ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 34/2002
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul 1 – Dispoziții generale
Articolul 1
(1) Prezenta ordonanță de urgență are ca scop abordarea integrată a măsurilor necesare în vederea prevenirii, reducerii și controlului poluarii, precum și stabilirea măsurilor pentru emiterea autorizațiilor integrate de mediu pentru activitățile industriale prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Prezenta ordonanță de urgență stabilește măsurile necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibila, pentru reducerea emisiilor provenite din activitățile prevăzute în anexa nr. 1 în aer, apa și sol, inclusiv măsurile privind gestionarea deșeurilor, astfel încât să se atinga un nivel ridicat de protecție a mediului, considerat în întregul său, în acord cu respectarea legislației în vigoare și a obligațiilor din convențiile internaționale din acest domeniu, la care România este parte.
(3) Autorizarea instalațiilor existente, după evaluarea condițiilor de operare, se va face în conformitate cu prevederile art. 6 și 8. Dacă din reexaminarea condițiilor rezultă ca instalațiile existente nu se pot încadra în prevederile menționate mai sus, titularul activității va întocmi un proiect de program pentru conformare, care va fi aprobat de autoritatea competentă.
(4) În programul pentru conformare vor fi incluse măsurile tehnice care să conducă la respectarea cerințelor prevăzute la art. 11. După aprobarea de către autoritatea competentă a programului pentru conformare acesta devine obligatoriu.
(5) Termenul limita pentru finalizarea aplicării programelor pentru conformare, în cazul activităților existente, este anul 2015, după expirarea acestui termen instalațiile care nu îndeplinesc condițiile impuse prin prezenta ordonanță de urgență își încetează activitatea. Autorizațiile de mediu pentru instalațiile care funcționează în baza unui program pentru conformare aprobat se emit cu termen de valabilitate pe perioada realizării fiecărei măsuri cuprinse în acest program.
(6) Nerespectarea termenelor și măsurilor cuprinse în programul pentru conformare conduce la încetarea valabilității autorizației de mediu și la suspendarea activității instalației până la realizarea acestui program.
Articolul 2
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii utilizați sunt definiți conform anexei nr. 2.
Capitolul 2 – Atribuții și raspunderi ale autorităților competente pentru protecția mediului
Articolul 3
(1) Autoritatea competența pentru protecția mediului are următoarele atribuții și raspunderi:
a) coordonează și controlează modul de aplicare și respectare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență în vederea obținerii acordului și/sau autorizației integrate de mediu;
b) elaborează, avizează și, după caz, aproba procedurile și măsurile necesare pentru asigurarea aplicării unitare pe teritoriul României a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență;
c) coordonează elaborarea și actualizarea reglementărilor privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluarii;
d) asigura luarea măsurilor necesare pentru ca acordul și/sau autorizația integrată de mediu pentru activitățile prevăzute în anexa nr. 1 să fie eliberata cu respectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și a celorlalte prevederi legale în vigoare;
e) asigura luarea măsurilor pentru informarea permanenta privind evoluția celor mai bune tehnici disponibile în structurile sale; aceste informații sunt publice;
f) asigura cadrul legal și instituțional necesar pentru liberul acces la informație și pentru participarea publicului la procedura de autorizare, în scopul garantarii faptului ca orice cerere de autorizare pentru o noua instalatie sau de modificare substantiala a unei instalații existente este accesibila publicului pentru exprimarea opiniei, înaintea luării deciziei de către autoritatea competentă;
g) pune la dispoziție publicului rezultatele supravegherii emisiilor în mediu și modul de respectare a condițiilor de autorizare prevăzute și deținute de autoritatea competentă;
h) publică anual inventarul principalelor emisii și surse responsabile de poluare;
i) comunică și pune la dispoziție în cadrul relațiilor bilaterale, pe bază de reciprocitate și în condiții de echivalenta, toate datele cuprinse în cererea prin care a fost solicitată eliberarea autorizației, în cazul în care se constată că funcționarea unei instalații în care se desfășoară activități prevăzute în anexa nr. 1 poate avea efecte asupra mediului altor state sau dacă statul respectiv, care este susceptibil de a fi grav afectat, face o cerere în acest sens. Punerea la dispoziție a datelor respective se va face potrivit dispozițiilor legale în vigoare în același timp cu informarea propriilor cetățeni;
