HOTĂRÂRE nr. 415/2000

HOTĂRÂRE nr. 415 din 19 mai 2000 privind caracterizarea, clasificarea și marcarea produselor din sticla cristal în vederea comercializării acestora

Emitent GUVERNUL
Publicare Monitorul Oficial nr. 264 din 13 iunie 2000
Intrare în vigoare 13 iulie 2000

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

modifică
HOTĂRÂRE nr. 434 din 25 aprilie 2001
GUVERNUL
HOTĂRÂRE nr. 434 din 25 aprilie 2001 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 415/2000 privind caracterizarea, clasificarea și marcarea produselor din sticla cristal în vederea comercializării acestora

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 6 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prevederile prezentei hotărâri se aplică produselor înscrise în Tariful vamal de import al României la pozițiile tarifare 7013.21 - Pahare pentru baut din cristal și 7013.31 - Obiecte pentru servicii de masa sau pentru bucatarie din cristal cu plumb.

Articolul 2

În funcție de compozitia chimica, produsele din sticlă cristal se clasifica astfel:

a) cristal superior, care conține cel puțin 30% oxid de plumb (PbO), cu o densitate de minimum 3,00 g/cmc și un indice de refractie mai mare de 1,545;

b) cristal cu plumb, care conține cel puțin 24% oxid de plumb (PbO), cu o densitate de minimum 2,90 g/cmc și cu un indice de refractie mai mare de 1,545;

c) sticlă cristalina este sticlă cristal care conține separat sau la un loc cel puțin 10% oxid de plumb (PbO), oxid de zinc (ZnO), oxid de bariu (BaO) sau oxid de potasiu (K(2)O), având o densitate de minimum 2,45 g/cmc și un indice de refractie mai mare de 1,520;

d) cristalin - sticlă sonora - este sticlă cristal care conține separat sau la un loc minimum 10% oxid de plumb (PbO), oxid de bariu (BaO), oxid de potasiu (K(2)O), având o densitate de minimum 2,40 g/cmc și a carei duritate Vickers la suprafața este de 550 ± 20.

Proprietățile fizico-chimice menționate la alin. 1 trebuie determinate prin metodele prevăzute în anexa la hotărâre.

Articolul 3

Produsele din sticlă cristal, care au caracteristicile tehnice prevăzute la art. 2, pot fi introduse în circuitul intern dacă sunt etichetate conform legislației în vigoare privind protecția consumatorilor. Etichetarea va fi însoțită, în mod obligatoriu, de următoarele marcaje:

a) marcaj rotund, de culoare aurie, cu diametrul de minimum 1 cm, inscripționat cu specificăția Pb 30% sau Pb 24% pentru cristalul superior și, respectiv, pentru cristalul cu plumb;

b) marcaj patrat, de culoare argintie, cu latura de minimum 1 cm în cazul sticlei cristaline;

c) marcaj sub forma de triunghi echilateral, de culoare argintie, cu latura de minimum 1 cm în cazul cristalinului.

Articolul 4

Comercializarea produselor care nu respecta prevederile art. 3 reprezintă încălcarea dispozițiilor art. 9, 19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și constituie contravenție, fiind sancționată potrivit art. 46 și 46^1, coroborate cu art. 50^1 din aceeași ordonanța.

Articolul 5

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 4 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Oficiului pentru Protecția Consumatorilor.

