimie și carbochimie zi, 5 ani
- Inginerie chimică zi, 5 ani
- Știința și ingineria materialelor oxidice zi, 5 ani
- Tehnologia compușilor macromoleculari zi, 5 ani
- Inginerie biochimică zi, 5 ani
- Inginerie chimică (în limbile engleză și franceză) zi, 5 ani
- Tehnologie chimică zi, 3 ani
ELECTRIC - Construcții electrotehnice zi, 5 ani
- Acționări electrice zi, 5 ani
- Electrotehnică generală zi, 5 ani
- Inginerie electrică și calculatoare (în limbile engleză, franceză și germană) zi, 5 ani
- Mașini și aparate electrice zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
- Comunicații zi, 5 ani
- Microelectronică zi, 5 ani
- Telecomenzi și electronică în transporturi zi, 5 ani
- Electronică zi, 3 ani
- Comunicații și exploatare poștală zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
- Trafic urban zi, 3 ani
ENERGETIC - Centrale termoelectrice zi, 5 ani
- Centrale nuclearoelectrice zi, 5 ani
- Electroenergetică zi, 5 ani
- Centrale hidroelectrice zi, 5 ani
- Energetică industrială zi, 5 ani
- Termoenergetică zi, 3 ani
- Hidroenergetică zi, 3 ani
- Transportul și distribuția energiei electrice zi, 3 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în energetică și electrotehnică zi, 5 ani
- Ingineria și managementul sistemelor de producție zi, 5 ani
- Inginerie economică în industria chimică și de materiale zi, 5 ani
- Ingineria și managementul sistemelor de producție (în limba germană) zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Mașini-unelte zi, 5 ani
- Ingineria și managementul proceselor de sudare și control zi, 5 ani
INGINERIA transporturilor - Tehnica TRANSPORTURILOR zi, 5 ani
MECANIC - Mașini și echipamente termice zi, 5 ani
- Mașini hidraulice și pneumatice zi, 5 ani
- Echipamente de proces zi, 5 ani
- Mecanică fină zi, 5 ani
- Mecanică agricolă (mașini și instalații agricole) zi, 5 ani
- Construcții de mașini agricole zi, 5 ani
- Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Material rulant de cale ferată zi, 5 ani
- Mecanică și inginerie mecanică (în limbile engleză, franceză și germană) zi, 5 ani
- Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
- Tehnologii de mecanică fină zi, 3 ani
- Automobile zi, 3 ani
- Materiale și defectoscopie zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Ingineria proceselor siderurgice zi, 5 ani
- Metalurgie neferoasă zi, 5 ani
- Turnarea metalelor zi, 5 ani
- Prelucrări plastice și tratamente termice zi, 5 ani
- Știința materialelor zi, 5 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Inginerie fizică zi, 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Calculatoare zi, 5 ani
- Automatică și informatică industrială zi, 5 ani
- Tehnică de calcul zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CHIMIE - Chimie alimentară zi, 5 ani
- Tehnici de laborator și monitorizare asistate de calculator zi, 3 ani
ELECTRIC - Controlul calității și metrologie zi, 3 ani
- Metrologie și sisteme de măsurare zi, 5 ani
ENERGETIC - Informatizarea și conducerea proceselor energetice zi, 5 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în electronică și electrotehnică (în limbile engleză și germană) zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană) zi, 5 ani
- Inginerie economică în electronică și telecomunicații zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologii ȘI echipamente neconvenționale zi, 5 ani
- Ingineria și managementul calității zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI în energetică zi, 5 ani
- Ingineria protecției mediului în industria chimică și petrochimică zi, 5 ani
MECANIC - Mașini și instalații pentru prelucrarea produselor agricole zi, 5 ani
- Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice zi, 5 ani
- Optometrie zi, 3 ani
- Microtehnică și optică zi, 3 ani
- Mecanizarea și managementului fermelor agricole (Buzău) zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința MATERIALELOR (în limbile engleză și franceză) zi, 5 ani
- Tehnologii ecologice în metalurgia extractivă zi, 3 ani
- Tehnologii ecologice în metalurgia prelucrătoare zi, 3 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Inginerie matematică zi, 5 ani
- Mecanică aplicată zi, 5 ani
TEHNOLOGIA transporturilor - Tehnologia TRANSPORTURILOR zi, 3 ani
2. UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCȚII DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CONSTRUCȚII - Construcții civile, industriale și agricole zi, 5 ani
- Căi ferate, drumuri și poduri zi, 5 ani
- Construcții hidrotehnice zi, 5 ani
- Inginerie sanitară și protecția mediului zi, 5 ani
- Inginerie civilă (în limbile engleză și franceză) zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor zi, 3 ani
- Lucrări edilitare zi, 3 ani
- Construcții și exploatarea lucrărilor hidrotehnice zi, 3 ani
- Drumuri și poduri zi, 3 ani
- Căi ferate și lucrări de artă zi, 3 ani
- Organizarea și economia construcțiilor zi, 3 ani
GEODEZIE - Geodezie zi, 5 ani
- Cadastru zi, 5 ani
- Topografie zi, 3 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Ingineria și managementul lucrărilor de construcții zi, 5 ani
INSTALAȚII - Instalații pentru construcții zi, 5 ani
- Instalații pentru construcții (în limba franceză) zi, 5 ani
- Instalații și echipamente pentru protecția atmosferei zi, 5 ani
- Instalații zi, 3 ani
MECANIC - Utilaj tehnologic pentru construcții zi, 5 ani
- Ingineria și managementul resurselor tehnologice în construcții zi, 5 ani
- Mecanizarea construcțiilor zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CONSTRUCȚII - Inginerie urbană, construcția și gestiunea localităților zi, 5 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Inginerie matematică zi, 5 ani
3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ȘI URBANISM "ION MINCU"
DIN BUCUREȘTI
a) SPECIALIZĂRI ACREDITATE
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARHITECTURĂ - Arhitectură zi, 6 ani
- Arhitectura clădirilor zi, 3 ani
URBANISM - Urbanism zi, 3 ani
b) SPECIALIZĂRI AUTORIZATE SA FUNCȚIONEZE PROVIZORIU
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARHITECTURĂ - Arhitectură de interior și mobilier zi, 3 ani
- Arhitectură și urbanism CAD-CAM zi, 3 ani
URBANISM - Urbanism zi, 5 ani
4. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINA VETERINARA DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agricultură zi, 5 ani
- Pedologie-Agrochimie zi, 5 ani
- Horticultură zi, 5 ani
- Protecția plantelor zi, 3 ani
- Legumicultură-Floricultură zi, 3 ani
CONSTRUCȚII - Îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală zi, 5 ani
- Amenajarea teritoriului agricol zi, 3 ani
- Organizarea și economia construcțiilor zi, 3 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Managementul dezvoltării rurale și inginerie economică în agricultură zi, 5 ani
INGINERIA MEDIULUI - Ingineria mediului agricol zi, 5 ani
MEDICINĂ - Medicină veterinară zi, 6 ani
VETERINARĂ - Igienă și laborator veterinar zi, 3 ani
ZOOTEHNIE - Zootehnie zi, 5 ani
- Creșterea animalelor mici zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Arhitectură peisajeră zi, 5 ani
- Tehnologia vinului ai produselor derivate zi, 3 ani
- Management și afaceri în agricultură (Călărași) zi, 3 ani
- Managementul prelucrării și valorificării produselor agroalimentare (Călărași) zi, 3 ani
BIOLOGIE - Biologie - Științe agricole zi, 4 ani
BIOTEHNOLOGIE - Biotehnologii agricole zi, 5 ani
- Biotehnologii industriale zi, 5 ani
- Biotehnologii medical-veterinare zi, 5 ani
- Biotehnologii în zootehnie zi, 5 ani
GEODEZIE - Cadastru agricol zi, 3 ani
MEDICINĂ veterinară - Clinică și farmacie VETERINARĂ zi, 3 ani
ZOOTEHNIE - Tehnologia laptelui și produselor lactate zi, 3 ani
- Tehnologia cărnii și produselor din carne zi, 3 ani
5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
BIBLIOTECONOMIE - Biblioteconomie-Arhivistică zi, 3 ani
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
- Biochimie zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie zi, 4 ani
- Chimie-Fizică zi, 4 ani
- Biochimie tehnologică zi, 4 ani
- Chimie (în limba franceză) zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Bibliologie și știința informării zi, 4 ani
- O limbă și literatură străină (Limba străină A) - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
- Filologie clasică (Limba latină-Limba greacă veche) zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică zi, 4 ani
- Fizică (în limbile franceză și engleză) zi, 4 ani
- Fizică tehnologică zi, 5 ani
GEOLOGIE - Geologie zi, 4 ani
- Geologie tehnică zi, 5 ani
- Geofizică zi, 5 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Geografie - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă-la alegere) zi, 4 ani
- Cartografie zi, 3 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică - Informatică zi, 3 ani zi, 4 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani; f.f., 5 ani
JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Matematică (în limba franceză) zi, 4 ani
- Matematică-Mecanică zi, 4 ani
- Matematici pure zi, 4 ani
- Matematică aplicată (în limba engleză) zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani
- Pedagogie zi, 4 ani
- Psihologie zi, 4 ani
- Sociologie zi, 4 ani
- Psihopedagogie specială zi, 4 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice (în limba franceză) zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
- Teologie baptistă - Litere (Limba și literatura română) zi, 4 ani
- Teologie baptistă - Litere (O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
- Teologie baptistă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie romano-catolică - Asistență socială zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIOLOGIE - Ecologie și protecția mediului zi, 4 ani
CHIMIE - Radiochimie zi, 4 ani
- Chimia mediului zi, 4 ani
FILOLOGIE - Comunicare și relații publice zi, 4 ani
- Traducători zi, 4 ani
- O limbă și literatură străină (Limba străină A) - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B, inclusiv Limba rromani) zi, 4 ani
- Studii culturale europene zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Etnologie zi, 4 ani; f.f., 5 ani
FIZICĂ - Fizică medicală zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografia turismului zi, 4 ani
- Geografia activităților turistice (Călimănești) zi, 3 ani
- Hidrologie, meteorologie și supravegherea calității mediului zi, 3 ani
JURNALISTICĂ - Comunicare publică zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
SOCIOPSIHO PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (Focșani) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Buzău) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză - Crevedia zi, 3 ani
- Asistenți sociali comunitari zi, 3 ani
ȘTIINȚA MEDIULUI - Știința mediului zi, 4 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani
- Științe politice (în limbile engleză și franceză) zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Patrimoniu cultural zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Pictură bisericească zi, 4 ani
6. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
- Farmacie (militară) zi, 5 ani
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Medicină generală (militară) zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
- Stomatologie (militară) zi, 6 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Fiziokinetoterapie zi, 5 ani
- Audiologie și protezare auditivă zi, 3 ani
- Geriatrie, gerontologie și asistență socială pentru vârstnici zi, 3 ani
STOMATOLOGIE - Profilaxie stomatologică zi, 3 ani
7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economie-Pedagogie zi, 4 ani
- Economia și gestiunea producției agroalimentare zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Gestiunea și analiza financiară a întreprinderilor zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Informatică economică zi, 4,5 ani; f.f., 5,5 ani
- Cibernetică și previziune economică zi, 4,5 ani; f.f., 5,5 ani
- Statistică social-economică zi, 4,5 ani; f.f., 5,5 ani
- Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Merceologie zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Comerț zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economie și sociologie rurală zi, 4 ani
- Gestiunea afacerilor (în limbile engleză, franceză și germană) zi, 4 ani
- Economia întreprinderii (în limbile engleză, franceză și germană) zi, 4 ani
- Organizarea producției și a muncii zi, 3 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
- Prelucrarea electronică a informației economice zi, 3 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Managementul producției agricole și alimentare zi, 3 ani
- Comerț exterior zi, 3 ani
- Economie și ecologie (Giurgiu) zi, 3 ani
- Dezvoltare regională (Giurgiu) zi, 3 ani
- Turism (Giurgiu) zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Economie matematică zi, 4,5 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism (Buzău) zi, 3 ani
- Managementul producției agricole și alimentare (Buzău) zi, 3 ani
- Gestiune bancară zi, 3 ani
- Politici economice zi, 4 ani
- Economia mediului zi, 4 ani
- Economia și dreptul afacerilor zi, 4 ani
- Bănci și burse de valori zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Management social zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economie mondială zi, 4 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
8. UNIVERSITATEA DE MUZICA DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MUZICĂ - Interpretare instrumentală zi, 5 ani
- Canto zi, 5 ani
- Regie de teatru muzical zi, 5 ani
- Compoziție zi, 5 ani
- Muzicologie zi, 5 ani
- Dirijat de orchestră zi, 5 ani
- Dirijat de cor academic zi, 5 ani
- Jazz și muzică ușoară zi, 5 ani
- Pedagogie muzicală zi, 5 ani
- Muzică religioasă zi, 5 ani
9. UNIVERSITATEA DE ARTE DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Pictură zi, 4 ani
- Sculptură zi, 4 ani
- Grafică zi, 4 ani
- Arte textile (tapiserie-contexturi, modă-imprimeuri) zi, 4 ani
- Ceramică-Sticlă-Metal zi, 4 ani
- Scenografie zi, 4 ani
- Design zi, 4 ani
- Artă murală zi, 4 ani
- Conservarea și restaurarea operei de artă zi, 4 ani
- Pedagogia artei zi, 4 ani
- Istoria și teoria artei zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Foto-video-procesare computerizată a imaginii zi, 4 ani
10. UNIVERSITATEA DE ARTA TEATRALA ȘI CINEMATOGRAFICA "ION LUCA CARAGIALE" DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ și televiziune - Regie de film și televiziune zi, 4 ani
- Imagine de film ȘI TELEVIZIUNE zi, 4 ani
- Comunicare audiovizuală zi, 4 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
- Teatrologie zi, 4 ani
- Regie teatru zi, 5 ani
- Coregrafie, creație și pedagogie zi, 4 ani
- Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ȘI TELEVIZIUNE - Multimedia-sunet, montaj zi, 4 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Scenografie zi, 4 ani
11. ACADEMIA NAȚIONALA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
- Kinetoterapie zi, 4 ani
- Educație fizică militară și sport zi, 4 ani; f.f. 5 ani
- Măiestrie sportivă (antrenori) zi, 3 ani
12. ȘCOALA NAȚIONALA DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREȘTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Științe administrative (studii academice postuniversitare) zi, 2 ani
ȘTIINȚE POLITICE - Relații internaționale și integrare europeană (studii academice postuniversitare) zi, 2 ani
- Științe politice (studii academice postuniversitare) zi, 2 ani
- Comunicare și relații publice (studii academice postuniversitare) zi, 2 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Administrație publică locală zi, 3 ani
ECONOMIC - Management (studii academice postuniversitare) zi, 2 ani
JURNALISTICĂ - Comunicare socială zi, 4 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani
13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ISTORIE - Istorie-Arheologie zi, 4 ani
ECONOMIC - Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - Limba și literatura franceză zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă-Asistență socială zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - Limba și literatura engleză zi, 4 ani
GEODEZIE - Topografie, cadastru și organizarea teritoriului zi, 3 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică zi, 3 ani
MUZEOLOGIE - Conservarea și restaurarea patrimoniului zi, 4 ani
- Tehnici de cercetare și conservare a patrimoniului arheologic și muzeal zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani
- Sociologie zi, 4 ani
- Institutori - o limbă străină (engleză - Blaj) zi, 3 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura engleză) - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani zi, 4 ani
