ORDONANȚĂ nr. 5/2003

ORDONANȚA nr. 5 din 16 ianuarie 2003 pentru modificarea art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 30 ianuarie 2003

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 229 din 23 mai 2003 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2003 pentru modificarea art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în Român...

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 1 pct. II.17 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României adopta prezenta ordonanță.

Articolul UNIC

Articolul 33 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, se modifica și va avea următorul cuprins: "Art. 33. - (1) Consiliile județene pe a căror rază administrativ-teritorială se afla trasee turistice montane și/sau părții de schi organizează servicii publice SALVAMONT care coordonează activitatea de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munti a persoanelor accidentate.

(2) În localitățile pe teritoriul cărora exista trasee turistice montane și/sau părții de schi, consiliile locale pot organiza, în condițiile legii, servicii publice locale SALVAMONT.

(3) Agenții economici sau autoritățile publice care au în administrare plaje sau stranduri, direct ori prin concesionare, au obligația sa înființeze posturi de salvare și posturi de prim ajutor medical.

(4) Finanțarea activității desfășurate de serviciile publice SALVAMONT se asigura din bugetele locale ale județelor, respectiv ale comunelor, orașelor sau municipiilor, după caz.

(5) Prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea Ministerului Turismului, se aproba normele privind prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munti, precum și cele privind organizarea posturilor de salvare și a posturilor de prim ajutor pe plaje și în stranduri."

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE
Contrasemnează: ────────────────
Ministrul turismului, Matei-Agathon Dan
Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca

București, 16 ianuarie 2003.

Nr. 5. ──────────────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 ianuarie 2003