HOTĂRÂRE nr. 647/2003

HOTĂRÂRE nr. 647 din 5 iunie 2003 privind trecerea unor construcții aflate în administrarea Serviciului Român de Informații din domeniul public al statului în domeniul privat al statului

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 11 iunie 2003

În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, precum și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aproba trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Serviciului Român de Informații, amplasate în incinta imobilului situat în comuna Balotești, județul Ilfov, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora.

Articolul 3

După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor, Serviciul Român de Informații își va actualiza în mod corespunzător datele din evidenta cantitativ-valorică.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează: --------------- Directorul Serviciului Român de Informații, Alexandru-Radu Timofte
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 5 iunie 2003.

Nr. 647.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE a construcțiilor care trec din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea desființării ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Locul unde

Construcții din

Caracteristici tehnice

Valoarea de este

cadrul imobilului

inventar amplasat

propuse pentru (mii lei) imobilul

desființare ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Comuna

1. Baraca atelier - Balotești,

remiza P.S.I.

Suprafața construită = 146 mp 66.118,0 str. I.C. ────────────────────────────────────────────────────────────────── Brătianu

2. Bazin P.S.I

Suprafața construită = 96 mp 96.701,0 nr. 149, ────────────────────────────────────────────────────────────────── județul

3. Stație de hidrofor - 195.032,0 Ilfov ──────────────────────────────────────────────────────────────────

4. Stație de oxigen

Suprafața construită = 38 mp 71.170,0 Nr. de ────────────────────────────────────────────────────────────────── identi- 5. Magazie-depozit

Suprafața construită = 495,6 mp 97.953,0 ficare ────────────────────────────────────────────────────────────────── atribuit

6. Stație clorinare

Suprafața construită = 24 mp de M.F.P. ──────────────────────────────────────────────────────── - 144.525

7. Stație pompare 104.500,0

nămol

Suprafața construită = 30 mp ────────────────────────────────────────────────────────

8. Bazin stație

clorinare

Suprafața construită = 153 mp ──────────────────────────────────────────────────────────────────

9. Ateliere

Suprafața construită = 26,2 mp 29.682,0 ──────────────────────────────────────────────────────────────────

10. Magazie boxă

Suprafața construită = 12,5 mp 4.956,0 ──────────────────────────────────────────────────────────────────

11. Rampa spălare auto - 8.735,0 ──────────────────────────────────────────────────────────────────

12. Construcții metalice (3 buc.) - 1,0 ──────────────────────────────────────────────────────────────────

13. Conducta Dn3" 75 ml 1.953,0 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 iunie 2003

HOTĂRÂRE nr. 646 din 5 iunie 2003

HOTĂRÂRE nr. 646 din 5 iunie 2003 privind transmiterea fără plata a obiectivului de investiții Sala Polivalenta din municipiul Botoșani și a terenului aferent din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în domeniu...

HOTĂRÂRE nr. 644 din 5 iunie 2003

HOTĂRÂRE nr. 644 din 5 iunie 2003 pentru aprobarea finanțării proiectului "Congresul Matematicienilor Români de Pretutindeni" din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României

HOTĂRÂRE nr. 645 din 5 iunie 2003

HOTĂRÂRE nr. 645 din 5 iunie 2003 pentru aprobarea finanțării proiectului «Festivalul internațional de muzica "Festival 500: Sharing the Voices"» din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României