DECIZIE nr. 110 din 11 martie 2004
DECIZIE nr. 110 din 11 martie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
HOTĂRÂRE nr. 605 din 21 aprilie 2004 privind înființarea Societății Comerciale "RAMI DACIA" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "RAMI DACIA"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Se înființează Societatea Comercială "RAMI DACIA" - S.A., denumită în continuare societate, în coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, prin reorganizarea Regiei Autonome "RAMI DACIA" din subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
(2) Societatea este persoană juridică română care se organizează ca societate comercială pe acțiuni și funcționează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu actul constitutiv prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Societatea are sediul în municipiul București, bd. Timișoara nr. 5, sectorul 6.
Articolul 3
(1) Capitalul social inițial al societății se constituie prin preluarea activului patrimonial al Regiei Autonome "RAMI DACIA", la concurența sumei de 123.307.000.000 lei, iar diferența de 390.723 lei până la suma stabilită conform balanței de verificare contabilă la data de 31 octombrie 2003, respectiv 123.307.390.723 lei, se înscrie în rezerva legală a noii societăți.
(2) Capitalul social se divide în 123.307 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 1.000.000 lei.
(3) Predarea-preluarea activului și pasivului între Regia Autonomă "RAMI DACIA" și societate se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(4) Capitalul social integral subscris și vărsat al societății este deținut în întregime de statul român, în calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Administrației și Internelor.
Articolul 4
(1) Structura organizatorică și numărul de personal necesar funcționării societății se aprobă de adunarea generală a acționarilor, la propunerea consiliului de administrație.
(2) Personalul salariat al Regiei Autonome "RAMI DACIA" se preia de către societate, în condițiile legii, de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, păstrându-și drepturile salariale avute la data preluării până la încheierea noului contract colectiv de muncă.
(3) Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat de Regia Autonomă "RAMI DACIA" rămâne în vigoare până la data încheierii noului contract colectiv de muncă la nivel de unitate de către societate, potrivit prevederilor legale.
Articolul 5
La data obținerii de către societate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în municipiului București, bd. Timișoara nr. 5, sectorul 6, capitalul social al societății se va majoră cu valoarea terenului.
Articolul 6
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri societatea preia toate drepturile și va fi ținută de toate obligațiile Regiei Autonome "RAMI DACIA", asumate atât în nume propriu, cât și în numele Ministerului Administrației și Internelor, în măsura în care, potrivit reglementărilor legale sau contractuale, acestea nu se sting.
(2) Societatea se subrogă în toate litigiile în curs ale Regiei Autonome "RAMI DACIA", în calitatea procesuală deținută de aceasta.
Articolul 7
(1) De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri până la înregistrarea societății veniturile și cheltuielile înregistrate de Regia Autonomă "RAMI DACIA" se preiau în totalitate de societate.
(2) Până la data înregistrării societății dreptul de a angaja financiar și contractual operațiunile în derulare ale Regiei Autonome "RAMI DACIA" se atribuie directorului general al regiei.
Articolul 8
Modificarea și completarea ulterioară a actului constitutiv al Societății Comerciale "RAMI DACIA" - S.A. se fac prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor.
Articolul 9
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 185/1991 privind înființarea Regiei Autonome "RAMI DACIA", cu modificările și completările ulterioare.
București, 21 aprilie 2004.
Nr. 605.
Anexă
ACT 21/04/2004
DECIZIE nr. 110 din 11 martie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și 55 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată
ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2004 privind aprobarea modelului și conținutului formularului 710 "Declarație rectificativă", cod 14.13.01.00/r
ACTUL CONSTITUTIV din 21 aprilie 2004 al Societății Comerciale "RAMI DACIA" - S.A.
ORDIN nr. 458 din 23 aprilie 2004 privind ameliorarea accesului gravidelor la investigații paraclinice și consulturi de specialitate
HOTĂRÂRE nr. 614 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 556/2001 privind reactualizarea Planului național pentru cercetare-dezvoltare și inovare
Acest site folosește cookie-uri. Detalii