Articolul 6

Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 7

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemnează: ---------------
Ministrul industriei și comerțului, Radu Berceanu Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Eliade Mihailescu,
secretar de stat
Anexa 1
METODE de determinare a proprietăților fizice și chimice ale produselor din sticlă cristal 1. Analize chimice 1.1. Determinarea BaO ---------------- BaO se dozeaza gravimetric ca sulfat de bariu. Într-o capsula din platina se cantareste 1 g pulbere de sticlă fin macinata, cu o precizie de 0,01 g. Se adauga 6 cmc acid sulfuric 96% diluat (1
1) și circa 20 cmc acid fluorhidric 40%. Se lasă câteva minute în repaus și se volatilizeaza pe baia de apa la fierbere. Când se ajunge la consistenta siropoasa se trece capsula pe sita din azbest, unde se continua evaporarea până la degajarea anhidridei sulfurice. Se raceste capsula, se adauga 15 cmc acid fluorhidric 40% și se evapora pe sita din azbest până la încetarea degajarii vaporilor albi de anhidrida sulfurica. Se raceste capsula și conținutul se trece cantitativ într-un pahar de laborator, cu circa 150 cmc apa. Se adauga 10 cmc acid sulfuric, se incalzeste, se lasă până a doua zi. Se filtreaza prin hârtie cu porozitate mica, iar precipitatul se spala cu apa calda. Filtrul cu precipitat se introduce într-un pahar de 250 cmc, se adauga 100 cmc acid azotic 65% diluat (1
1) și se fierbe circa 30 de minute. Se filtreaza prin hârtie de filtru cu porozitate mica. Precipitatul de sulfat de bariu se calcineaza la flacara mica, într-un creuzet de portelan, până la carbonizarea filtrului, și apoi la circa 800°C până la obținerea masei constante și se cantareste. Cantitatea de substanța calcinata este sulfatul de bariu. 1.2. Determinarea PbO ---------------- PbO se determina prin metoda gravimetrica sau complexometrica. Într-o capsula din platina se cantareste 1 g pulbere de sticlă, cu o precizie de 0,01 g. Se adauga 6 cmc acid sulfuric 96% diluat (1
1) și circa 20 cmc acid fluorhidric 40%. Se lasă câteva minute în repaus și se volatilizeaza pe baia de apa la fierbere. Când se ajunge la consistenta siropoasa se trece capsula pe sita din azbest, unde se continua evaporarea până la degajarea anhidridei sulfurice. Se raceste capsula și conținutul se trece cantitativ într-un pahar de laborator cu circa 150 cmc apa. Se adauga 10 cmc acid sulfuric, se incalzeste, se lasă până a doua zi. Se filtreaza prin hârtie de filtru cu porozitate mica, iar precipitatul se spala cu apa calda pentru îndepărtarea ionului SO(4) (verificarea se efectuează cu soluție de clorura de bariu). Filtrul cu precipitat se introduce într-un pahar de 250 cmc, se adauga 100 cmc acid azotic 65% diluat (1
1) și se fierbe 30 de minute. Se filtreaza prin hârtie de filtru cu porozitate mica. Filtratul obținut se tratează cu acid sulfuric 96%, amestecand continuu pentru a înlesni precipitarea sulfatului de plumb. Precipitarea este completa în momentul în care, după decantarea precipitatului, prin adaugare de acid sulfuric, nu se mai formează precipitat. Se incalzeste și se concentreaza soluția până la apariția vaporilor albi de anhidrida sulfurica. Se dilueaza cu circa 100 cmc apa și se lasă precipitatul să se depună timp de minimum 2 ore. Se filtreaza prin hârtie de filtru cu porozitate mica, se spala cu acid sulfuric 1% de câteva ori, apoi cu alcool etilic 96% vol. până la îndepărtarea completa a ionului de SO(4) (verificarea se efectuează cu soluție de clorura de bariu 10%), se usucă filtrul în etuva la circa 100°C și apoi se calcineaza la temperatura de 900°C într-un creuzet din portelan, până la obținerea masei constante. Rezultatul cantaririi este sulfatul de plumb. 