j) verifica respectarea dispozițiilor legale pentru ca activitățile prevăzute în anexa nr. 1 să se desfășoare astfel încât să fie luate toate măsurile adecvate pentru prevenirea poluarii și pentru promovarea celor mai bune tehnici disponibile, cu respectarea prevederilor cuprinse în anexa nr. 3;
k) verifica luarea măsurilor necesare pentru a se evita orice poluare semnificativă;
l) verifica luarea măsurilor de eliminare totală a deșeurilor poluante ce pot fi generate de activitățile prevăzute în anexa nr. 1, iar în cazul în care totuși acestea apar, verifica luarea măsurilor de utilizare eficienta și nepoluanta a acestora; în cazul în care acest lucru nu este posibil de realizat tehnic și nu este eficient din punct de vedere economic, verifica luarea măsurilor de neutralizare și/sau de inlaturare a lor, cu respectarea reglementărilor legale, evitandu-se sau reducându-se impactul asupra mediului, potrivit normelor legale;
m) verifica aplicarea măsurilor de utilizare eficienta a energiei;
n) verifica luarea măsurilor pentru prevenirea accidentelor cu impact asupra sănătății omului și a mediului și limitarea consecințelor acestora;
o) verifica luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea oricăror riscuri de poluare și a celor pentru aducerea amplasamentului, după încetarea activității, într-o stare care să permită reutilizarea acestuia pentru alte scopuri.
(2) Ghidurile de evaluare a celor mai bune tehnici disponibile se elaborează și se aproba prin ordin al ministrului apelor și protecției mediului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 4
(1) Autoritatea competența pentru protecția mediului emite autorizațiile integrate de mediu, conform dispozițiilor legale în vigoare, numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 17 și celelalte dispoziții legale în vigoare.
(2) În vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se înființează serviciul de control al poluarii industriale în cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului. Procedura de emitere a acordului și/sau autorizației integrate de mediu se elaborează și se aproba prin ordin al ministrului apelor și protecției mediului, în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 5
Autoritatea competența pentru protecția mediului ia măsurile necesare pentru ca:
a) orice instalatie noua să fie data în funcțiune numai cu autorizația integrată de mediu, eliberata conform dispozițiilor legale, cu excepția instalațiilor de ardere cu putere mai mica de 50 MW, independent de tipul de combustibil folosit, și a instalațiilor de ardere pentru producerea de energie, care folosesc direct produsele de combustie în procesul fabricației;
b) sa nu se producă nici o poluare semnificativă;
c) autorizarea instalațiilor existente să fie în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3). Stabilirea și aprobarea programului pentru conformare se va face în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;
d) aplicarea măsurilor din programul pentru conformare pentru instalațiile existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență să respecte prevederile art. 17.
Articolul 6
(1) Autoritatea competența pentru protecția mediului emite acordul și/sau autorizația integrată de mediu, cu respectarea abordarii integrate a elementelor și factorilor de mediu.
(2) Autorizația integrată de mediu emisă conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență va cuprinde toate condițiile care să garanteze ca instalatia îndeplinește toate cerințele prevăzute de aceasta.
(3) Orice autorizație integrată de mediu acordată sau modificată va include toate măsurile ce se impun pentru protecția aerului, apelor și solului.
(4) Refuzul acordării autorizației integrate de mediu, în cazul neîndeplinirii condițiilor legale cerute, se face motivat și se comunică titularului activității în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației.
Articolul 7
(1) Autoritatea competența pentru protecția mediului reexamineaza periodic și actualizează, dacă este necesar, condițiile de autorizare.
(2) Reexaminarea este obligatorie în toate situațiile în care:
a) poluarea cauzată de instalatie necesita revizuirea valorilor limita de emisie existente la autorizare sau necesita stabilirea de noi valori limita de emisie;
b) schimbările substanțiale ale celor mai bune tehnici disponibile permit o reducere semnificativă a emisiilor;
c) siguranța exploatării și a desfășurării activității face necesară recurgerea la alte tehnici;
d) prevederile unor noi reglementări legale o impun.
