ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 54/2001

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 54 din 4 aprilie 2001 pentru ratificarea Acordului de garanție dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind Proiectul pentru Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., semnat la București la 8 decembrie 2000

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 13 aprilie 2001

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 342 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2001 pentru ratificarea Acordului de garanție dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privi...

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Se ratifica Acordul de garanție dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind Proiectul pentru Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., semnat la București la 8 decembrie 2000, pentru împrumutul acordat Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în valoare de 51,472 milioane dolari S.U.A.

Articolul 2

În baza acordului de garanție menționat la art. 1 între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al garantului, și Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în calitate de garantat, se va încheia o convenție de garanție în care vor fi prevăzute drepturile și obligațiile părților, inclusiv nivelul comisionului de garantare.

Articolul 3

(1) Contribuția părții române la finanțarea Proiectului, incluzând printre altele și sumele necesare în vederea achitării impozitelor și taxelor plătibile pe teritoriul României, actualizate în funcție de modificările care vor surveni în legislația aplicabilă în domeniu, se va asigura din bugetul Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic și din surse proprii ale Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.

(2) Sursele proprii ale Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. și Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic vor asigura echivalentul în lei al sumelor aprobate în valută prin Hotărârea Guvernului nr. 1.149/2000 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Reabilitarea și modernizarea sistemului de transport-dispecer al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A.", acestea fiind recalculate corespunzător cursului de schimb valutar leu/dolar S.U.A. al Băncii Naționale a României, în vigoare la data utilizării.

Articolul 4

Plata serviciului datoriei externe aferent împrumutului - rambursări de rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri - se va asigura din fonduri proprii ale Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.

Articolul 5

Pentru scopurile Proiectului Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. poate efectua plati în valută către rezidenți, contractori/subcontractori români în cadrul contractelor adjudecate, din sumele și în limita împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și garantat de România, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice.

Articolul 6

Se autorizeaza Guvernul României ca prin Ministerul Finanțelor Publice și de comun acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sa introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile de derulare a acordului de garanție menționat la art. 1, amendamente la conținutul acestuia, care nu sunt de natura sa sporeasca obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau sa determine noi condiționalitati economice față de cele convenite inițial între părți.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: ---------------
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu
p.
Ministrul afacerilor externe, Cristian Niculescu,
secretar de stat
p.
Ministrul industriei și resurselor, Mihai Berinde,
secretar de stat
ACORD 08/12/2000

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 aprilie 2001

LEGE nr. 183 din 11 aprilie 2001

LEGE nr. 183 din 11 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 33/1999 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/1995 privind producția de produse alimentare destinate comercializării