HOTĂRÂRE nr. 2084/2004

HOTĂRÂRE nr. 2.084 din 24 noiembrie 2004 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al statului

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 9 decembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.084 din 24 noiembrie 2004 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al statului

EMITENT

GUVERNUL

Publicat în

MONITORUL OFICIAL nr. 1.167 din 9 decembrie 2004

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, al art. 37 și 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 15 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă transmiterea unor terenuri agricole în suprafață totală de 3.003,14 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al statului.

(2) Din suprafața totală prevăzută la alin. (1), terenurile agricole în suprafață de 1.076,93 ha, menționate la pct. 1 și 2 din anexă, vor fi atribuite persoanelor fizice îndreptățite din comunele Stăncuța și Gropeni, județul Brăila, aflate în tabelul nominal întocmit potrivit anexei nr. 39 la Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2001.

(3) Din suprafața totală prevăzută la alin. (1), terenurile în suprafață de 1.926,21 ha, menționate la pct. 3, 4 și 5 din anexă, se transmit în domeniul privat al comunelor Stăncuța, Tufești și Gropeni și în administrarea consiliilor locale ale comunelor Stăncuța, Tufești și Gropeni, județul Brăila, pentru reîntregirea izlazului comunal în condițiile art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 2.060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului se modifică în mod corespunzător.

Articolul 3

Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează: ────────────────
p.
Ministrul de stat,
ministrul administrației și internelor, Toma Zaharia,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru administrația publică, Gheorghe Emacu
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Petre Daea
p.
Ministrul finanțelor publice, Maria Manolescu,
secretar de stat

București, 24 noiembrie 2004.

Nr. 2.084.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE a unor terenuri agricole care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al statului

Locul unde este situat terenul care se transmite Persoana juridică de la care se transmit terenurile Persoana juridică la care se transmit terenurile Caracteristicile tehnice ale terenurilor Număr atribuit de Ministerul Finanțelor Publice conform H.G.nr. 2.060/2004 (cod de clasificare a imobilului)

1. S.C. STANRIZ STĂNCUȚA - comuna Stăncuța, județul Brăila Statul român, din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Stăncuța Suprafața totală = 395,75 ha, 145504

Clasa de calitate: a III-a și a IV-a

Tarlalele: T 90, T 108, T 110, T 111, T 113, T 114.

2. S.C. OREZUL GROPENI S.A. - comuna Gropeni, județul Brăila Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei Gropeni Suprafața totală = 681,18 ha, 145503

Clasa de calitate: a III-a și a IV-a

Tarlalele: T 137, T 138, T 139, T 140, T 141, T 166, T 169, T 170, T 171, T 172, T 173, T 174, T 161, T 175, 176, T 177, T 179, T 180, T 181, T 182, T 183, T 184, T 196, T 197, T 198, T 221, T 222, T 223, T 224, T 225, T 226, T 227, T 230, T 231, T 232, T 233, T 234, T 235, T 236.

3. S.C. STANRIZ STĂNCUȚA S.A. - comuna Stăncuța, județul Brăila Consiliul local al comunei Stăncuța Suprafața totală = 732,21 ha, 145504

Clasa de calitate: a III-a și a IV-a

Tarlalele: T 107, T 108, T 109, T 115, T 116, T 118, T 119, T 120, T 122, T 123, T 124, T 132.

4. S.C. STANRIZ STĂNCUȚA S.A. - comuna Stăncuța, județul Brăila Consiliul local al comunei Tufești Suprafața totală = 732,21 ha, 145504

Clasa de calitate: a III-a și a IV-a

Tarlalele: T 37, T 38, T 39, T 40, T 41, T 42, T 45.

5. S.C. OREZUL GROPENI S.A. - comuna Gropeni, județul Brăila Consiliul local al comunei Gropeni Suprafața totală = 500,00 ha, 145503

Clasa de calitate: a III-a și a IV-a

Tarlalele: T 117, T 118, T 119, T 120, T 121, T 122, T 124, T 125, T 126, T 127, T 128, T 129, T 130, T 131, T 132, T 133, T 134, T 135, T 136, T 142, T 143, T 144, T 145, T 146, T 147, T 148, T 149, T 149/1, T 150, T 151, T 152, T 153, T 154, T 155, T 156, T 157, T 158, T 159, T 160

TOTAL 3003.14 HA __________________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2014 din 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.014 din 24 noiembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru finalizarea lucrărilor de construcție la Biseri...

HOTĂRÂRE nr. 2016 din 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.016 din 24 noiembrie 2004 privind diminuarea cheltuielilor și a deficitului bugetului de stat și suplimentarea cheltuielilor și a deficitului bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004

HOTĂRÂRE nr. 2022 din 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.022 din 24 noiembrie 2004 privind acordarea unui ajutor umanitar, constând în materiale de construcții și reparat case, pentru populația din județele Gorj și Hunedoara afectată de fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs în perioada...

HOTĂRÂRE nr. 2024 din 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.024 din 24 noiembrie 2004 pentru modificarea anexei nr. IV la Hotărârea Guvernului nr. 1.476/2003 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2004 pentru companiile, societățile naționale și societățile comerciale, aflate sub a...

HOTĂRÂRE nr. 2025 din 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.025 din 24 noiembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004, pentru Mănăstirea Lainici, județul Gorj, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Craio...

HOTĂRÂRE nr. 2027 din 24 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.027 din 24 noiembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru continuarea lucrărilor la Biserica Ortodoxă "Sf...