Articolul 8
(1) Autoritatea competența pentru protecția mediului dispune măsurile necesare pentru ca titularul activității sa îndeplinească, la instalatia pe care o exploatează, toate condițiile prevăzute în autorizație.
(2) În situația în care normele de calitate a mediului solicita condiții mai severe decât cele ce pot fi atinse prin introducerea celor mai bune tehnici disponibile, se vor impune măsuri adiționale specificate în acord și/sau autorizație fără a afecta măsurile ce sunt solicitate pentru respectarea standardelor de calitate.
Articolul 9
Autoritățile competente pentru protecția mediului asigura și garantează accesul liber la informație al publicului și participarea acestuia la luarea deciziilor prin:
a) aducerea la cunoștința publică a tuturor cererilor de autorizare a noilor instalații sau de modificare substantiala a instalațiilor existente, astfel încât în raport cu perioada necesară și cu modul de informare publicul să își poată face cunoscută opinia înainte de luarea deciziilor;
b) aducerea la cunoștința publică a deciziei luate și a unei copii de pe autorizația eliberata, precum și de pe fiecare actualizare ulterioară a acesteia;
c) punerea la dispoziție publicului a rezultatelor supravegherii emisiilor, primite de la titularul activității conform condițiilor de autorizare.
Capitolul 3 – Obligațiile titularului activității
Articolul 10
Titularul activității are obligația să obțină de la autoritățile competente pentru protecția mediului, încă din etapa de proiectare, emiterea acordului integrat de mediu pentru toate activitățile prevăzute în anexa nr. 1, pe care intenționează să le desfășoare, și să obțină autorizație integrată de mediu pentru activitățile aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 11
Obligațiile de baza ale titularului activității privind exploatarea instalației sunt următoarele:
a) luarea tuturor măsurilor de prevenire eficienta a poluarii, în special prin recurgerea la cele mai bune tehnici disponibile;
b) luarea măsurilor care să asigure ca nici o poluare importanța nu va fi cauzată;
c) evitarea producerii de deșeuri, iar în cazul în care aceasta nu poate fi evitata, valorificarea lor, iar în caz de imposibilitate tehnica și economică, neutralizarea și eliminarea acestora, evitandu-se sau reducându-se impactul asupra mediului;
d) utilizarea eficienta a energiei;
e) luarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor și limitarea consecințelor acestora;
f) luarea măsurilor necesare, în cazul încetării definitive a activităților, pentru evitarea oricărui risc de poluare și pentru aducerea amplasamentului și a zonelor afectate într-o stare care să permită reutilizarea acestora.
Articolul 12
(1) Schimbarea modului de exploatare a instalației, prevăzută de titularul activității, nu va putea fi întreprinsă fără a se cere eliberarea acordului și/sau autorizației integrate de mediu.
(2) Titularul activității este obligat sa informeze autoritățile competente pentru protecția mediului despre orice schimbare pe care dorește sa o aducă instalației sau procesului tehnologic. Autoritatea competența pentru protecția mediului va reanaliza, după caz, condițiile de funcționare stabilite în autorizația integrată de mediu.
(3) Cererea de autorizare se va face pentru părțile de instalatie și pentru elementele respective, susceptibile de a fi modificate.
Articolul 13
Titularul activității este obligat să respecte condițiile din acordul și/sau din autorizația integrată de mediu în desfășurarea activității din instalatie.
Articolul 14
Titularul activității este obligat sa informeze cu regularitate autoritatea competentă pentru protecția mediului despre rezultatele monitorizarii emisiilor din instalatie și, în termenul cel mai scurt, despre orice incident sau accident care afectează semnificativ mediul.
Articolul 15
Titularul activității este obligat sa asiste și sa pună la dispoziție autorității competente pentru protecția mediului toate datele necesare pentru desfășurarea controlului instalației și pentru prelevarea de probe sau culegerea oricăror informații pentru respectarea prevederilor autorizației integrate de mediu.