14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CHIMIE - Finisare chimică textilă zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Utilajul ȘI tehnologia sudării zi, 5 ani
MECANIC - Material rulant de cale ferată zi, 5 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR alimentare - Tehnologia și controlul calității produselor ALIMENTARE zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Filatură și țesătorie zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
PETROL - Foraj-extracție zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - o limbă străină (engleză) zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Tricotaje, confecții textile zi, 5 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE - Tehnologie și control în alimentația publică și turism zi, 5 ani
15. UNIVERSITATEA DIN BACAU
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
ECONOMIC - Marketing zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
- Kinetoterapie zi, 4 ani
ENERGETICĂ - Energetică industrială zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză) zi, 4 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau Limba și literatura franceză zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
MECANIC - Utilaj tehnologic pentru industria alimentară zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru industria celulozei și hârtiei zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CHIMIE - Inginerie biochimică zi, 5 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT (Piatra Neamț) zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau Limba și literatura engleză zi, 4 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Ingineria ȘI managementul calității zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI industrial zi, 5 ani
MECANIC - Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- - Institutori - O limbă străină (engleză) zi, 3 ani
PEDAGOGIE - Institutori - Educație fizică zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Tehnică de calcul zi, 3 ani
TEHNOLOGIA produselor alimentare - Tehnologia și controlul calității PRODUSELOR ALIMENTARE zi, 5 ani
- Tehnologii alimentare zi, 3 ani
16. UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIOLOGIE - Biologie-Chimie zi, 4 ani
ECONOMIC - Organizarea producției și a muncii zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză) sau Etnologie zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
MECANICĂ - Utilaj tehnologic minier zi, 5 ani
MINE - Exploatări miniere subterane zi, 5 ani
- Prepararea substanțelor minerale utile zi, 5 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Metalurgie neferoasă zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română) zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE și DECORATIVE - Pictură ȘI artă murală zi, 5 ani
ECONOMIC - Managementul firmei zi, 4 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
ENERGETIC - Electroenergetică zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză, germană) zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie-Jurnalistică zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Informatică aplicată zi, 3 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI în minerit și metalurgie zi, 5 ani
- Gestionarea, prelucrarea și valorificarea deșeurilor zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
PROTECȚIA mediului - Controlul calității MEDIULUI zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) zi, 3 ani
TEHNOLOGIA produselor alimentare - Tehnologie și controlul calității PRODUSELOR ALIMENTARE zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie greco-catolică - Litere (Limba și literatura română) zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică pastorală zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
17. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAȘOV
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AERONAVE - Construcții aerospațiale zi, 5 ani
CONSTRUCȚII - Construcții civile, industriale și agricole zi, 5 ani
ECONOMIC - Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani; f.f., 5 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, maghiară) zi, 4 ani
FORESTIER - Silvicultură zi, 5 ani
- Exploatări forestiere zi, 5 ani
- Prelucrarea lemnului zi, 5 ani
- Mobilă și produse finite din lemn zi, 5 ani
- Tehnica culturilor silvice zi, 3 ani
- Tehnologia exploatărilor forestiere zi, 3 ani
- Tehnologia prelucrării lemnului zi, 3 ani
FIZICĂ - Fizică-Chimie zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică zi, 3 ani
- Informatică zi, 4 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Ingineria și managementul sistemelor de producție zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Mașini-unelte zi, 5 ani
- Utilajul și tehnologia sudării zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
- Matematică zi, 4 ani
MECANIC - Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Mecanică fină zi, 5 ani
- Mecanică agricolă (mașini și instalații agricole) zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald zi, 5 ani
- Automobile zi, 3 ani
- Tehnologii de mecanică fină zi, 3 ani
- Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
- Materiale și defectoscopie zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
MUZICĂ - Pedagogie muzicală zi, 5 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Turnarea metalelor zi, 5 ani
- Prelucrări plastice și tratamente termice zi, 5 ani
- Știința materialelor zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Gestiune financiară și bancară zi, 3 ani
- Organizarea și gestiunea producției zi, 3 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani
ELECTRIC - Inginerie electrică și calculatoare (în limba engleză) zi, 5 ani
- Controlul calității și metrologie zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (franceză, germană) zi, 4 ani
- Limbi moderne aplicate (franceză, engleză) zi, 4 ani
- Bibliologie și muzeologie zi, 3 ani
FORESTIER - Știința și tehnologia lemnului (în limba engleză) zi, 5 ani
- Cinegetică zi, 3 ani
GEODEZIE - Cadastru zi, 3 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologii ȘI echipamente neconvenționale zi, 5 ani
- Productică zi, 5 ani
- Design de produs zi, 5 ani
- Design-ul produselor industriale (în limba engleză) zi, 5 ani
INSTALAȚII - Instalații pentru construcții zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Design în construcția de mașini zi, 3 ani
- Optometrie zi, 3 ani
- Utilaj tehnologic pentru industria alimentară zi, 5 ani
- Ingineria autovehiculelor (în limba engleză) zi, 5 ani
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Asistenți medicali zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
MUZICĂ - Canto zi, 5 ani
PROTECȚIA mediului - Controlul calității MEDIULUI zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Sociologie zi, 4 ani
- Psihologie-Pedagogie zi, 4 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) zi, 3 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Mecanică aplicată zi, 5 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Tehnologii metalurgice zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
- Automatizări zi, 3 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIBLIOTECONOMIE - Biblioteconomie-Arhivistică zi, 3 ani
18. UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ-NAPOCA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARHITECTURĂ - Arhitectură zi, 6 ani
CONSTRUCȚII - Căi ferate, drumuri și poduri zi, 5 ani
- Construcții civile, industriale și agricole zi, 5 ani
- Căi ferate și lucrări de artă zi, 3 ani
- Drumuri și poduri zi, 3 ani
- Organizarea și economia construcțiilor zi, 3 ani
- Tehnologia construcțiilor zi, 3 ani
ELECTRIC - Acționări electrice zi, 5 ani
- Electrotehnică generală zi, 5 ani
- Electrotehnică generală (în limba germană) zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
ELECTRONIC - Comunicații zi, 5 ani
- Comunicații și exploatare poștală zi, 3 ani
- Electronică zi, 3 ani
- Electronică aplicată zi, 5 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Ingineria și managementul sistemelor de producție zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Mașini-unelte zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
INSTALAȚII - Instalații pentru construcții zi, 5 ani
- Instalații zi, 3 ani
MECANIC - Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Ingineria și managementul fabricării mașinilor și utilajelor zi, 5 ani
- Mașini și echipamente termice zi, 5 ani
- Mecanică agricolă (mașini și instalații agricole) zi, 5 ani
- Mecanică fină zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Turnarea metalelor zi, 5 ani
- Deformări plastice și tratamente termice zi, 5 ani
- Ingineria și managementul procesării materialelor zi, 5 ani
ȘTIINȚA - Automatică și informatică industrială zi, 5 ani
SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Automatică și informatică industrială (în limba engleză) zi, 5 ani
- Calculatoare zi, 5 ani
- Calculatoare (în limba engleză) zi, 5 ani
- Tehnică de calcul zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CONSTRUCȚII - Inginerie civilă (în limba engleză) zi, 5 ani
ECONOMIC - Fabricație și management în industria mică și mijlocie zi, 3 ani
- Organizarea și gestiunea producției (Câmpia Turzii) zi, 3 ani
ELECTRIC - Metrologie și sisteme de măsurare zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Tehnică medicală zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică și telecomunicații (în limba engleză) zi, 5 ani
ENERGETIC - Energetică industrială zi, 5 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul construcțiilor zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini (în limba germană) zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI industrial zi, 5 ani
INSTALAȚII - Instalații și echipamente pentru protecția atmosferei zi, 5 ani
MECANIC - Automobile zi, 3 ani
- Mecanică și inginerie mecanică (în limbile franceză și engleză) zi, 5 ani
- Managementul și mecanizarea fermelor agricole (Turda) zi, 3 ani
- Tehnologii de mecanică fină zi, 3 ani
- Tehnologia prelucrării materialelor zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
- Roboți industriali și sisteme flexibile de fabricație (în limba engleză) zi, 5 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Inginerie fizică zi, 5 ani
- Inginerie matematică zi, 5 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința și ingineria MATERIALELOR zi, 5 ani
- Controlul proceselor metalurgice (Câmpia Turzii) zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Informatică tehnică zi, 3 ani
19. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI DE MEDICINA VETERINARA
DIN CLUJ-NAPOCA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agricultură zi, 5 ani
- Horticultură zi, 5 ani
- Legumicultură-Floricultură zi, 3 ani
- Viticultură-Pomicultură zi, 3 ani
MEDICINĂ veterinară - Medicină VETERINARĂ zi, 6 ani
- Tehnică veterinară zi, 3 ani
ZOOTEHNIE - Zootehnie zi, 5 ani
- Creșterea animalelor, controlul și valorificarea produselor zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agromontanologie zi, 5 ani
- Viticultură și tehnologia vinului (Blaj) zi, 3 ani
BIOLOGIE - Biologie și științe agricole zi, 4 ani
BIOTEHNOLOGIE - Biotehnologii agricole zi, 5 ani
GEODEZIE - Cadastru agricol zi, 3 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Management, dezvoltare și amenajare rurală zi, 5 ani
MEDICINĂ veterinară - Clinică și farmacie VETERINARĂ zi, 3 ani
TEHNOLOGIA produselor ALIMENTARE - Tehnologia prelucrării PRODUSELOR agricole zi, 5 ani
20. UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
- Teatrologie zi, 4 ani
- Regie teatru zi, 4 ani
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
- Biologie-Chimie zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie-Fizică zi, 4 ani
- Chimie zi, 4 ani
- Chimie (în limba engleză) zi, 4 ani
- Tehnologia substanțelor organice zi, 5 ani
- Tehnologia substanțelor anorganice zi, 5 ani
- Știința și ingineria materialelor oxidice zi, 5 ani
ECONOMIC - Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economia și gestiunea producției agroalimentare zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Informatică economică zi, 4,5 ani; f.f. 5,5 ani
- Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani; f.f., 5 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B) sau Etnologie zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- O limbă și literatură străină (Limba străină A) - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
- Limba și literatura maghiară - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină. (Limba străină B) sau Etnologie maghiară zi, 4 ani
- Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) zi, 4 ani
- Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză, germană, rusă) zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică zi, 4 ani
- Fizică tehnologică zi, 5 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani
- Geografie - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă, italiană - la alegere) zi, 4 ani
GEOLOGIE - Geologie tehnică zi, 5 ani
- Geologie-Geografie zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Informatică zi, 4 ani
- Tehnologie informatică zi, 3 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Matematică-Fizică zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Sociologie zi, 4 ani
- Psihologie zi, 4 ani
- Pedagogie - Limba și literatura română sau Limba și literatura maghiară zi, 4 ani
- Psihopedagogie specială zi, 4 ani
- Asistență socială zi, 4 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
ȘTIINȚA mediului - Știința MEDIULUI zi, 4 ani
ȘTIINȚE politice - Științe POLITICE zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică - Litere (O limbă și literatură străină) zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică - Asistență socială zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Administrație publică locală zi, 3 ani
- Administrație publică locală (Bistrița) zi, 3 ani
- Administrație publică locală și secretariat (Satu Mare) zi, 3 ani
- Administrație publică locală (Sfântu Gheorghe) zi, 3 ani
BIBLIOTECONOMIE - Biblioteconomie-Arhivistică zi, 3 ani
BIOLOGIE - Ecologie și protecția mediului zi, 4 ani
CHIMIE - Informatica sistemelor chimice zi, 5 ani
- Inginerie biochimică zi, 5 ani
- Tehnici de laborator asistate de calculator zi, 3 ani
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT - Kinetoterapie zi, 4 ani
ECONOMIC - Asistență managerială zi, 4 ani
- Bănci și burse de valori zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
- Managementul instituțiilor europene zi, 4 ani
- Managementul afacerilor în industria hotelieră zi, 4 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Management (Sfântu Gheorghe) zi, 3 ani
- Statistică social-economică zi, 4,5 ani
- Gestiune economică și teritorială (Sighetu Marmației) zi, 3 ani
- Administrarea întreprinderilor (studii academice postuniversitare) zi, 2 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura spaniolă - Limba și literatura română sau Limba și literatura maghiară sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică medicală zi, 4 ani
- Fizica mediului ambiant (Dej) zi, 3 ani
GEODEZIE - Topografie, cartografie și cadastru funciar (Gheorgheni) zi, 3 ani
- Topografie, cartografie și cadastru funciar (Zalău) zi, 3 ani
GEOGRAFIE - Cartografie și cadastru funciar zi, 3 ani
- Geoinformatică și prospectare turistică zi, 3 ani
- Geografia turismului (Gheorgheni) zi, 3 ani
- Geografia turismului (Sighetu Marmației) zi, 3 ani
- Geografia turismului (Zalău) zi, 3 ani
- Planning teritorial zi, 4 ani
GEOLOGIE - Mineralogie zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie-Arheologie zi, 4 ani
- Istorie-Biblioteconomie zi, 4 ani
- Istoria artei, muzeologie și restaurare zi, 4 ani
JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
- Matematici aplicate zi, 4 ani
- Matematică economică zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (franceză) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Bistrița) zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚE POLITICE - Studii europene zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Patrimoniu cultural zi, 4 ani
- Teologie reformată - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie reformată - Litere (O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă, maghiară - la alegere) sau Etnologie zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică didactică zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică - Litere (Limba și literatura română) zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică - Iconografie zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică - Istorie (Oradea) zi, 4 ani
