ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 131/2002

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 131 din 10 octombrie 2002 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 296/2000 privind înființarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 18 octombrie 2002

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 296/2000 privind înființarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 225/2001, cu modificările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează: 1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) Autoritatea pentru Privatizare pune în aplicare strategia Guvernului privind întregul proces de privatizare pentru societățile comerciale din portofoliul propriu, implementeaza strategiile sectoriale de dezvoltare și restructurare pentru societățile comerciale din sectoarele respective, indiferent de structura capitalului social, și monitorizează eficienta economică a acestora." 2. După litera e) a alineatului (2) al articolului 2 se introduce litera e^1) cu următorul cuprins: "e^1) punerea în aplicare, urmărirea și controlul realizării strategiilor sectoriale de dezvoltare și restructurare, indiferent de structura capitalului social al societăților comerciale monitorizate." 3. După articolul 2 se introduce articolul 2^1 cu următorul cuprins: "Art. 2^1. - Obligațiile societăților comerciale, indiferent de structura capitalului social, referitoare la implementarea strategiilor sectoriale de dezvoltare și restructurare, precum și monitorizarea acestora vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." 4. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins: "Art. 3. - (1) Conducerea operativă și coordonarea întregii activități a Autorității pentru Privatizare sunt asigurate de un președinte - membru al Guvernului, 6 vicepreședinți cu rang de secretar de stat numiți de primul-ministru la propunerea președintelui, precum și de un secretar general numit în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al Autorității pentru Privatizare."

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: ---------------
Ministrul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Musetescu
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu

București, 10 octombrie 2002.

Nr. 131.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1109 din 10 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.109 din 10 octombrie 2002 pentru finanțarea cheltuielilor aferente turneului în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și în Regatul Suediei al fostului Suveran al României, Mihai I, și al însoțitorilor săi, pentru promovarea și susț...

HOTĂRÂRE nr. 1110 din 10 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.110 din 10 octombrie 2002 pentru completarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 182/2002 privind lista autorităților contractante care au obligația de a aplica prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile public...

HOTĂRÂRE nr. 1111 din 10 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.111 din 10 octombrie 2002 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2002, pentru Parohia Româno-Catolică "Sfânta Cruce" din municipiul Miercurea-Ciuc, județu...

HOTĂRÂRE nr. 1114 din 10 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.114 din 10 octombrie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Servi...