HOTĂRÂRE nr. 2185/2004

HOTĂRÂRE nr. 2.185 din 30 noiembrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 20 decembrie 2004

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

HOTĂRÂRE nr. 2.185 din 30 noiembrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare

EMITENT

GUVERNUL

Publicat în

MONITORUL OFICIAL nr. 1.224 din 20 decembrie 2004

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 131/1996, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 131/1996, cu modificările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă punctul IV din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 92/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 februarie 1996, cu modificările ulterioare.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează: ────────────────
p.
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

București, 30 noiembrie 2004.

Nr. 2.185.

Anexa

NORME METODOLOGICE pentru aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare 1. Operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar, cu excepțiile prevăzute la art. 5 alin. 2 lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 131/1996, cu modificările ulterioare, denumită în continuare ordonanță. 2. Prin plafon zilnic maxim de plăți, prevăzut la art. 5 alin. 2 lit. c) din ordonanță, se înțelege totalitatea plăților efectuate în numerar de o persoană juridică într-o singură zi, respectiv 100.000.000 lei. 3. De la prevederile art. 5 alin. 2 lit. c) din ordonanță sunt exceptate următoarele operațiuni:

a) depunerile de numerar făcute de persoane juridice în conturile furnizorilor de bunuri și servicii, în baza documentelor justificative legal întocmite;

b) cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizației și a cazării pe timpul deplasării, precum și a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens de către salariații aflați în deplasare;

c) cheltuielile de protocol ocazionate de organizarea de conferințe, simpozioane și de alte asemenea acțiuni, în condițiile baremurilor stabilite de normele legale în vigoare.

Plățile enumerate la lit. a)-c) nu intră în plafonul zilnic maxim de plăți. 4. Plățile în numerar către persoane juridice sunt acceptate în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon de 50.000.000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 lei. Persoanele juridice pot achita facturile cu valori care depășesc plafonul de 50.000.000 lei către furnizorii de bunuri și servicii astfel: 50.000.000 lei în numerar, suma care depășește acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar. Facturile cu valori sub 50.000.000 lei nu intră sub incidența acestor prevederi. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către rețelele de magazine de tipul Cash&Carry, care funcționează pe baza legislației în vigoare, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 100.000.000 lei. Persoanele juridice pot achita facturile cu valori care depășesc plafonul de 100.000.000 lei către acest tip de magazine astfel: 100.000.000 lei în numerar, suma care depășește acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar. Facturile cu valori sub 100.000.000 lei nu intră sub incidența acestor prevederi. Facturile cu valori mai mari de 50.000.000 lei, respectiv 100.000.000 lei în cazul magazinelor de tipul Cash&Carry, care nu au fost achitate integral până la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, se achită numai prin instrumente de plată fără numerar. 5. Pentru facturile stornate, aferente produselor returnate, cu valori mai mari de 50.000.000 lei, respectiv 100.000.000 lei în cazul rețelelor de magazine de tipul Cash&Carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 50.000.000/100.000.000 lei în numerar, sumele care depășesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. 6. Încasările zilnice în numerar ale unui agent economic sunt neplafonate. Încasările zilnice în numerar nu pot depăși plafonul de 50.000.000 lei de la o singură persoană juridică. 7. Sumele acordate de persoanele juridice angajaților proprii cu titlu de avansuri pentru aprovizionări diverse vor avea regimul plăților către persoane juridice și se vor încadra în limita plafonului de 100.000.000 lei, prevăzut la art. 5 alin. 2 lit. c) din ordonanță. La data plății avansurilor spre decontare, sumele aferente intră în calculul plafonului zilnic maxim. 8. Este interzisă acordarea unor facilități de preț clienților, persoane juridice, care efectuează plata în numerar. Este permisă acordarea unor disconturi și/sau reduceri de preț în diverse perioade ale anului sau cu ocazia lansării unor promoții de produse, dacă aceste facilități vizează toți agenții economici, în calitate de clienți, și se acordă fără discriminare în ceea ce privește modalitatea de plată. 9. Subunitățile economice ale persoanelor juridice, respectiv sucursale, filiale, agenții, puncte de lucru, prevăzute în actul constitutiv al persoanelor juridice, care au deschis cont într-o societate comercială bancară și casierie proprie, aplică individual prevederile art. 5 din ordonanță. 10. Asociațiile de proprietari constituite ca entități cu personalitate juridică, în relațiile cu alte persoane juridice, vor aplica prevederile ordonanței. 11. Persoanele fizice, persoanele fizice autorizate sau persoanele care exercită profesii libere, producătorii agricoli, persoane fizice, nu intră sub incidența prevederilor ordonanței. 12. Plățile efectuate cu card nu sunt considerate plăți în numerar și nu sunt luate în calculul plafonului zilnic maxim de plăți. 13. Operațiunile de încasări și plăți în valută nu intră sub incidența prevederilor ordonanței. ________________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2123 din 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.123 din 30 noiembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004

HOTĂRÂRE nr. 2124 din 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.124 din 30 noiembrie 2004 privind acordarea unui ajutor umanitar, constând în materiale de construcții și reparat case, pentru strămutarea gospodăriilor familiilor din comuna Alunu, județul Vâlcea, afectate de alunecările de teren produse în lun...

HOTĂRÂRE nr. 2120 din 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.120 din 30 noiembrie 2004 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru asigurarea unor cheltuieli ale autorităților administrației publice locale

HOTĂRÂRE nr. 2125 din 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.125 din 30 noiembrie 2004 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru asigurarea unor cheltuieli de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de...

HOTĂRÂRE nr. 2129 din 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.129 din 30 noiembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2004, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru repatrierea unei părți importante din opera sculptorului George Apostu