- Teologie greco-catolică pastorală (Oradea) zi, 4 ani
- Teologie romano-catolică - Istorie zi, 4 ani
- Teologie romano-catolică - Litere (O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, maghiară - la alegere) zi, 4 an
21. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE "IULIU HATIEGANU"
DIN CLUJ-NAPOCA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
FARMACIE - Tehnicieni de farmacie zi, 3 ani
MEDICINĂ - Imagistică medicală, radioterapie și medicină nucleară zi, 3 ani
- Tehnică medicală de laborator clinic zi, 3 ani
- Asistenți medicali zi, 3 ani
- Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare zi, 3 ani
STOMATOLOGIE - Profilaxie stomatologică zi, 3 ani
22. ACADEMIA DE MUZICA "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MUZICĂ - Interpretare instrumentală zi, 5 ani
- Canto zi, 5 ani
- Compoziție zi, 5 ani
- Muzicologie zi, 5 ani
- Dirijat de orchestră zi, 5 ani
- Dirijat de cor academic zi, 5 ani
- Regie de teatru muzical zi, 5 ani
- Pedagogie muzicală zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MUZICĂ - Muzică religioasă zi, 5 ani
- Regie coregrafică zi, 5 ani
- Pedagogie coregrafică zi, 5 ani
- Interpretare muzicală (Piatra-Neamț) zi, 3 ani
- Pedagogie muzicală (Piatra-Neamț) zi, 3 ani
23. ACADEMIA DE ARTE VIZUALE "IOAN ANDREESCU" DIN CLUJ-NAPOCA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Pictură zi, 4 ani
- Sculptură zi, 4 ani
- Grafică zi, 4 ani
- Pedagogia artei zi, 4 ani
- Arte textile (tapiserie-contexturi; modă-imprimeuri) zi, 4 ani
- Ceramică-Sticlă-Metal zi, 4 ani
- Design zi, 4 ani
- Foto-video-procesare computerizată a imaginii zi, 4 ani
24. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANTA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agricultură zi, 5 ani
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
- Ecologie și protecția mediului zi, 4 ani
CHIMIE - Tehnologia prelucrării petrolului și petrochimie zi, 5 ani
CONSTRUCȚII - Construcții hidrotehnice zi, 5 ani
- Îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală zi, 5 ani
CONSTRUCȚII și echipamente navale - Instalații ȘI ECHIPAMENTE NAVALE zi, 5 ani
ECONOMIC - Tranzacții internaționale zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limba și literatura turcă zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limba și literatura latină zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică-Chimie zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Utilajul ȘI tehnologia sudării zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
- Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Utilaje și instalații portuare zi, 5 ani
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română zi, 4 an
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE ȘI SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Pedagogia artei zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie zi, 4 ani
CONSTRUCȚII - Lucrări edilitare zi, 3 ani
ECONOMIC - Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Finanțe și contabiLitate zi, 4 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
FIZICĂ - Fizică zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină zi, 4 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (italiană, franceză, spaniolă) zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limbi balcanice (sârbă, bulgară) zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limba și literatura germană zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică zi, 3 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Ingineria și managementul lucrărilor de construcții zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani
MECANIC - Automobile zi, 3 ani
MEDICINĂ - Stomatologie zi, 6 ani
MUZICĂ - Pedagogie muzicală - Canto zi, 5 ani zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie zi, 4 ani
- Psihopedagogie specială zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză) zi, 3 ani
- Institutori (înv. primar) - O limbă străină (engleză - Călărași)
- Institutori - O limbă străină (engleză) (Slobozia) zi, 3 ani
- Institutori - Educație fizică zi, 3 ani
- Institutori - Desen zi, 3 ani
- Institutori - Limba turcă zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Istorie zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I
și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
FILOLOGIE - Limba și literatura română - Filologie balcanică zi, 4 ani
MEDICINĂ - Medicină generală (în limba engleză) zi, 6 ani
- Stomatologie (în limba engleză) zi, 6 ani
25. UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Electromecanică fluvială zi, 3 ani
NAVIGAȚIE - Navigație și transport fluvial și maritim portuar zi, 3 ani
- Navigație și transport maritim zi, 5 ani
26. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- secretariat - Administrație locală și SECRETARIAT (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani; f.f., 4 ani
- Birotică (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani; f.f., 4 ani
AGRICOL - Horticultură zi, 5 ani
- Agricultură zi, 5 ani
BIOLOGIE - Biologie-Științe agricole zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie zi, 4 ani
ECONOMIC - Economie generală zi, 4 ani
- Economia și gestiunea producției agroalimentare zi, 4 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f.; 5 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
- Contabilitate și gestiune financiară (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani; f.f., 4 ani
- Informatică economică zi, 4,5 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Marketing zi, 4 ani
- Statistică social-economică zi, 4,5 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
ELECTRIC - Construcții electrotehnice zi, 5 ani
- Electrotehnică generală zi, 5 ani
- Acționări electrice zi, 5 ani
- Electrotehnică generală (în limba franceză) zi, 5 ani
- Mașini și aparate electrice zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
- Tracțiune electrică zi, 5 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
ENERGETIC - Centrale termoelectrice zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
- Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică - Informatică zi, 3 ani zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Mașini-unelte zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani
MECANIC - Mecanică agricolă (Mașini și instalații agricole) zi, 5 ani
- Autovehicule rutiere zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
- Calculatoare zi, 5 ani
- Calculatoare (în limba engleză) zi, 5 ani
TEHNOLOGIA produselor ALIMENTARE - Tehnologia prelucrării PRODUSELOR agricole zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă pastorală zi, 5 ani; f.f., 6 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Administrație publică locală zi, 3 ani
- Administrație publică locală (Râmnicu Vâlcea) zi, 3 ani
- Birotică zi, 3 ani
AERONAVE - Echipamente și instalații de bord zi, 5 ani
AGRICOL - Agromontanologie zi, 5 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
CHIMIE - Biochimie tehnologică zi, 4 ani
CONSTRUCȚII - Tehnologia construcțiilor zi, 3 ani
ECONOMIC - Tranzacții internaționale zi, 4 ani
- Gestiune bancară zi, 3 ani
- Gestiune financiară și bancară zi, 3 ani
- Bănci și burse de valori zi, 4 ani
EDUCAȚIE FIZICĂ și sport - Kinetoterapie zi, 4 ani
- Educație fizică ȘI management în SPORT zi, 4 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Echipamente electrocasnice, medicale și industriale zi, 3 ani
- Electromecanică (în limba franceză) zi, 5 ani
- Electromecanică (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani
ENERGETIC - Electroenergetică zi, 5 ani
FILOLOGIE - Traducători (engleză, franceză) zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie-Sociologie zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizica materialelor zi, 4 ani
GEODEZIE - Cadastru funciar zi, 3 ani
GEOGRAFIE - Geografie - O limbă și literatură străină zi, 4 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Inginerie economică în energetică și electrotehnică zi, 5 ani
- Ingineria și managementul sistemelor de producție (Drobeta Tr. Severin) zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
MECANIC - Automobile zi, 3 ani
- Materiale și defectoscopie (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani
- Materiale și defectoscopie (Râmnicu Vâlcea) zi, 3 ani
- Utilaje și instalații portuare (Drobeta-Turnu Severin) zi, 5 ani
NAVIGAȚIE - Navigație și transport fluvial (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani
- Institutori (Drobeta-Turnu Severin) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Râmnicu Vâlcea) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Slatina) zi, 3 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Mecanică aplicată zi, 5 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința MATERIALELOR zi, 5 ani
ȘTIINȚE politice - Științe POLITICE zi, 4 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Tehnică de calcul zi, 3 ani
- Tehnică de calcul (Râmnicu Vâlcea) zi, 3 ani
- Informatică tehnică zi, 3 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Economie-Pedagogie zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină zi, 3 ani
27. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
MEDICINĂ - Asistenți medicali zi, 3 ani
- Asistenți medicali (Pitești) zi, 3 ani
- Fiziokinetoterapie zi, 5 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
28. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN RĂDULESCU MOTRU"
DIN DROBETA TURNU SEVERIN
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Finanțe zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Managementul întreprinderii zi, 4 ani; f.f., 5 ani
29. UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALAȚI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- secretariat - Administrație locală și SECRETARIAT zi, 3 ani
CONSTRUCȚII ȘI echipamente navale - Instalații și ECHIPAMENTE NAVALE zi, 5 ani
- Nave și inginerie oceanică zi, 5 ani
- Construcții și montaj de nave zi, 3 ani
ECONOMIC - Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Marketing zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
- Electronică aplicată zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, rusă) zi, 4 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (franceză, rusă) zi, 4 ani
- Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (engleză, rusă) zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică-Chimie zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Mașini-unelte zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Utilajul și tehnologia sudării zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie-Filosofie zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
MECANIC - Mașini și echipamente termice zi, 5 ani
- Mașini și utilaje pentru construcții (Brăila) zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru industria alimentară zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald (Brăila) zi, 5 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Controlul proceselor metalurgice zi, 3 ani
- Ingineria proceselor siderurgice zi, 5 ani
- Prelucrări plastice și tratamente termice zi, 5 ani
- Turnarea metalelor zi, 5 ani
- Știința materialelor zi, 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR alimentare - Pescuit și acvacultură zi, 5 ani
- Tehnologii ALIMENTARE zi, 3 ani
- Tehnologia și controlul calității produselor alimentare zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agricultură (Brăila) zi, 5 ani
BIOTEHNOLOGIE - Biotehnologie aplicată zi, 5 ani
CHIMIE - Tehnologii carbochimice zi, 5 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economia și gestiunea produselor agroalimentare zi, 4 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Informatică economică zi, 4,5 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani
- Gestiune financiară și bancară zi, 3 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI management în SPORT zi, 4 ani
- Kinetoterapie zi, 4 ani
ELECTRIC - Acționări electrice zi, 5 ani
- Acționări electrice (în limba franceză) zi, 5 ani
ELECTRONIC - Comunicații zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Exploatarea motoarelor în transporturi zi, 3 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
GEODEZIE - Cadastru agricol zi, 3 ani
INGINERIE economică - inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul mecanic (Brăila) zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI în energetică zi, 5 ani
- Gestiunea, prelucrarea și valorificarea deșeurilor zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologii ȘI echipamente neconvenționale zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
- Istorie - O limbă și literatură străină (engleză) zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Mecanică fină zi, 5 ani
- Inginerie tehnologică și mecanizare în construcții (Brăila) zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru industria celulozei și hârtiei (Brăila) zi, 5 ani
- Mașini hidraulice și pneumatice zi, 5 ani
- Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
- Mecatronică zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - Muzică zi, 3 ani
- Institutori - Educație fizică zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză - Brăila) zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Calculatoare zi, 5 ani
- Tehnică de calcul zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Mecanică aplicată zi, 5 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE - Tehnologie și control în alimentația publică și turism zi, 5 ani
- Tehnologii piscicole zi, 3 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română) zi, 4 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică zi, 3 ani
30. UNIVERSITATEA TEHNICA "GHEORGHE ASACHI" DIN IAȘI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARHITECTURĂ - Arhitectură zi, 6 ani
CHIMIE - Tehnologia substanțelor anorganice zi, 5 ani
- Tehnologia substanțelor organice zi, 5 ani
- Tehnologia compușilor macromoleculari zi, 5 ani
- Tehnologia celulozei, hârtiei, poligrafie și fibre zi, 5 ani
- Finisare chimică textilă zi, 5 ani
- Tehnologia pieilor, blănurilor și înlocuitorilor de piele zi, 5 ani
- Tehnologie chimică zi, 3 ani
- Inginerie chimică zi, 5 ani
- Inginerie biochimică zi, 5 ani
CONSTRUCȚII - Construcții civile, industriale și agricole zi, 5 ani
- Căi ferate, drumuri și poduri zi, 5 ani
- Inginerie civilă (în limbile engleză și franceză) zi, 5 ani
- Construcții hidrotehnice zi, 5 ani
- Îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală zi, 5 ani
- Inginerie sanitară și protecția mediului zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor zi, 3 ani
- Lucrări edilitare zi, 3 ani
- Organizarea și economia construcțiilor zi, 3 ani
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
- Mașini și aparate electrice zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
- Comunicații zi, 5 ani
- Electronică zi, 3 ani
ENERGETIC - Electroenergetică zi, 5 ani
- Energetică industrială zi, 5 ani
- Transportul și distribuția energiei electrice zi, 3 ani
GEODEZIE - Cadastru zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Mașini-unelte zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în industria de textile-pielărie zi, 5 ani
INSTALAȚII - Instalații pentru construcții zi, 5 ani
MECANIC - Mașini și echipamente termice zi, 5 ani
- Mecanică agricolă (mașini și instalații agricole) zi, 5 ani
- Mecanică fină zi, 5 ani
- Materiale și defectoscopie zi, 3 ani
- Utilaj tehnologic zi, 5 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința MATERIALELOR zi, 5 ani
- Turnarea metalelor zi, 5 ani
- Prelucrări plastice și tratamente termice zi, 5 ani
- Controlul proceselor metalurgice zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
- Calculatoare zi, 5 ani
- Tehnică de calcul zi, 3 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Filatură-Țesătorie zi, 5 ani
- Tricotaje-Confecții textile zi, 5 ani
- Confecții din piele și înlocuitori zi, 5 ani
- Tehnologia tricoturilor zi, 3 ani
- Tehnologia confecțiilor din țesături și tricoturi zi, 3 ani
- Tehnologia firelor și țesăturilor zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CHIMIE - Finisarea produselor textile zi, 3 ani
- Tăbăcărie zi, 3 ani
- Tehnici de laborator și monitorizare asistată de calculator zi, 3 ani
CONSTRUCȚII - Construcția și exploatarea lucrărilor hidrotehnice zi, 3 ani
- Inginerie urbană zi, 5 ani
- Tehnologia materialelor de construcții zi, 3 ani
ECONOMIC - Organizarea producției și a muncii zi, 3 ani
ELECTRIC - Controlul calității și metrologie zi, 3 ani
- Acționări electrice zi, 5 ani
- Construcții electrotehnice zi, 5 ani
- Electrotehnologie zi, 5 ani
- Metrologie și sisteme de măsurare zi, 5 ani