Capitolul 4 – Autorizarea activității
Articolul 16
(1) Acordul și/sau autorizația integrată de mediu se eliberează de către autoritățile competente pentru protecția mediului în baza cererii titularului activității, care trebuie să cuprindă descrierea:
a) amplasamentului prevăzut pentru operare;
b) instalației și a activităților desfășurate, din care să rezulte natura și amploarea acestor activități;
c) materiilor prime și auxiliare, substanțelor și tipului de energie utilizata sau produsă de instalatie;
d) surselor de emisie ale instalației;
e) stării amplasamentului instalației;
f) impactului activității asupra mediului, ca întreg;
g) naturii și cantităților de emisii previzibile ale instalației în fiecare element component al mediului, astfel încât să fie posibila o identificare a efectelor semnificative ale emisiilor asupra mediului;
h) tehnologiei prevăzute și a altor tehnici utilizate pentru prevenirea emisiilor provenind de la instalații, iar dacă aceasta nu este posibila, pentru reducerea lor;
i) măsurilor prevăzute pentru prevenirea producerii și valorificării deșeurilor generate de instalatie;
j) măsurilor prevăzute pentru supravegherea emisiilor în mediu;
k) altor măsuri stabilite pentru îndeplinirea obligațiilor de baza prevăzute la art. 12, după caz.
(2) Cererea trebuie să cuprindă un rezumat, fără caracter tehnic, cu datele prevăzute la alin. (1).
(3) După furnizarea datelor titularul activității va întocmi, după caz, un raport de securitate pentru prevenirea riscurilor de accident major, conform dispozițiilor legale în vigoare.
Articolul 17
Condițiile necesare pentru emiterea acordului și/sau autorizației integrate de mediu sunt următoarele:
a) autoritatea competentă trebuie să verifice ca autorizațiile integrate de mediu sa cuprindă toate măsurile necesare pentru îndeplinirea condițiilor, pentru asigurarea protecției aerului, apei și solului și pentru realizarea unui nivel ridicat de protecție a mediului, în întregul său;
b) luarea în considerare a tuturor informațiilor și/sau concluziilor pertinente, precum și a celor din studiul de impact privind efectele asupra mediului pentru instalațiile noi, în cazul unei modificări substanțiale a instalațiilor existente și a unor proiecte publice/private;
c) stabilirea valorilor limita de emisie, în special pentru poluantii care figurează în anexa nr. 4, susceptibili de a fi evacuati de instalatia respectiva în cantități semnificative, în funcție de natura și de potențialul lor de transfer al poluarii de la un element și factor de mediu la altul. Dacă este necesar, autorizația integrată de mediu poate conține prescripții asemănătoare, care să garanteze protecția solului, a apelor subterane și măsuri privind gestiunea deșeurilor generate de instalatie. După caz, valorile limita pot fi completate sau înlocuite cu parametri sau cu măsuri tehnice echivalente;
d) pentru instalațiile prevăzute la pct. 6.6 din anexa nr. 1 valorile limita de emisie se stabilesc luându-se în considerare cele mai bune tehnici disponibile adoptate pentru aceste categorii de instalații;
e) pentru respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) lit. c) valorile limita de emisie, parametrii și măsurile tehnice se vor baza pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a fi prescrisă utilizarea unei tehnici sau tehnologii speciale, dar luându-se în considerare caracteristicile tehnice ale instalației respective, amplasarea sa geografică și condițiile locale de mediu. Condițiile de autorizare trebuie să prevadă dispoziții referitoare la reducerea poluarii la lungă distanta sau transfrontiera și sa garanteze un nivel ridicat de protecție a mediului;
f) luarea măsurilor adecvate pentru supravegherea emisiilor, cu specificarea metodologiei de măsurare, a frecvenței acestora și a procedurii de evaluare a rezultatelor masurarilor, precum și obligația de a comunică autorității competente datele necesare controlului și respectării condițiilor de autorizare. Pentru instalațiile prevăzute la pct. 6.6 în anexa nr. 1 măsurile prevăzute iau în considerare costurile și beneficiile;
g) măsurile privind condițiile de exploatare, altele decât cele normale, vor fi luate în considerare în mod adecvat în situațiile în care mediul risca să fie afectat de pornirea instalației, de emisiile fugitive, de disfunctionalitati, de oprirea momentană sau definitivă a exploatării. Pot fi prevăzute derogări temporare de la cerințele lit. a), dacă un plan de reabilitare aprobat de autoritățile competente pentru protecția mediului, prin program pentru conformare, asigura respectarea cerințelor respective în termen de 6 luni și conduce la o reducere a poluarii;
h) măsuri speciale cu scopul de a preveni și/sau de a reduce poluarea, atunci când autoritățile competente le găsesc adecvate.