1.3. Determinarea K(2)O ------------------ Conținutul de K(2)O din sticlă cristal se determina prin pulverizarea soluției de analizat într-o flacara de aer-propan și fotometrarea la lungimea de unda de 768 nm, specifică potasiului. Trasarea curbelor de etalonare se realizează prin pulverizarea soluțiilor-etalon în flacara fotometrului și citirea la galvanometru a deviatiilor acului, folosind filtre corespunzătoare lungimii de unda de 768 nm pentru potasiu. Din balonul de 500 cmc cu filtratul obținut după separarea sulfatilor de bariu și plumb se scot cu pipeta 25 cmc, se aduc cu apa la semn, se omogenizeaza. Se fotometrează aceasta soluție la 768 nm și se citesc indicațiile galvanometrului. Se fac citiri și pe apa distilata și se scad din cele obținute pentru soluția de analizat. Cu rezultatele obținute se citește pe curba de etalonare conținutul de potasiu în miligrame. 1.4. Determinarea ZnO ----------------
Într-o capsula din platina se cantareste o proba de circa 1 g pulbere de sticlă fin macinata cu o precizie ac 0,01 g. Se adauga 6 cmc acid sulfuric 96% diluat (1
1) și circa 20 cmc acid fluorhidric 40%, care se amesteca cu substanța de analizat prin agitarea ușoară a capsulei. Se lasă câteva minute în repaus și se volatilizeaza pe baia de apa la fierbere. Când se ajunge la consistenta siropoasa se trece capsula prin sita din azbest, unde se continua evaporarea până la degajarea anhidridei sulfurice. Se raceste capsula, se adauga 15 cmc acid fluorhidric 40% și se evapora pe sita din azbest până la încetarea degajarii vaporilor albi de anhidrida sulfurica. Se raceste capsula și conținutul se trece cantitativ într-un pahar de laborator cu circa 150 cmc apa. Se adauga 10 cmc acid sulfuric 96% diluat (1
1), se incalzeste pentru dizolvarea sulfatilor de fier și de aluminiu și se lasă până a doua zi. Se filtreaza prin hârtie de filtru cu porozitate mica, iar filtrul se pune într-un balon cotat de 500 cmc. Se aduce soluția la semn și se omogenizeaza. Cu ajutorul unei pipete se scot 200 cmc soluție din balonul cotat și se introduc într-un pahar de laborator de 400 cmc. Se adauga 3-4 picaturi de fenolftaleina și apoi hidroxid de sodiu pastile, până la virarea în roșu a indicatorului și încă 5 g în exces. Se fierbe 2-3 minute și se trece totul cantitativ într-un balon cotat de 250 cmc. Cu ajutorul unei pipete se scot 200 cmc soluție și se introduc într-un pahar de laborator de 400 cmc. Se adauga acid clorhidric 40% până la pH 7 și se incalzeste pe sita din azbest la flacara unui bec de gaz până când soluția miroase slab a amoniac. Se filtreaza hidroxidul de aluminiu printr-un filtru cu banda alba, iar filtratul se prinde într-un pahar de 400 cmc, se evapora până la circa 150 cmc, se adauga amoniac până la pH 7 și circa 10-15 picaturi PAN. Se titreaza cu complexon III 0,1 M până la culoarea galbena. 1.5. Limite ------ /- 0,1 în valoare absolută pentru fiecare determinare. Dacă din analiza apare o eroare inferioară în limitele tolerantelor, față de limitele fixate (30%, 24% sau 10%), trebuie luată media a cel puțin trei analize. Dacă media este mai mare sau egala cu 29,95, 23,95 sau 9,95, sticlă poate fi acceptată în categoria corespunzând la 30%, 24% și, respectiv, 10%. 2. Determinări fizice 2.1. Densitatea ----------
Densitatea sticlei se poate determina prin:
a) metoda cu picnometru - determinarea masei probei de sticlă (5-10 g) sub forma de cioburi și a volumului ocupat de aceasta cu ajutorul picnometrului și al unui lichid (apa distilata) a cărui densitate este cunoscută la temperatura de lucru;
b) metoda hidrostatica în domeniul 0,01, prin cantarirea unei probe de 10-50 g în aer și cufundarea într-un lichid (apa distilata) cu densitate cunoscută la temperatura de 20°C (plus sau minus 1°C), masurata cu o precizie de 0,2°C.
2.2. Indicele de refractie --------------------- Indicele este măsurat cu refractometrul care să asigure o precizie de plus sau minus 1 x 10 (la minus 5), prin metoda reflexiei totale sau metoda devierii unui fascicul paralel de lumina. 2.3. Microduritatea --------------- Se determina conform SR-ISO 938/95.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 iunie 2000