ELECTRONIC - Microelectronică zi, 5 ani
- Comunicații (în limba engleză) zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Ingineria sistemelor electromecanice zi, 5 ani
ENERGETIC - Centrale termoelectrice zi, 5 ani
- Producerea energiei electrice și termice zi, 3 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în industria chimică și de materiale zi, 5 ani
- Inginerie economică în energetică și electrotehnică zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul mecanic zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologii ȘI echipamente neconvenționale zi, 5 ani
- Utilajul și tehnologia sudării zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Tehnologia și biotehnologia protecției MEDIULUI zi, 5 ani
- Amenajări pentru protecția apei și solului zi, 5 ani
MECANIC - Automobile zi, 3 ani
- Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Exploatarea mașinilor textile zi, 3 ani
- Mașini hidraulice și pneumatice zi, 5 ani
- Tehnologii de mecanică fină zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
- Roboți industriali zi, 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Echipamente de automatizare zi, 3 ani
31. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINA VETERINARA "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAȘI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agricultură zi, 5 ani
- Horticultură zi, 5 ani
- Viticultură-Pomicultură zi, 3 ani
- Arhitectura peisajului zi, 3 ani
MEDICINĂ veterinară - Medicină VETERINARĂ zi, 6 ani
- Igienă și laborator veterinar zi, 3 ani
ZOOTEHNIE - Zootehnie zi, 5 ani
- Creșterea animalelor mici zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agromontanologie zi, 5 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Managementul dezvoltării rurale și inginerie economică în agricultură zi, 5 ani
32. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAȘI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
- Biochimie zi, 4 ani
- Ecologie și protecția mediului zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie zi, 4 ani
- Chimie-Fizică zi, 4 ani
- Biochimie tehnologică zi, 4 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
- Economie-Pedagogie zi, 4 ani
- Economia și gestiunea producției agroalimentare zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Finanțate și asigurări zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
- Măiestrie sportivă (antrenori) zi, 3 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- O limbă și literatură străină (Limba străină A) - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică zi, 4 ani
- Fizică tehnologică zi, 5 ani
GEOLOGIE - Geologie tehnică zi, 5 ani
- Geochimie zi, 5 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani
- Geografie - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Informatică zi, 4 ani
- Tehnologie informatică zi, 3 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
- Istorie - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Matematică-Fizică zi, 4 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
SOCIOPSIHO- Pedagogie - PEDAGOGIE zi, 4 ani
- Psihologie zi, 4 ani
- Sociologie și politologie zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
- Administrație publică locală zi, 3 ani
- Administrație publică locală (Focșani) zi, 3 ani
ECONOMIC - Agroturism (Vatra Dornei) zi, 3 ani
- Bănci și burse de valori zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Comerț zi, 4 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Gestiune bancară zi, 3 ani
- Informatică economică zi, 4,5 ani
- Marketing zi, 4 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
- Turism (Focșani) zi, 3 ani
- Statistică social-economică zi, 4,5 ani
FILOLOGIE - Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) zi, 4 ani
- Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (polonă) zi, 4 ani
- Literatură comparată și antropologie culturală - Limba și literatura străină B zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică medicală zi, 4 ani
- Biofizică zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografie - Știința mediului zi, 4 ani
JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematici aplicate zi, 4 ani
- Matematică-Mecanică zi, 4 ani
- Matematică-Informatică zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani
- Psihopedagogie specială zi, 4 ani
- Institutor - Desen zi, 3 ani
- Institutori - Religie romano - catolică zi, 3 ani
- Institutori - Religie ortodoxă zi, 3 ani
- Institutori (învățământ primar) - O limbă străină (franceză - Bârlad) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Botoșani) zi, 3 ani
- Institutori - Ecologie (Piatra-Neamț) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Piatra Neamț) zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Patrimoniu cultural zi, 4 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori zi, 3 ani
33. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" DIN IAȘI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Bioinstrumentație și tehnici medicale zi, 6 ani
- Biomateriale și tehnologie protetică zi, 6 ani
- Substanțe bioactive și biotehnologie medicală zi, 6 ani
- Bioinformatică și management sanitar zi, 6 ani
- Asistenți medicali zi, 3 ani
- Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare zi, 3 ani
STOMATOLOGIE - Asistenți pentru stomatologie zi, 3 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Medicină generală (în limba engleză) zi, 6 ani
- Stomatologie (în limba engleză) zi, 6 ani
34. UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAȘI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Pictură zi, 5 ani
- Sculptură zi, 5 ani
- Grafică zi, 5 ani
- Pedagogia artei zi, 5 ani
- Arte textile (tapiserie-contexturi; modă-imprimeuri) zi, 5 ani
- Design zi, 5 ani
- Artă murală zi, 5 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie - Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete zi, 4 ani zi, 4 ani
MUZICĂ - Interpretare instrumentală zi, 5 ani
- Canto zi, 5 ani
- Compoziție zi, 5 ani
- Muzicologie zi, 5 ani
- Dirijat de cor academic zi, 5 ani
- Pedagogie muzicală zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE și DECORATIVE - Conservarea ȘI restaurarea operei de artă zi, 5 ani
MUZICĂ - Jazz și muzică ușoară zi, 5 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MUZICĂ - Muzică religioasă zi, 5 ani
35. UNIVERSITATEA DIN ORADEA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani; f.f., 5 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
- Kinetoterapie zi, 4 ani
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
- Electronică aplicată zi, 5 ani
ENERGETIC - Electroenergetică zi, 5 ani
- Energetică industrială zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă) zi, 4 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau Limba și literatura rusă zi, 4 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (franceză, germană - la alegere) zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie-Geografie zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
MECANIC - Mecanică fină zi, 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Administrație publică locală zi, 3 ani
AGRICOL - Agricultură zi, 5 ani
- Horticultură zi, 5 ani
ARHITECTURĂ - Arhitectură zi, 6 ani
ARTE - Pedagogia artei zi, 4 ani
PLASTICE ȘI DECORATIVE - Sculptură zi, 4 ani
- Design zi, 4 ani
- Arte textile zi, 4 ani
- Pictură zi, 4 ani
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
- Biologie-Chimie zi, 4 ani
CONSTRUCȚII - Inginerie sanitară și protecția mediului zi, 5 ani
ECONOMIC - Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI management în SPORT zi, 4 ani
ELECTRIC - Instalații electrice zi, 3 ani
ELECTROMECANICĂ - Exploatarea aparaturii medicale zi, 3 ani
ENERGETIC - Centrale termoelectrice zi, 5 ani
- Transportul și distribuția energiei electrice zi, 3 ani
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura germană - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (engleză, franceză, italiană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
- Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (engleză, germană) zi, 4 ani
- Biblioteconomie zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică-Chimie zi, 4 ani
FORESTIER - Silvicultură zi, 5 ani
GEODEZIE - Cadastru zi, 5 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul electric zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul textile-pielărie zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Utilajul ȘI tehnologia sudării zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Echipamente de proces zi, 5 ani
- Mecanică agricolă zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
MEDICINĂ - Fiziokinetoterapie zi, 5 ani
- Medicină generală zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
- Cosmetică medicală zi, 3 ani
MUZICĂ - Canto zi, 5 ani
- Pedagogie muzicală zi, 5 ani
- Interpretare instrumentală zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani
- Sociologie zi, 4 ani
- Psihologie zi, 4 ani
- Institutori - O limbă străină zi, 3 ani
- Institutori - Muzică zi, 3 ani
- Institutori - Desen (Beiuș) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (franceză, engleză-Beiuș) zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Automatizări - Calculatoare - Tehnică de calcul zi, 3 ani zi, 5 ani zi, 3 ani
ȘTIINȚE politice - Științe POLITICE zi, 4 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
TEOLOGIE - Patrimoniu cultural zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
- Teologie baptistă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie baptistă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană, rusă - la alegere) zi, 4 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Confecții din piele și înlocuitori - Tricotaje - Confecții textile zi, 5 ani zi, 5 ani
c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere
în anul I și care funcționează în lichidare
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
ECONOMIC - Bănci și burse de valori zi, 4 ani; f.f., 5 ani
ENERGETIC - Energetica surselor noi de energie zi, 5 ani
FORESTIER - Exploatări forestiere zi, 5 ani
- Prelucrarea lemnului zi, 5 ani
MECANIC - Mașini și echipamente termice zi, 5 ani
PETROL - Petrol și gaze (Marghita) zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori (Beiuș) zi, 3 ani
- Institutori (Marghita) zi, 3 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Confecții - Textile (Marghita) zi, 3 ani
- Confecții - Pielărie (Marghita) zi, 3 ani
36. UNIVERSITATEA DIN PETROSANI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Organizarea producției și a muncii zi, 3 ani
ELECTRIC - Controlul calității și metrologie zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Exploatare mașini și utilaje zi, 3 ani
GEOLOGIE - Geologie minieră zi, 5 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI în minerit zi, 5 ani
MECANIC - Mașini și instalații miniere zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic minier zi, 5 ani
MINE - Exploatări miniere subterane zi, 5 ani
- Exploatări miniere la zi zi, 5 ani
- Topografie minieră zi, 5 ani
- Topografie minieră zi, 3 ani
- Prepararea substanțelor minerale utile zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Psihosociologie zi, 4 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
CONSTRUCȚII - Construcții miniere zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză) zi, 3 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Inginerie matematică zi, 5 an
37. UNIVERSITATEA DIN PITESTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie-Fizică zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
- Electronică zi, 3 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau Limba și literatura engleză zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limba și literatura engleză zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limba și literatura franceză zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani
- Matematică - Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Automobile zi, 3 ani
- Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Horticultură zi, 5 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune (Câmpulung Muscel) zi, 3 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Finanțe și bănci zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI management în SPORT zi, 4 ani
- Kinetoterapie zi, 4 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Ingineria și managementul sistemelor de producție zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie-Muzeologie zi, 4 ani
MECANIC - Metrologie - Sisteme de măsurare zi, 5 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză- Alexandria) zi, 3 ani
- Institutori - Educație fizică zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (franceză - Câmpulung Muscel) zi, 3 ani
- Institutori - Educație fizică (Câmpulung Muscel) zi, 3 ani
- Institutori - Desen (Câmpulung Muscel) zi, 3 ani
- Institutori - Muzică (Câmpulung Muscel) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (franceză-Giurgiu) zi, 3 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Inginerie fizică zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română - O limbă și literatură străină: engleză, franceză - la alegere) zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
38. UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIESTI
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
CHIMIE - Tehnologia prelucrării petrolului și petrochimie zi, 5 ani
- Tehnologie chimică zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
- Exploatarea utilajului petrolier și petrochimic zi, 3 ani
GEOLOGIE - Geologie petrolieră zi, 5 ani
MECANIC - Utilaj tehnologic petrolier zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru transportul și depozitarea hidrocarburilor zi, 5 ani
PETROL - Forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze zi, 5 ani
- Foraj-extracție zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 an
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică (Câmpina) zi, 3 ani
- Administrație publică locală (Câmpina) zi, 3 ani
CHIMIE - Chimie-Fizică zi, 4 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Merceologie zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
- Gestiune financiar-bancară (Câmpina) zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura engleză - Limba și literatura franceză zi, 4 ani
- Limba și literatura română - Limba și literatura engleză zi, 4 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria protecției MEDIULUI în industria chimică și petrochimică zi, 5 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
PETROL - Transportul, depozitarea și distribuirea petrolului și gazelor zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) zi, 3 an
39. UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN RESITA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Marketing zi, 4 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Utilajul și tehnologia sudării zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Turism și servicii zi, 4 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în energetică și electrotehnică zi, 5 ani
- Inginerie economică în domeniul mecanic zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința MATERIALELOR zi, 5 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă-Istorie zi, 4 ani
40. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agromontanologie zi, 5 ani
BIBLIOTECONOMIE - Biblioteconomie-Arhivistică zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT - Măiestrie sportivă (antrenori) zi, 3 ani
ECONOMIC - Turism și servicii zi, 4 ani
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura germană - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (engleză, franceză) zi, 4 ani
- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (germană, franceză) zi, 4 ani
- Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană) zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Mașini-unelte zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Tehnologii și echipamente neconvenționale zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
- Istorie (în limba germană) zi, 4 ani
JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Utilaj tehnologic zi, 5 ani
- Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Calculatoare zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină: engleză, franceză, germană - la alegere) zi, 4 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE - Tehnologii alimentare zi, 3 ani
- Tehnologia și controlul calității produselor alimentare zi, 5 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Tricotaje-Confecții textile zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Administrație publică locală zi, 3 ani