Articolul 18
În situația în care prin normativul de calitate a mediului se stabilesc condiții mai severe decât cele care ar putea fi atinse prin utilizarea tehnicii aflate în operare, introducerea celor mai bune tehnici disponibile poate fi impusa prin condiții suplimentare, cerute prin autorizație, fără a se aduce atingere altor măsuri pentru respectarea normativului de calitate a mediului.
Capitolul 5 – Sancțiuni
Articolul 19
Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență atrage răspunderea civilă sau contravențională, după caz.
Articolul 20
Constituie contravenții și se sancționează: 1. cu amendă de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență privind:
a) obligația titularului activității menționate la art. 11 lit. a), constând în luarea măsurilor de prevenire eficienta a poluarii, în special prin recurgerea la cea mai buna tehnica disponibilă;
b) obligația titularului activității menționate la art. 11 lit. b), constând în neluarea măsurilor care să asigure ca nici o poluare importanța nu va fi cauzată;
c) obligația titularului activității prevăzute la art. 11 lit. f) de a lua măsurile necesare în cazul încetării definitive a activităților, pentru evitarea oricărui risc de poluare și pentru aducerea amplasamentului și a zonelor afectate într-o stare care să permită reutilizarea acestora;
d) obligația titularului activității de a cere eliberarea acordului și/sau autorizației integrate de mediu pentru schimbarea modului de exploatare a instalației, prevăzută în autorizația de funcționare menționată la art. 12 alin. (2);
e) obligația titularului de a respecta condițiile din autorizația integrată de mediu în activitatea din instalatie, prevăzută la art. 13;
2. faptele prevăzute la pct. 1, pe lângă amenda, se sancționează și cu retragerea acordului și/sau autorizației integrate de mediu, precum și cu închiderea unității; 3. cu amendă de la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență privind:
a) obligația titularului activității de a evita producerea de deșeuri, iar în cazul imposibilității tehnice și economice, neutralizarea și eliminarea lor, evitandu-se sau reducându-se impactul acestora asupra mediului, prevăzută la art. 11 lit. c);
b) obligația de a informa autoritățile competente despre orice schimbare pe care titularul activității dorește sa o aducă instalației sau procesului tehnologic, prevăzută la art. 12 alin. (1);
c) obligația titularului activității de a asista și a pune la dispoziție autorității competente pentru protecția mediului datele necesare pentru desfășurarea controlului instalației și pentru prelevarea de probe sau culegerea oricăror informații, prevăzută la art. 15.
Articolul 21
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit în acest scop de autoritatea centrala pentru protecția mediului, de către ofițerii și subofiterii de poliție, potrivit competentelor legale.
(2) Contravențiilor prevăzute la art. 20 li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Capitolul 6 – Dispoziții finale
Articolul 22
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 aprilie 2002
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 37 din 21 martie 2002
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 37 din 21 martie 2002 pentru modificarea alin. (3) al art. 21 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 21 martie 2002
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 38 din 21 martie 2002 privind întocmirea și finanțarea studiilor pedologice și agrochimice și finanțarea Sistemului național de monitorizare sol-teren pentru agricultura, precum și sol-vegetație forestieră pentru silvicultura
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 21 martie 2002
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 36 din 21 martie 2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federației Comunităților Evreiești din România asupra lăcașurilor de cult, cimitirelor și altor bunuri destinate activităților cultului mozaic