ORDONANȚĂ nr. 17/2000
ORDONANȚA nr. 17 din 27 ianuarie 2000 privind stabilirea unor măsuri pentru stimularea revenirii în țara a specialiștilor tineri
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale art. 1 lit. J pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Articolul 1
Pentru a sprijini relansarea cercetării științifice universitare și formarea noilor generații de universitari, prin revenirea în țara a specialiștilor tineri care studiază sau au absolvit studii în străinătate, Ministerul Educației Naționale aproba, la propunerea senatelor universitare și cu avizul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior - CNCSIS, înființarea de centre de cercetare pentru programe majore, denumite în continuare centre de excelenta, și de școli de studii postuniversitare, în cadrul universitatilor acreditate.
Articolul 2
Centrele de excelenta sunt structuri formate din cadre didactice și/sau din cercetători reuniti în jurul unei/unor personalități științifice recunoscute pe plan internațional, în scopul de a dezvolta cercetarea științifică fundamentală și aplicativa în domenii de vârf ale cunoașterii.
Articolul 3
Școlile de studii postuniversitare sunt organizate în scopul de a dezvolta cercetarea interdisciplinara, studiile postuniversitare de masterat, elaborarea lucrărilor de doctorat, precum și efectuarea de stagii de cercetare postdoctorale.
Articolul 4
În centrele de excelenta și în școlile de studii postuniversitare își desfășoară activitatea cadre didactice recunoscute pe plan național și internațional pentru valoarea științifică a lucrărilor lor, alături de asistenți universitari, lectori universitari, tineri cercetători care își realizează lucrările de cercetare pentru pregătirea tezei de doctorat sau își continua activitatea de cercetare după susținerea publică a acesteia.
Articolul 5
Organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la art. 1 și 2, precum și atribuțiile acestora se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 6
(1) Finanțarea centrelor de excelenta se face din veniturile obținute din activitatea de cercetare realizată pe bază de granturi de cercetare obținute în cadrul concursurilor de proiecte organizate de diverse foruri și organizații din țara sau din străinătate, din veniturile obținute din executarea contractelor de cercetare, precum și din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industriala asupra rezultatelor cercetării, din donații și sponsorizări realizate în condițiile legii.
(2) Universitățile acreditate pot sprijini activitatea propriilor centre de excelenta folosind în exclusivitate fonduri mobilizate din alte surse decât din alocații de la bugetul de stat.
Articolul 7
Finanțarea școlilor de studii postuniversitare se realizează după cum urmează:
a) cercetarea științifică, inclusiv stagiile postdoctorale se finanțează pe bază de granturi, contracte și/sau sponsorizări obținute în condițiile legii;
b) studiile doctorale ale cetățenilor români se finanțează în condițiile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, iar studiile doctorale ale cetățenilor străini se acoperă din taxe, conform legii.
Articolul 8
Angajarea și salarizarea personalului de cercetare pentru centrele de excelenta și școlile de studii postuniversitare se fac în condițiile legii.
Articolul 9
(1) Pentru a facilita achiziționarea pentru uz personal de echipament de cercetare, expertiza și tehnica de calcul, absolvenții instituțiilor de învățământ superior din țara sau cu diploma echivalenta obținută în străinătate și recunoscută de Centrul Național pentru Recunoașterea și Echivalarea Diplomelor - C.N.R.E.D., din cadrul Ministerului Educației Naționale, beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 105/1998 privind acordarea de credite bancare pentru studenții din instituțiile de învățământ superior de stat și particular, acreditate, aprobată și modificată prin Legea nr. 193/1999, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) sunt în vârsta de până la 30 de ani;
b) sunt titularii unui contract de muncă pe perioada nedeterminată, semnat cu o instituție de învățământ superior acreditata;
c) prezintă garanțiile materiale cerute de banca ce acorda creditul sau care garantează prin giranti.
(2) Rambursarea creditului prevăzut la alin. (1) se face cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (1), (2) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1998.
(3) Dobânda aferentă creditului se plătește începând cu a 91-a zi de la acordarea acestuia.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 ianuarie 2000
PROGRAM din 29 ianuarie 2000
PROGRAM SPECIAL din 27 ianuarie 2000 de reabilitare a unor zone miniere defavorizate și a altor zone cu dezechilibre economice și sociale
DECRET nr. 16 din 27 ianuarie 2000
DECRET nr. 16 din 27 ianuarie 2000 privind conferirea Ordinului național Steaua României în grad de Colan
ORDONANȚĂ nr. 18 din 27 ianuarie 2000
ORDONANȚA nr. 18 din 27 ianuarie 2000 privind unele măsuri pentru aprobarea și implementarea Programului special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate și a altor zone cu dezechilibre economice și sociale
ORDONANȚĂ nr. 21 din 27 ianuarie 2000
ORDONANȚA nr. 21 din 27 ianuarie 2000 privind aprobarea reglementării obligațiilor reciproce dintre România și Republica Islamica Iran, rezultate din stingerea soldului contului de cliring româno-iranian și din aplicarea clauzei valutare în baza Acordului inte...
ORDONANȚĂ nr. 22 din 27 ianuarie 2000
ORDONANȚA nr. 22 din 27 ianuarie 2000 privind îmbunătățirea modului de funcționare a comisiilor de specialitate constituite pe lângă Ministerul Culturii
ORDONANȚĂ nr. 23 din 27 ianuarie 2000
ORDONANȚA nr. 23 din 27 ianuarie 2000 privind plata cu prioritate a obligațiilor către regiile autonome și societățile/companiile naționale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanția statului
ORDONANȚĂ nr. 12 din 27 ianuarie 2000
ORDONANȚA nr. 12 din 27 ianuarie 2000 pentru ratificarea Protocolului adițional suplimentar la Acordul dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord și celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forțelor lor, adopt...
ORDONANȚĂ nr. 13 din 27 ianuarie 2000
ORDONANȚĂ nr. 13 din 27 ianuarie 2000 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol adițional la Acordul privind Forța Multinațională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la București la 30 noiembrie 1999