AGRICOL - Tehnici și activități montane zi, 3 ani
ARTE PLASTICE și DECORATIVE - Conservarea ȘI restaurarea operelor de artă zi, 4 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
- Teatrologie - Management cultural zi, 4 ani
BIOLOGIE - Ecologie și protecția mediului zi, 4 ani
ECONOMIC - Comerț zi, 4 ani
- Informatică economică zi, 4 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport Educație FIZICĂ ȘI management în SPORT zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limbi moderne aplicate zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică-Chimie zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Informatică aplicată zi, 3 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie - O limbă și literatură străină (engleză, germană zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
- Asistenți medicali zi, 3 ani
PETROL - Exploatarea și valorificarea gazelor naturale (Mediaș) zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Tehnologii în metalurgia extractivă (Copșa Mică) zi. 3 ani
ȘTIINȚE politice - Științe POLITICE zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Psihopedagogie zi, 4 ani
- Psihologie zi, 4 ani
- Sociologie-Etnologie zi, 4 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
TEXTILE- PIELĂRIE - Tehnologia confecțiilor din țesături și tricoturi zi, 3 ani
41. UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
ECONOMIC - Turism și servicii zi, 4 ani
- Conducerea unităților comerciale și de turism zi, 3 ani
ENERGETIC - Energetică industrială zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (franceză, germană) zi, 4 ani
- Limba și literatura franceză - Limba și literatura română sau Limba și literatura germană zi, 4 ani
FORESTIER - Silvicultură zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Mașini-unelte zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie-Geografie zi, 4 ani
MECANIC - Utilaj tehnologic zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
MUZEOLOGIE - Muzeologie zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Calculatoare zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Gestiune financiară și bancară zi, 3 ani
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura engleză - Limba și literatura românâ sau O limbă și literatură străină (franceză, germană) zi, 4 ani
- Limba și literatura franceză - Limba și literatura engleză zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografie - O limbă și literatură străină (franceză, engleză) zi, 4 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
- Inginerie economică în energetică și electrotehnică zi, 5 ani
- Ingineria și managementul calității zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie - O limbă și literatură străină (engleză, franceză) zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - Educație fizică zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTAȚIE - Tehnologii alimentare zi, 3 ani
42. UNIVERSITATEA "VALACHIA" DIN TARGOVISTE
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
AGRICOL - Agromontanologie zi, 5 ani
BIBLIOTECONOMIE - Biblioteconomie-Arhivistică zi, 3 ani
ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Marketing zi, 4 ani
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
ENERGETIC - Transportul și distribuția energiei electrice zi, 3 ani
ISTORIE - Istorie-Geografie zi, 4 ani
MECANIC - Utilaj tehnologic zi, 5 ani
MUZEOLOGIE - Tehnici de cercetare și conservare a patrimoniului arheologic și muzeal zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința MATERIALELOR zi, 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
TEHNOLOGIA produselor alimentare - Tehnologia prelucrării PRODUSELOR agricole zi, 5 ani
- Tehnologii ALIMENTARE zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Agroturism zi, 3 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
ENERGETIC - Energetică industrială zi, 5 ani
FIZICĂ - Fizică-Chimie zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologii ȘI echipamente neconvenționale zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI în spațiul funciar zi, 5 ani
ISTORIE - Istorie-Arheologie zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Fizică zi, 4 ani
- Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
MUZICĂ - Pedagogie muzicală zi, 5 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Tehnică de calcul zi, 3 ani
SOCIOPSIHO- - Institutori - O limbă străină (franceză, engleză) zi, 3 ani
PEDAGOGIE - Institutori - Muzică zi, 3 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE - Piscicultură și acvacultură zi, 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Asistență socială zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română) zi, 4 ani
- Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani
43. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRANCUSI" DIN TARGU JIU
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
ENERGETIC - Centrale termoelectrice zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
- Contabilitate și gestiune financiară zi, 3 ani
INGINERIE economică - Inginerie ECONOMICĂ în domeniul mecanic zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Mașini-unelte zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză) zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
- Administrație publică locală (Slatina) zi, 3 ani
44. UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TARGU MURES
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ELECTRONIC - Electronică zi, 3 ani
ENERGETIC - Electroenergetică zi, 5 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică zi, 3 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Ingineria și managementul sistemelor de producție zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
MECANIC - Tehnologii de mecanică fină zi, 3 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ECONOMIC - Organizarea producției și a muncii zi, 3 ani
- Prelucrarea electronică a informației economice zi, 3 ani
- Managementul firmei zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - Limba și literatura engleză zi, 4 ani
ISTORIE - Istorie - Limba și literatura engleză zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani
MECANIC - Automobile zi, 3 ani
- Utilaj tehnologic pentru textile-pielărie zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (engleză) zi, 3 ani
ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani
45. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE DIN TARGU MURES
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Medicină generală (militară) zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Asistenți medicali de urgențe medico-chirurgicale zi, 3 ani
- Asistență medico-socială zi, 3 ani
FARMACIE - Tehnică farmaceutică zi, 3 ani
46. UNIVERSITATEA DE ARTA TEATRALA DIN TARGU MURES
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
- Actorie (în limba maghiară) zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTĂ TEATRALĂ - Teatrologie zi, 4 ani
- Regie teatru zi, 4 ani
47. UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIȘOARA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Comunicare profesională zi, 3 ani
ARHITECTURĂ - Arhitectură zi, 6 ani
CHIMIE - Ingineria prelucrării produselor naturale zi, 5 ani
- Tehnologia chimică a produselor textile, pielii și înlocuitorilor zi, 5 ani
- Tehnologia substanțelor anorganice zi, 5 ani
- Tehnologia substanțelor organice zi, 5 ani
- Tehnologia compușilor macromoleculari zi, 5 ani
- Știința și ingineria materialelor oxidice zi, 5 ani
CONSTRUCȚII - Construcții civile, industriale și agricole zi, 5 ani
- Căi ferate, drumuri și poduri zi, 5 ani
- Inginerie civilă (în limbile engleză și germană) zi, 5 ani
- Organizarea și economia construcțiilor zi, 3 ani
- Tehnologia construcțiilor zi, 3 ani
- Construcții hidrotehnice zi, 5 ani
- Îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală zi, 5 ani
- Inginerie sanitară și protecția mediului zi, 5 ani
ELECTRIC - Electrotehnică generală zi, 5 ani
ELECTROMECANIC - Electromecanică zi, 5 ani
ELECTRONIC - Electronică aplicată zi, 5 ani
- Comunicații zi, 5 ani
- Electronică zi, 3 ani
- Comunicații și exploatare poștală zi, 3 ani
ENERGETIC - Electroenergetică zi, 5 ani
- Energetică industrială zi, 5 ani
GEODEZIE - Cadastru zi, 5 ani
INSTALAȚII - Instalații pentru construcții zi, 5 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Ingineria și managementul sistemelor de producție zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ - Tehnologia construcțiilor de mașini zi, 5 ani
- Utilajul și tehnologia sudării zi, 5 ani
- Mașini-unelte zi, 5 ani
MECANIC - Echipamente de proces zi, 5 ani
- Mecanică fină zi, 5 ani
- Mașini și echipamente termice zi, 5 ani
- Material rulant de cale ferată zi, 5 ani
- Mașini hidraulice și pneumatice zi, 5 ani
- Mecanică agricolă (mașini și instalații agricole) zi, 5 ani
- Tehnologia prelucrării metalelor zi, 3 ani
- Tehnologii de mecanică fină zi, 3 ani
- Utilaj tehnologic (Hunedoara) zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru industria alimentară zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic textil zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic minier zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Roboți industriali zi, 5 ani
- Roboți industriali (în limba germană) zi, 5 ani
ȘTIINȚA MATERIALELOR - Prelucrări plastice și tratamente termice (Hunedoara) zi, 5 ani
- Turnarea metalelor (Hunedoara) zi, 5 ani
- Ingineria proceselor siderurgice (Hunedoara) zi, 5 ani
ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Automatică ȘI informatică industrială zi, 5 ani
- Calculatoare zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARHITECTURĂ - Conductori arhitecți zi, 3 ani
CHIMIE - Tehnică tipografică zi, 3 ani
CONSTRUCȚII - Drumuri și poduri zi, 3 ani
- Lucrări hidrotehnice zi, 3 ani
ELECTRONIC - Tehnologii audio, video și multimedia zi, 3 ani
- Electronică (Hunedoara) zi, 3 ani
ELECTROMECANIC - Tehnică medicală zi, 3 ani
- Electromecanică (Hunedoara) zi, 5 ani
- Exploatare mașini și utilaje (Hunedoara) zi, 3 ani
ECONOMIC - Organizarea producției și a muncii zi, 3 ani
INGINERIE - Inginerie de afaceri în electrotehnică zi, 5 ani
ECONOMICĂ - Inginerie economică în domeniul mecanic (Hunedoara) zi, 5 ani
INGINERIE MANAGERIALĂ și TEHNOLOGICĂ - Tehnologii ȘI echipamente neconvenționale zi, 5 ani
- Tehnologia construcțiilor de mașini (în limba franceză) zi, 5 ani
- Ingineria și managementul procesării materialelor (Hunedoara) zi, 5 ani
INGINERIA - Amenajări pentru protecția apei și solului zi, 5 ani
MEDIULUI - Gestionarea, prelucrarea și valorificarea deșeurilor zi, 5 ani
INGINERIA TRANSPORTURILOR - Ingineria sistemelor de circulație feroviară - Ingineria sistemelor de circulație rutieră zi, 5 ani zi, 5 ani
MECANIC - Autovehicule rutiere zi, 5 ani
- Concepție, fabricație și management; integrate pe calculator (în limbile engleză și germană) zi, 5 ani
- Construcții de mașini agricole zi, 5 ani
- Exploatarea sistemelor turistice zi, 3 ani
- Mașini și instalații pentru prelucrarea produselor agricole zi, 5 ani
- Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald zi, 5 ani
MECATRONICĂ - Mecatronică zi, 5 ani
ȘTIINȚA materialelor - Știința și ingineria MATERIALELOR zi, 5 ani
ȘTIINȚA - Informatică aplicată zi, 3 ani
SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Informatică tehnică (Hunedoara) zi, 3 ani
- Tehnică de calcul zi, 3 ani
ȘTIINȚE APLICATE - Mecanică aplicată zi, 5 ani
48. UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINA VETERINARA
A BANATULUI DIN TIMIȘOARA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Agricultură zi, 5 ani
- Horticultură zi, 5 ani
- Inginerie genetică (în agricultură) zi, 5 ani
INGINERIA mediului - Ingineria MEDIULUI agricol zi, 5 ani
MEDICINĂ veterinară - Medicină VETERINARĂ zi, 6 ani
- Igienă și laborator veterinar zi, 3 ani
TEHNOLOGIA produselor ALIMENTARE - Tehnologia prelucrării PRODUSELOR agricole zi, 5 ani
ZOOTEHNIE - Zootehnie zi, 5 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
AGRICOL - Arhitectura peisajului zi, 5 ani
BIOLOGIE - Biologie-Științe agricole zi, 4 ani
BIOTEHNOLOGIE - Biotehnologii agricole zi, 5 ani
GEODEZIE - Cadastru agricol zi, 3 ani
INGINERIE ECONOMICĂ - Managementul dezvoltării și amenajării rurale zi, 5 ani
TEHNOLOGIA PRODUSELOR - Analiza și controlul produselor agroalimentare de origine vegetală zi, 5 ani
ALIMENTARE - Extracte și aditivi agroalimentari zi, 5 ani
49. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Arte textile (tapiserie-contexturi; modă-imprimeuri) zi, 4 ani
- Design zi, 4 ani
- Grafică zi, 4 ani
- Pictură zi, 4 ani
- Pedagogia artei zi, 4 ani
- Sculptură zi, 4 ani
BIOLOGIE - Biologie zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie zi, 4 ani
ECONOMIC - Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economia și gestiunea producției agroalimentare zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Economie-Pedagogie zi, 4 ani
- Finanțe și asigurări zi, 4 ani
- Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Tranzacții internaționale zi, 4 ani
EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT zi, 4 ani
FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
- O limbă și literatură străină (Limba străină A) - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizică zi, 4 ani
- Fizică-Chimie zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani
ISTORIE - Istorie zi, 4 ani
- Istorie - O limbă și literatură străină (Limba străină B) zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Informatică zi, 4 ani
JURNALISTICĂ - Jurnalistică - O limbă și literatură străină zi, 4 ani
MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Matematică-Fizică zi, 4 ani
MUZICĂ - Pedagogie muzicală zi, 5 ani
- Canto zi, 5 ani
- Interpretare instrumentală zi, 5 ani
SOCIOPSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani
- Psihologie zi, 4 ani
- Sociologie zi, 4 ani
ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină) zi, 4 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 ani
ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani
- Actorie (în limba germană) zi, 4 ani
CHIMIE - Chimie-Biologie zi, 4 ani
ECONOMIC - Informatică economică zi, 4 ani
- Marketing zi, 4 ani
- Turism și servicii zi, 4 ani
- Tehnică bancară (Caransebeș) zi, 3 ani
EDUCAȚIE - Kinetoterapie zi, 4 ani
FIZICĂ ȘI SPORT - Măiestrie sportivă zi, 3 ani
FILOLOGIE - Filologie clasică (Limba latină - Limba greacă veche) zi, 4 ani
- Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (Limba străină B, inclusiv limbile italiană și spaniolă) zi, 4 ani
- O limbă și literatură străină (Limba străină A, inclusiv limba sârbă și croată) - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (Limba străină B, inclusiv limbile italiană și spaniolă) zi, 4 ani
- Limba și literatura sârbă și croată sau Istorie - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă) zi, 4 ani
- Biblioteconomie - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină zi, 4 ani
- Limba și literatura sârbă și croată sau Limba și literatura română - O limbă și literatură străină zi, 4 ani
FILOSOFIE - Filosofie zi, 4 ani
FIZICĂ - Fizica materialelor zi, 4 ani
- Fizica mediului zi, 4 ani
GEOGRAFIE - Geografie - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, spaniolă - la alegere) zi, 4 ani
INFORMATICĂ - Tehnologie informatică zi, 3 ani
MATEMATICĂ - Matematici aplicate zi, 4 ani
- Matematică-Informatică zi, 4 ani
- Matematici pure zi, 4 ani
SOCIOPSIHO- - Pedagogie zi, 4 ani
PEDAGOGIE - Psihopedagogie specială zi, 4 ani
- Asistență socială comunitară zi, 3 ani
- Institutori - Educație fizică zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (germană - Caransebeș) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză - Deva) zi, 3 ani
- Institutori - Educație fizică (Deva) zi, 3 ani
- Institutori - O limbă străină (engleză - Arad) zi, 3 ani
- Institutori - Desen (Lugoj) zi, 3 ani
ȘTIINȚE - Studii europene zi, 4 ani
POLITICE - Științe politice zi, 4 ani
- Înalte studii europene comparative zi, 2 ani
TEOLOGIE - Teologie ortodoxă pastorală zi, 4 ani; f.f., 5 ani
- Teologie ortodoxă - Istorie zi, 4 ani
50. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE DIN TIMIȘOARA
a) Specializări acreditate
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani
- Stomatologie zi, 6 ani
FARMACIE - Farmacie zi, 5 ani
STOMATOLOGIE - Tehnică dentară zi, 3 ani
b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu
Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor
1 2 3
MEDICINĂ - Fiziokinetoterapie zi, 5 ani
- Laborator clinic zi, 3 ani
STOMATOLOGIE - Profilaxie stomatologică zi, 3 ani

