HOTĂRÂRE nr. 1685/2004

HOTĂRÂRE nr. 1.685 din 14 octombrie 2004 privind autorizarea Ministerului Educației și Cercetării de a achiziționa tehnică de calcul și servicii prin intermediul unei finanțări de tip leasing financiar

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 18 octombrie 2004

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă extinderea de către Ministerul Educației și Cercetării a proiectului de interes național "Sistem educațional informatizat", prin atribuirea în anul 2004 a unui contract de furnizare prin leasing financiar, și autorizarea unui contract de achiziție publică de produse și servicii similare, avându-se în vedere evitarea incompatibilităților sau dificultăților tehnice de operare și întreținere în raport cu echipamentele și serviciile deja achiziționate în cadrul proiectului.

Articolul 2

Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să contracteze o finanțare de tip leasing financiar pe o perioadă de 5 ani, cu valoarea de achiziție de 96 milioane dolari S.U.A., la care se adaugă costurile, dobânzile, taxele și impozitele aferente pentru asigurarea resurselor financiare necesare derulării proiectului "Sistem educațional informatizat" în această etapă, precum și în cele anterioare, în vederea implementării sistemului alternativ de educație asistată de calculator prin dotarea unităților de învățământ preuniversitar din România cu laboratoare informatizate.

Articolul 3

Plata avansului, a ratelor de leasing, a valorii reziduale, precum și a comisioanelor și taxelor aferente se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.

Articolul 4

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării să semneze o scrisoare de intenție către finanțator, denumită scrisoare de confort, în care să se precizeze sprijinul Guvernului României în alocarea de la bugetul de stat a sumelor prevăzute la art. 3, repartizate pe ani, în scopul continuării proiectului de interes național "Sistem educațional informatizat".

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează: ---------------
Ministrul educației și cercetării, Alexandru Athanasiu
Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Silvia Adriana Țicău
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 14 octombrie 2004.

Nr. 1.685.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1653 din 7 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.653 din 7 octombrie 2004 pentru modificarea anexei nr. II (1-7, 9-11) și a anexei nr. IV la Hotărârea Guvernului nr. 1.476/2003 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2004 pentru companiile, societățile naționale și societ...

HOTĂRÂRE nr. 1655 din 7 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.655 din 7 octombrie 2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Facilități pentru accesul persoanelor cu handicap în rețeaua de metrou București"

HOTĂRÂRE nr. 1662 din 7 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.662 din 7 octombrie 2004 privind asigurarea surselor de finanțare necesare alimentării cu energie electrică a obiectivului de investiții "Capacitate de producție 180 mii t/an geamuri float" în România

HOTĂRÂRE nr. 1656 din 7 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.656 din 7 octombrie 2004 privind transmiterea, fără plată, a unui teren și a unei construcții în execuție din domeniul privat al statului și din administrarea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare în administrarea Ministerul...