HOTĂRÂRE nr. 1175/2002

HOTĂRÂRE nr. 1.175 din 24 octombrie 2002 privind garantarea unor credite interne și/sau externe pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, necesare pentru finanțarea Programului de construcție de sali de sport

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 31 octombrie 2002

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 27, art. 35 alin. (1) și al art. 37 alin. (4) din Legea datoriei publice nr. 81/1999, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă contractarea de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a unor credite interne și/sau externe în valoare totală de 40 milioane dolari S.U.A., necesare pentru finanțarea Programului de construcție de sali de sport.

Articolul 2

Se aprobă garantarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unor credite interne și/sau externe în valoare totală de 40 milioane dolari S.U.A., precum și a primelor de asigurare, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru finanțarea Programului de construcție de sali de sport.

Articolul 3

Construcția salilor de sport se va efectua în conformitate cu prevederile cuprinse în cap. III pct. 3.3.5 din Programul de guvernare pe perioada 2001-2004.

Articolul 4

Rambursarea creditelor garantate potrivit art. 2, precum și plata primelor de asigurare, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în limita fondurilor alocate anual cu aceasta destinație.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: ──────────────────
p.
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, Traian Panait,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu

București, 24 octombrie 2002.

Nr. 1.175. ──────────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 31 octombrie 2002

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 140 din 17 octombrie 2002

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 140 din 17 octombrie 2002 privind transmiterea fără plata a unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare în proprietatea Agenției Naționale pentru Locuințe, respec...

HOTĂRÂRE nr. 1176 din 24 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.176 din 24 octombrie 2002 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori efectuat la București la 23 mai 2002 și la Zagreb la 3 iunie 2002 între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la...