ANEXA 1B

INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR MILITARE

1. ACADEMIA TEHNICA MILITARĂ DIN BUCUREȘTI

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

AERONAVE - Aeronave și motoare de aviație zi, 5 ani

- Echipamente și instalații de aviație zi, 5 ani

ARMAMENT, RACHETE și MUNIȚII - Armament, aparatură artileristică ȘI sisteme de conducere a focului zi, 5 ani

- Muniții, rachete, explozivi și pulberi zi, 5 ani

- Armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare zi, 5 ani

BLINDATE ȘI AUTOVEHICULE MILITARE - Blindate, automobile și tractoare zi, 5 ani

CHIMIE - Chimie militară zi, 5 ani

CONSTRUCȚII - Construcții și fortificații zi, 5 ani

- Drumuri și poduri zi, 5 ani

ELECTRONIC - Electronică de rachete și artilerie antiaeriană zi, 5 ani

- Radiolocație zi, 5 ani

- Electronică de aviație zi, 5 ani

- Transmisiuni zi, 5 ani

GENIU - Mașini și utilaje de geniu zi, 5 ani

- Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri și masacre zi, 5 ani

GEODEZIE - Topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice zi, 5 ani

INSTALAȚII - Instalații pentru construcții zi, 5 ani

ȘTIINȚA SISTEMELOR și A CALCULATOARELOR - Sisteme ȘI echipamente de automatizarea conducerii organizațiilor militare zi, 5 ani

- Automatizarea conducerii acțiunilor de luptă zi, 5 ani

2. ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII MILITARE DIN BUCUREȘTI

