HOTĂRÂRE nr. 1156/2004

HOTĂRÂRE nr. 1.156 din 23 iulie 2004 privind transmiterea unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, pentru Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 2 august 2004

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unei părți dintr-un imobil, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, pentru Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează: -------------- p.
Ministrul apărării naționale, Sorin Encuțescu,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Dan Mircea Popescu
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 23 iulie 2004.

Nr. 1.156.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului, proprietate publică a statului, care se transmite din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, pentru Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă

Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care alcătuiesc domeniul public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului

Municipiul București, Str. Antiaeriană nr. 5-7, sectorul 5 Ministerul Apărării Naționale Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei pentru Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă - imobil 320 (parțial) - Pavilionul 1/2 D:

- cod 8.29.09 - suprafața construită = 316,5 m2

- nr. M.F. 103.559 - suprafața desfășurată = 633,37 m2

- Pavilionul A (PC):

- suprafața construită = 51 m2

- suprafața desfășurată = 51 m2

- Pavilionul 1/3 I:

- suprafața construită = 385 m2

- suprafața desfășurată = 385 m2

- suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile= 2.437 m2

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 august 2004

HOTĂRÂRE nr. 1162 din 23 iulie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.162 din 23 iulie 2004 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar

HOTĂRÂRE nr. 1160 din 23 iulie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.160 din 23 iulie 2004 pentru aprobarea condițiilor principale ale contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni ce urmează a fi încheiate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru unele societăți comerciale de interes str...

HOTĂRÂRE nr. 1163 din 23 iulie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.163 din 23 iulie 2004 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută și celelalte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate