ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 93/2002

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 93 din 20 iunie 2002 pentru modificarea și completarea Codului penal

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 27 iunie 2002

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează: 1. Litera c) a alineatului 1 al articolului 64 va avea următorul cuprins: "c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;" 2. Alineatul 1 al articolului 297 va avea următorul cuprins: "Art. 297. - Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum și expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând ca sunt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 7 ani." 3. Alineatele 1 și 3 ale articolului 313 vor avea următorul cuprins: "Art. 313. - Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătății, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând ca sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani."

. Punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi." 4. La articolul 313, după alineatul 3 se introduc 3 alineate cu următorul cuprins: "Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă necesita îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. În cazul în care prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesita pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale ori vreuna din consecințele prevăzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin. 1 și 2 se pedepsește."

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: --------------- Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Rovana Plumb,
secretar de stat
Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu p. Ministru de interne, Nicolae Berechet,
secretar de stat
p.
Ministrul justiției, Doru Crin Trifoi,
secretar de stat

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 iunie 2002

HOTĂRÂRE nr. 24 din 25 iunie 2002

HOTĂRÂRE nr. 24 din 25 iunie 2002 pentru aprobarea Raportului privind activitatea Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune pentru perioada 10 iulie-31 decembrie 1998 și a contului de execuție bugetară la 31 decembrie 1998 al Societății...

HOTĂRÂRE nr. 25 din 25 iunie 2002

HOTĂRÂRE nr. 25 din 25 iunie 2002 pentru aprobarea Raportului privind activitatea Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune pe anul 1999 și a contului de execuție bugetară la 31 decembrie 1999 al Societății Române de Televiziune

HOTĂRÂRE nr. 26 din 25 iunie 2002

HOTĂRÂRE nr. 26 din 25 iunie 2002 pentru aprobarea Raportului privind activitatea Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune pe anul 2000 și a contului de execuție bugetară pe anul 2000 al Societății Române de Televiziune

HOTĂRÂRE nr. 27 din 25 iunie 2002

HOTĂRÂRE nr. 27 din 25 iunie 2002 pentru aprobarea Raportului privind activitatea Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune pe anul 2001 și a contului de execuție bugetară pe anul 2001 al Societății Române de Televiziune