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚĂ MILITARĂ - Conducere interarme trupe de uscat zi, 4 ani

- Conducere interarme aviație și apărare antiaeriană zi, 4 ani

- Conducere interarme marină zi, 4 ani

- Conducere logistică zi, 4 ani

- Conducere economico-financiară zi, 4 ani

3. ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE "NICOLAE BALCESCU" DIN SIBIU

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚĂ MILITARĂ - Managementul organizației zi, 4 ani

4. ACADEMIA FORȚELOR AERIENE "HENRI COANDA" DIN BRAȘOV

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚĂ MILITARĂ - Managementul organizației zi, 4 ani

5. ACADEMIA NAVALA "MIRCEA CEL BATRAN" DIN CONSTANTA

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ELECTROMECANIC - Electromecanică navală zi, 5 ani

- Exploatări portuare zi, 5 ani

- Electromecanică transport fluvial zi, 3 ani

NAVIGAȚIE - Navigație, echipamente de navigație și hidrografie zi, 5 ani

- Conducerea și exploatarea navei de transport maritim zi, 5 ani

- Conducerea și exploatarea navei de transport fluvial zi, 3 ani

6. ACADEMIA DE POLIȚIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREȘTI

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARHIVISTICĂ - Arhivistică-Istorie zi, 4 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani

INSTALAȚII - Instalații pentru construcții (Pompieri) zi, 5 ani

7. INSTITUTUL NAȚIONAL DE INFORMAȚII DIN BUCUREȘTI

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psiho-sociologie - Informații zi, 4 ani

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚELE COMUNICĂRII - Comunicare socială - Informații zi, 4 ani

ANEXA 2

INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR PARTICULAR

1. ACADEMIA UNIVERSITARĂ "ATHENAEUM" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ECONOMIC - Finanțe, contabilitate și informatică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Economia și administrarea afacerilor întreprinderii zi, 4 ani; f.f., 5 ani

2. ACADEMIA INFORMATIZATA PENTRU ȘTIINȚE TEHNICE, ECONOMICE,

DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate (Alba Iulia) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management (Alba Iulia) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Științe financiar-contabile zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Informatică aplicată zi, 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept (Alba Iulia) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

3. ACADEMIA DE ARTE "LUCEAFARUL" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ și televiziune - Regia spectacolului de teatru, film ȘI TELEVIZIUNE zi, 5 ani

ARTĂ TEATRALĂ - Actorie zi, 4 ani

ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Pictură zi, 6 ani

MUZICĂ - Pedagogie muzicală zi, 5 ani

4. ACADEMIA INTERNATIONALA PENTRU STUDIUL ISTORIEI CULTURII ȘI AL

RELIGIILOR DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

FILOSOFIE - Cultură și religie zi, 4 ani

5. ACADEMIA ROMÂNĂ DE MANAGEMENT DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Managementul comerțului și turismului zi, 4 ani; f.f., 5 ani

6. FUNDAȚIA ACADEMICA EUROPEANĂ "ETNOCULTURALIA" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie zi, 4 ani

7. FUNDAȚIA "IRECSON" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FILOLOGIE - Comunicare și relații publice zi, 4 ani; f.f., 5 ani

8. FUNDAȚIA "PRO-UNIVERSITATEA MEDIA" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ și TELEVIZIUNE - Regie de film și T.V. zi, 4 ani

- Imagine de film ȘI T.V. zi, 4 ani

ECONOMIC - Managementul afacerilor zi, 4 ani; f.f., 5 ani

JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani

9. INSTITUTUL DE ADMINISTRAȚIE PUBLICA ȘI A AFACERILOR

DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Administrarea afacerilor (executive M.B.A. - studii academice postuniversitare)**) zi, 2 ani

10. INSTITUTUL BANCAR DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Gestiune bancară zi, 3 ani; f.f., 4 ani

- Management financiar - bancar zi, 4 ani; f.f., 5 ani

11. INSTITUTUL BIBLIC ROMAN DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie ecumenică pastorală zi, 4 ani

12. INSTITUTUL DE MANAGEMENT ȘI TURISM "EDEN" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Management și turism zi, 4 ani; f.f.; 5 ani

13. INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie baptistă pastorală**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

14. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie penticostală pastorală și didactică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

15. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie romano-catolică didactică**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Teologie romano-catolică - Litere (Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină - latină, engleză)**) zi, 4 ani

16. ȘCOALA SUPERIOARĂ DE AFACERI DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Economie și sociologie rurală (Alba Iulia) zi, 4 ani

- Studii comerciale și financiar-bancare (Alba Iulia) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Administrarea afacerilor (Alba Iulia) zi, 3 ani

17. ȘCOALA SUPERIOARĂ DE JURNALISTICA DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

JURNALISTICĂ - Presă scrisă zi, 4 ani

18. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Marketing și economia serviciilor zi, 4 ani

19. UNIVERSITATEA "BIOTERA" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

AGRICOL - Tehnologia și valorificarea produselor agricole zi, 5 ani

- Inspecție și legislație fitosanitară și zooveterinară zi, 5 ani; f.f., 6 ani

- Inspecție și legislație fitosanitară și zooveterinară zi, 3 ani

INGINERIE ECONOMICĂ - Inginerie și management agroturistic**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

20. UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Management turistic și comercial**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management turistic și comercial (Cluj-Napoca)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management turistic și comercial (Timișoara)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management financiar bancar (Cluj-Napoca) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe, bănci și contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe, bănci și contabilitate (Brașov) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Relații economice internaționale zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Relații economice internaționale (Brașov) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Contabilitate (Cluj-Napoca) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ISTORIE - Istorie zi, 4 ani; f.f., 5 ani

GEOGRAFIE - Geografia turismului (Sibiu)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Științe juridice și administrative**) - Drept (Cluj-Napoca)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani

21. UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ȘI televiziune - Regie, imagine film, TELEVIZIUNE zi, 4 ani

ARTĂ TEATRALĂ - Actorie, regie teatru**) zi, 4 ani

BIOLOGIE - Ecologie**) zi, 4 ani

EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI SPORT**) zi, 4 ani

ECONOMIC - Management în economia turismului și comerțului internațional (Deva) - Management financiar-contabil și administrativ**) zi, 5 ani zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FILOLOGIE - Comunicare publică zi, 4 ani

INGINERIE ECONOMICĂ - Inginerie managerială**) zi, 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie zi, 4 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

22. UNIVERSITATEA "EUROPA ECOR - U.S." DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Comerț zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani

23. UNIVERSITATEA "FORTUNA" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 an

24. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ ȘI TELEVIZIUNE - Regie, imagine film, televiziune**) zi, 4 ani

ARTĂ TEATRALĂ - Actorie**) zi, 4 ani

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Relații economice internaționale zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (engleză, franceză, italiană, chineză, japoneză)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FIZICĂ - Fizică**) zi, 4 ani

GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ISTORIE - Istorie zi, 4 ani; f.f., 5 ani

JURNALISTICĂ - Ziaristică zi, 4 ani

MATEMATICĂ - Matematică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihosociologie**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Sisteme cu microprocesoare zi, 5 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani; f.f., 5 ani

25. UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe, bănci, contabilitate**) zi, 5 ani; f.f., 6 ani

MEDICINĂ - Medicină generală**)

zi, 6 ani

- Stomatologie**) zi, 6 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie**) zi, 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

26. UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

27. UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANA DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECOMOMIC - Economia turismului intern și internațional**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Informatică managerială**) zi, 4 ani

- Management și marketing**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Relații comerciale și financiar-bancare interne și internaționale**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

28. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARHITECTURĂ - Arhitectură și urbanism zi, 6 ani

ECONOMIC - Management financiar-contabil**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management financiar-contabil (Craiova) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management financiar-contabil (Constanța) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Marketing și comerț exterior zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul firmei (Brașov) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe și contabilitate (Râmnicu Vâlcea) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe și contabilitate (Câmpulung Muscel) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI sport**) zi, 4 ani

- Educație fizică și management în SPORT zi, 4 ani

- Kinetoterapie zi, 4 ani

FILOLOGIE - Limba și literatura străină A - Limba și literatura străină B ((engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Limba și literatura străină (engleză, franceză) - Limba și literatura română zi, 4 ani

FILOSOFIE - Filosofie și jurnalistică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

GEOGRAFIE - Geografie zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ISTORIE - Istorie zi, 4 ani; f.f., 5 ani

MATEMATICĂ - Matematică-Informatică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

MEDICINĂ veterinară - Medicină VETERINARĂ zi, 6 ani

MUZICĂ - Pedagogie muzicală zi, 4 ani; f.f., 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Sociologie-Psihologie zi, 4 ani

- Psihologie-Pedagogie (Brașov) zi, 4 ani

- Institutori - Educație fizică (Blaj) zi, 3 ani

- Institutori - Desen (Blaj) zi, 3 ani

- Institutori - Desen (Câmpulung Muscel) zi, 3 ani; f.f., 4 ani

- Institutori - O limbă străină (engleză - Câmpulung Muscel) zi, 3 ani; f.f., 4 ani

- Institutori - O limbă străină (franceză) zi, 3 ani; f.f., 4 ani

- Institutori - Muzică zi, 3 ani; f.f., 4 ani

- Institutori - Muzică (Râmnicu Vâlcea) zi, 3 ani

- Institutori - Muzică (Câmpulung Muscel) zi, 3 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică (Brașov) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Drept (Constanța) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Drept (Râmnicu Vâlcea) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I

și care funcționează în lichidare

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARHITECTURĂ - Conservare-restaurare zi, 3 ani

29. UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINȚE ȘI ARTE "GH. CRISTEA" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTA TEATRALĂ - Coregrafie zi, 4 ani

ECONOMIC - Finanțe și gestiunea afacerilor zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Econometrie informatică zi, 5 ani

- Relații economice internaționale**) zi, 5 ani

- Economia mediului zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FILOLOGIE - O limbă și literatură străină (engleză, franceză) - O limbă și literatură străină (germană, spaniolă) zi, 4 ani

JURNALISTICĂ - Comunicare socială zi, 4 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

30. UNIVERSITATEA TEHNOLOGICĂ "UNITEH" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTE PLASTICE și DECORATIVE - Design industrial ȘI ambiental zi, 5 ani

ECONOMIC - Managementul afacerilor zi, 4 ani

31. UNIVERSITATEA "PRO HUMANITAS" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihopedagogie specială zi, 4 ani

- Psihologie și științele educației zi, 4 ani

- Educatori psihopedagogie specială zi, 3 ani

32. COLEGIUL DE TEHNICA DENTARA "DR. CONSTANTIN GAUCAN" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

STOMATOLOGIE - Asistent igienist de cabinet stomatologic zi, 3 ani

- Tehnică dentară zi, 3 ani

33. COLEGIUL UNIVERSITAR DE INSTITUTORI "WALDORF" DIN BUCUREȘTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Cultură fizică - euritmie zi, 3 ani

- Institutori - Arte plastice zi, 3 ani

34. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN ALBA IULIA

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie romano-catolică pastorală*) zi, 4 ani

35. UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIS" DIN ARAD

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Marketing**) zi, 5 ani; f.f., 6 ani

- Administrarea afacerilor zi, 4 ani

- Marketing (Satu Mare) zi, 4 ani

- Contabilitate și informatică de gestiune (Satu Mare) zi, 3 ani

- Marketing în turism și activități hoteliere (Sebiș) zi, 3 ani

EDUCAȚIE FIZICĂ și sport - Educație fizică ȘI SPORT zi, 4 ani

ISTORIE - Istorie - Limba și literatura engleză zi, 4 ani

- Istorie - Jurnalistică zi, 4 ani

- Istorie - Geografie (Baia Mare) zi, 4 ani

- Istorie - Jurnalistică (Satu Mare) zi, 4 ani

JURNALISTICĂ - Jurnalistică - Limba și literatura engleză (Baia Mare) zi, 4 ani

MEDICINĂ - Medicină generală zi, 6 ani

- Stomatologie zi, 6 ani

- Tehnică dentară zi, 3 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială (Sebiș) zi, 3 ani

