ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 56/2002
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 56 din 16 mai 2002 privind programul de măsuri de restructurare financiară a creanțelor deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra agenților economici din sectorul agricol
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
Prezenta ordonanță de urgență reglementează restructurarea financiară a creanțelor deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, denumita în continuare A.V.A.B., asupra agenților economici viabili din sectorul agricol, în scopul îndeplinirii obiectivului prioritar al politicii economice privind relansarea agriculturii, inclusiv prin încurajarea integrării producătorilor agricoli cu procesatorii și comercianții de produse agroalimentare.
Articolul 2
În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin agent economic viabil din sectorul agricol, denumit în continuare agent economic, se înțelege orice societate comercială, asociație familială sau persoana fizica autorizata sa desfășoare activități independente, care are o obligație de plată către A.V.A.B., nu se afla în procedura de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare, este capabilă sa susțină financiar rambursarea datoriei către A.V.A.B., precum și dezvoltarea activității și care are ca obiect principal de activitate agricultura (cultura vegetala - cod CAEN 011, zootehnia - cod CAEN 012, activități mixte de cultura vegetala și creșterea animalelor - cod CAEN 013 și servicii auxiliare - cod CAEN 014), industria alimentara (cod CAEN 15, cu excepția fabricării băuturilor - cod CAEN 159), precum și comerțul cu produse alimentare (cod CAEN 513 și 522, cu excepția comerțului cu băuturi și tutun - cod CAEN 5134, 5135, 5139, 5225, 5226).
Articolul 3
Restructurarea financiară a creanțelor reprezintă un program de măsuri derulat de A.V.A.B., de care beneficiază agenții economici din sectorul agricol care au o obligație de plată către A.V.A.B., având ca finalitate eșalonarea la plata în lei, pe o perioadă de maximum 5 ani, a valorii nominale a creanțelor exprimate în lei, astfel cum acestea au fost preluate prin contractele de cesiune de creanta sau, după caz, a soldului valorii nominale exprimate în lei, rămas după deducerea încasărilor înregistrate în contul creanței, prin derogare de la prevederile art. 18^1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 409/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Programul de măsuri vizând restructurarea financiară a creanțelor, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, consta în principal în:
a) analiza preliminară a activității agenților economici din sectorul agricol, aflați în portofoliul A.V.A.B.;
b) construirea matricelor, conținând criterii de performanță economico-financiară, privind selecția și calificarea agenților economici viabili;
c) pachet de condiții impuse agenților economici selectați, conținând, între altele, prezentarea de programe cu indicatorii de performanță a activității pe următorii 5 ani;
d) procedura de monitorizare și evaluare semestriala a rezultatelor financiare ale agenților beneficiari ai programului de restructurare financiară.
Articolul 5
Agenții economici calificați în cadrul programului de măsuri vizând restructurarea financiară a creanțelor vor fi notificati în termen de 5 zile de la data aprobării de către A.V.A.B.
Articolul 6
La data transmiterii notificării încetează orice procedura de valorificare initiata de A.V.A.B. până la acea data, precum și orice consecințe decurgând din aplicarea acelei metode, între A.V.A.B. și agenții economici urmând să se încheie convenții de eșalonare la plata în lei a valorii nominale a creanței exprimate în lei.
Articolul 7
Până la îndeplinirea integrală a obligațiilor prevăzute în convențiile de eșalonare la plata de către agenții economici, valoarea nominală a creanțelor, consolidata în dolari S.U.A., va fi reflectată în contabilitatea A.V.A.B. într-un cont de evidenta extrabilantier.
Articolul 8
(1) La data încheierii convențiilor de eșalonare la plata A.V.A.B. va institui sechestrul în condițiile legii, în scopul garantarii, asupra bunurilor urmaribile ale agenților economici, în limita necesară realizării creanței consolidate în dolari S.U.A., orice act de înstrăinare a acestor bunuri fără acordul A.V.A.B fiind lovit de nulitate.
(2) A.V.A.B. va putea proceda la eliberarea de sub sechestru a bunurilor numai în măsura în care gradul de garantare a soldului valorii nominale eșalonate la plata este de cel puțin 150%.
Articolul 9
Eșalonarea la plata în lei a creanțelor, acordată în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept în cazul nerespectării de către agenții economici a graficului și condițiilor stabilite prin convențiile încheiate cu A.V.A.B.
Articolul 10
Nerespectarea obligațiilor de către agenții economici atrage încetarea efectelor convențiilor de eșalonare la plata și declanșarea procedurilor de valorificare prevăzute în Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 409/2001, după comunicarea prealabilă de către A.V.A.B. a debitului restant, consolidat în dolari S.U.A., la cursul valutar din data preluării creanței.
Articolul 11
Agenții economici pierd dreptul de a beneficia de prezentele măsuri de restructurare financiară a creanțelor dacă în perioada derulării convențiilor de eșalonare la plata își schimba obiectul de activitate sau veniturile sunt obținute preponderent din alte activități decât cele menționate la art. 2, urmând să se declanseze procedurile de valorificare prevăzute la art. 10.
Articolul 12
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență A.V.A.B. va elabora și va supune Guvernului spre aprobare norme metodologice de aplicare a acesteia.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 mai 2002
DECIZIE nr. 4 din 24 mai 2002
DECIZIE nr. 4 din 24 mai 2002 privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 26-28 mai 2002
DECRET nr. 450 din 23 mai 2002
DECRET nr. 450 din 23 mai 2002 privind conferirea Ordinului național Pentru Merit în grad de Comandor
HOTĂRÂRE nr. 478 din 16 mai 2002
HOTĂRÂRE nr. 478 din 16 mai 2002 pentru completarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 182/2002 privind lista autorităților contractante care au obligația de a aplica prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin l...
HOTĂRÂRE nr. 482 din 16 mai 2002
HOTĂRÂRE nr. 482 din 16 mai 2002 privind participarea României la Summitul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg, 26 august - 4 septembrie 2002
HOTĂRÂRE nr. 472 din 16 mai 2002
HOTĂRÂRE nr. 472 din 16 mai 2002 privind trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul public al municipiului Botoșani și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Botoșani, județul Botoșan...
HOTĂRÂRE nr. 474 din 16 mai 2002
HOTĂRÂRE nr. 474 din 16 mai 2002 privind trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul public al municipiului Botoșani și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Botoșani, județul Botoșan...
HOTĂRÂRE nr. 475 din 16 mai 2002
HOTĂRÂRE nr. 475 din 16 mai 2002 privind trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul public al comunei Sărmașu și în administrarea Consiliului Local al Comunei Sărmașu, județul Mureș, a lucrării d...
HOTĂRÂRE nr. 476 din 16 mai 2002
HOTĂRÂRE nr. 476 din 16 mai 2002 privind trecerea din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul public al comunei Siliștea și în administrarea Consiliului Local al Comunei Siliștea, județul Teleorman, a lucr...