ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 3/2002

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 3 din 24 ianuarie 2002 privind unele măsuri de ajutor pentru asigurarea condițiilor minime de subzistenta a echipajelor ambarcate la bordul unor nave maritime de transport și pentru menținerea în siguranța a unor nave aflate în patrimoniul Companiei de Navigație Maritima "Romline" - S.A. Constanța, precum și alocarea unui fond special pentru Șantierul Naval Constanța în vederea achiziționării de echipamente individuale de protecția muncii

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 25 ianuarie 2002

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 304 din 17 mai 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2002 privind unele măsuri de ajutor pentru asigurarea condițiilor minime de subzistenta a echipajelor ambarcate la bordul u...

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

În vederea conservării valorii garanțiilor constituite asupra unor active bancare (nave comerciale) se aproba utilizarea sumei de 40.000 dolari S.U.A. pentru asigurarea condițiilor minime de subzistenta a echipajelor ambarcate la bordul navelor STAR și LISA M și pentru menținerea în siguranța a acestor nave aflate în patrimoniul Companiei de Navigație Maritima "Romline" - S.A. Constanta.

Articolul 2

În vederea administrării unor active bancare (creanțe neperformante) deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra Șantierului Naval Constanta se aproba utilizarea sumei de 10 miliarde lei pentru achiziționarea de echipamente individuale de protecția muncii.

Articolul 3

Sumele prevăzute la art. 1 și 2 se vor aloca de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare din bugetul propriu de venituri și cheltuieli pe anul 2002. Aceste sume se vor repartiza prin convenții încheiate cu societățile beneficiare și se vor justifica de acestea pe bază de decont de cheltuieli.

Articolul 4

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare va controla modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit art. 1 și 2.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: --------------- Președintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, Ionel Blanculescu
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu
p.
Ministrul muncii și solidarității sociale, Ion Giurescu,
secretar de stat
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, Miron Tudor Mitrea

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 ianuarie 2002