- Institutori - Desen zi, 3 ani

- Institutori - Desen (Sighetu-Marmației) zi, 3 ani

- Institutori - Desen (Satu Mare) zi, 3 ani

- Institutori - Educație fizică zi, 3 ani

- Institutori - Educație fizică (Sighetu-Marmației) zi, 3 ani

- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) zi, 3 ani

- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză - Satu Mare) zi, 3 ani

- Institutori - O limbă străină (engleză, franceză) (Sighetu-Marmației) zi, 3 ani

- Institutori - Muzică zi, 3 ani

- Institutori - Muzică (Sighetu-Marmației) zi, 3 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE politice - Științe POLITICE - Filosofie zi, 4 ani

- Științe politice - Sociologie zi, 4 ani

36. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACAU

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul firmei zi, 4 ani; f.f., 5 ani

37. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODA" DIN BAIA MARE

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Management (Cluj-Napoca) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe, bănci, burse (Cluj-Napoca) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management zi, 4 ani

EDUCAȚIE fizică și sport - Educație FIZICĂ ȘI management în SPORT zi, 4 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE politice - Științe POLITICE (Cluj-Napoca) zi, 4 ani

38. FUNDAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TINERET "DECEBAL" DIN BAILE HERCULANE

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Management turistic și hotelier zi, 4 ani; f.f., 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - Desen zi, 3 ani

- Institutori - Educație fizică zi, 3 ani

- Institutori - Muzică zi, 3 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani

39. INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC DIN BLAJ

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie greco-catolică pastorală zi, 5 ani

40. FUNDAȚIA CULTURALĂ ȘI DE ÎNVĂȚĂMÂNT "SFINTII

APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL" DIN BRAȘOV

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

FILOLOGIE - Limba și literatura română - O limbă și literatură străină (franceză, engleză, spaniolă sau germană) zi, 4 ani

- Limba și literatura engleză - Limba și literatura română sau O limbă și literatură străină (franceză, spaniolă sau germană) zi, 4 ani

41. FUNDAȚIA "DACIA" - UNIVERSITATEA "SEXTIL PUSCARIU" DIN BRAȘOV

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe-Contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management administrativ zi, 4 ani; f.f., 5 ani

42. FUNDAȚIA DE PRIETENIE ROMÂNO-CANADIANA - UNIVERSITATEA "ROMÂNO-CANADIANA" DIN BRAȘOV

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani

43. UNIVERSITATEA "GEORGE BARITIU" DIN BRAȘOV

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Informatică și contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Turism și servicii**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

EDUCAȚIE FIZICĂ și sport - Educație fizică ȘI SPORT zi, 4 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

44. INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA - ILFOV

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie adventistă - Litere (limba română) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

45. INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC CLUJ-GHERLA DIN CLUJ-NAPOCA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie greco-catolică pastorală și didactică zi, 5 ani

46. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie protestantă pastorală*) zi, 5 ani

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie reformată - Asistență socială, (Oradea) zi, 5 ani

- Teologie reformată - Limba și literatura germană (Oradea) zi, 5 ani

- Muzică religioasă (Oradea) zi, 5 ani

47. UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

EDUCAȚIE FIZICĂ și sport - Educație fizică ȘI SPORT zi, 4 ani

- Kinetoterapie zi, 4 ani

ECONOMIC - Managementul întreprinderii zi, 4 ani

FILOLOGIE - Limba și literatura română - Limba și literatura engleză zi, 4 ani

FILOSOFIE - Filosofie și antropologie zi, 4 ani

SOCIO-PSIHO- Pedagogie - PEDAGOGIE socială zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

48. FUNDAȚIA "SFANTA MARIA" - INSTITUTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR "OMNIA" DIN CONSTANTA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Birotică zi, 3 an

49. UNIVERSITATEA "ANDREI SAGUNA" DIN CONSTANTA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate zi, 4 ani

- Management zi, 4 ani

JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie și asistență socială zi, 4 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani

50. UNIVERSITATEA "GAUDEAMUS" DIN CONSTANTA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Managementul afacerilor zi, 4 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

51. FUNDAȚIA "MERIDIAN" - UNIVERSITATEA "VIRGIL MADGEARU" DIN CRAIOVA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Managementul întreprinderii zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FILOLOGIE - Comunicare și relații publice zi, 4 ani; f.f., 5 ani

JURNALISTICĂ - Jurnalism zi, 4 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Asistență socială zi, 4 ani

- Pedagogie zi, 4 ani

- Institutori - Desen zi, 3 ani

52. UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul firmei zi, 4 ani; f.f.; 5 ani

- Finanțe-Bănci zi, 4 ani; f.f., 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (franceză, engleză) zi, 3 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

53. FUNDAȚIA "TINERETUL ROMANESC" - UNIVERSITATEA "NEGRU VODA" DIN CURTEA DE ARGES

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe-Contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani

54. FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ "ANGHEL" DIN DROBETA - TURNU SEVERIN

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe-Contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

55. UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAȚI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ADMINISTRAȚIE- SECRETARIAT - Administrație publică locală zi, 3 ani

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate zi, 4 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

56. FUNDAȚIA "ȘTEFAN LUPASCU" - INSTITUTUL

DE STUDII EUROPENE DIN IAȘI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Management - Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani

EDUCAȚIE FIZICĂ și sport - Educație fizică ȘI SPORT zi, 4 ani

- Educație fizică și sport (Suceava) zi, 4 ani

FILOLOGIE - Traducere-Interpretariat zi, 4 ani

JURNALISTICĂ - Jurnalism zi, 4 ani

57. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN IAȘI

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie romano-catolică pastorală*) zi, 6 ani

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie romano-catolică didactică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

58. UNIVERSITATEA "APOLONIA" DIN IAȘI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

JURNALISTICĂ - Jurnalistică zi, 4 ani

- Relații publice zi, 4 ani

MEDICINĂ - Stomatologie**) zi, 6 ani

STOMATOLOGIE - Asistenți medicali pentru stomatologie zi, 3 ani

- Tehnică dentară zi, 3 ani

59. UNIVERSITATEA ECOLOGICA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN IAȘI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe, bănci, contabilitate (Târgu Mureș) zi, 4 ani

- Finanțe, bănci, contabilitate zi, 4 ani

- Marketing și management (Târgu Mureș) zi, 4 ani

FILOLOGIE - Filologie (Târgu Mureș) zi, 4,5 ani

GEOGRAFIE - Geografie-Istorie (Târgu Mureș) zi, 4 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie-Pedagogie (Târgu Mureș) zi, 4 ani

- Institutori - Educatori de psiho-pedagogie specială (Târgu Mureș) zi, 3 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept (Târgu Mureș) zi, 4 ani

60. UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAȘI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul afacerilor zi, 4 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani

61. UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGALNICEANU" DIN IAȘI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ISTORIE - Istorie-Geografie zi, 4 ani

62. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAȘI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe și contabilitate**) zi, 5 ani; f.f., 6 ani

- Management în comerț și turism zi, 4 ani; f.f., 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie și asistență socială zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Institutori (înv. primar) - Educație fizică zi, 3 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice zi, 4 ani; f.f., 5 ani

63. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRAGAN" DIN LUGOJ

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Cibernetică în informatică economică zi, 4,5 ani

- Finanțe și contabilitate zi, 4 ani

- Finanțe și contabilitate (Brașov) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Drept (Brașov) zi, 4 ani

64. FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ PENTRU KINETOTERAPIE DIN ORADEA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT - Kinetoterapie zi, 4 ani

65. UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Managementul organizațiilor zi, 4 ani

TEOLOGIE - Teologie baptistă pastorală**) zi, 4 ani

- Teologie baptistă-Asistență socială zi, 4 ani

- Teologie baptistă-Muzică bisericească zi, 5 ani

- Teologie baptistă didactică zi, 4 ani

66. INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC DIN ORADEA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie greco-catolică pastorală zi, 5 ani

67. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRANCOVEANU" DIN PITESTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Management și marketing în afaceri economice Brăila**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management și marketing în afaceri economice**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management și marketing în afaceri economice (Râmnicu Vâlcea)**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe - Contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul producției agroalimentare și economia mediului Brăila zi, 4 ani; f.f., 5 ani

68. CENTRUL INTERNAȚIONAL DE INVENTICA PENTRU TINERET DIN PLOIESTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

69. FUNDAȚIA PENTRU ISTORIA PRAHOVEI - UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN PLOIESTI

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani

70. FUNDAȚIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU MARE

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe și bănci zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Managementul întreprinderii zi, 4 ani; f.f., 5 ani

71. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN SIBIU

a) Specializări acreditate

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

TEOLOGIE - Teologie protestantă pastorală*) zi, 4 ani

72. FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ - UNIVERSITATEA "ROMÂNO-GERMANĂ" DIN SIBIU

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Managementul afacerilor economice zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Marketing zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE - Administrație publică zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

73. FUNDAȚIA NAȚIONALA PENTRU COPII ȘI TINERET "ECATERINA

TEODOROIU" - UNIVERSITATEA "JIUL DE SUS" DIN TARGU JIU

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Finanțe, contabilitate zi, 4 ani; f.f., 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani; f.f., 5 ani

74. INSTITUTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIȘOARA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ECONOMIC - Contabilitate și informatică de gestiune zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Management turistic, hotelier și comercial zi, 4 ani; f.f., 5 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie și asistență socială zi, 4 ani

75. UNIVERSITATEA BANATULUI DIN TIMIȘOARA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

BIOLOGIE - Protecția mediului zi, 4 ani

ECONOMIC - Științe economice zi, 4 ani; f.f., 5 ani

FILOLOGIE - Relații publice zi, 4 ani

ISTORIE - Istorie zi, 4 ani

JURNALISTICĂ - Ziaristică zi, 4 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Institutori - O limbă străină (limba engleză) - Sociologie - Psihologie zi, 3 ani zi, 4 ani zi, 4 ani

ȘTIINȚA SISTEMELOR ȘI A CALCULATOARELOR - Informatică aplicată zi, 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept zi, 4 ani

ȘTIINȚE POLITICE - Științe politice și administrative zi, 4 ani

76. UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIȘOARA

b) Specializări autorizate sa funcționeze provizoriu

Profilul Specializarea Forma de învățământ, durata studiilor

1 2 3

ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE - Design**) zi, 5 ani

ECONOMIC - Comerț exterior**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe și contabilitate**) zi, 4 ani; f.f., 5 ani

- Finanțe-Contabilitate (Făget) zi, 3 ani

EDUCAȚIE FIZICĂ și sport - Educație fizică ȘI SPORT - Măiestrie sportivă zi, 4 ani zi, 3 ani

FILOLOGIE - Comunicare și relații publice zi, 4 ani

JURNALISTICĂ - Jurnalism**) zi, 4 ani

SOCIO-PSIHO- PEDAGOGIE - Psihologie zi, 5 ani

ȘTIINȚE JURIDICE - Drept**) zi, 4 ani; f.f.; 5 ani ----------------- Notă

*) Specializările au funcționat și înainte de anul 1989;

Notă

**) Specializări în curs de acreditare;

Notă

Include și fosta specializare de Medicina generală a Universitatii Româno-Americane din București

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 august 2000

HOTĂRÂRE nr. 699 din 17 august 2000

HOTĂRÂRE nr. 699 din 17 august 2000 privind garantarea de către Ministerul Finanțelor a unui credit comercial în produse tip GSM-103, în vederea achiziționării unor stocuri de urgență de produse agroalimentare

HOTĂRÂRE nr. 698 din 17 august 2000

HOTĂRÂRE nr. 698 din 17 august 2000 privind achiziționarea unui stoc de urgență de hârtie, în vederea utilizării la tipărirea buletinelor de vot și a celorlalte documente necesare pentru desfășurarea alegerii Camerei Deputaților și a Senatului, precum și a Pre...

NORMĂ din 24 august 2000

NORME METODOLOGICE din 4 aprilie 2000 privind condițiile de închidere a circulației și de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului

NORMĂ din 24 august 2000

NORME METODOLOGICE din 8 iunie 2000 privind condițiile de închidere a circulației și de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului

ORDIN nr. 1112 din 4 aprilie 2000

ORDIN nr. 1.112 din 4 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de închidere a circulației și de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului