HOTĂRÂRE nr. 1304/2005

HOTĂRÂRE nr. 1.304 din 27 octombrie 2005 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al orașului Lipova și în administrarea Consiliului Local al Orașului Lipova, județul Arad

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 3 noiembrie 2005

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al orașului Lipova și în administrarea Consiliului Local al Orașului Lipova, județul Arad.

Articolul 2

Predarea-primirea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: -------------- p.
Ministrul apărării naționale, Ion-Mircea Plângu,
secretar de stat
p.
Ministrul administrației și internelor, Anghel Andreescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 27 octombrie 2005.

Nr. 1.304.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE a imobilelor care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al orașului Lipova și în administrarea Consiliului Local al Orașului Lipova, județul Arad

Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care alcătuiesc domeniul public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului

Orașul Lipova, județul Arad Statul român, Ministerul Apărării Naționale Orașul Lipova, județul Arad, Consiliul Local al Orașului Lipova - imobil 2429 - suprafața construită = 176,87 m2

- cod 8.29.09 - suprafața desfășurată = 203,27 m2

- nr. M.F. 103.517 - suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile = 150.000 m2

Orașul Lipova, județul Arad Statul român, Ministerul Apărării Naționale Orașul Lipova, județul Arad, Consiliul Local al Orașului Lipova - imobil 5072 - suprafața totală a terenului = 2.260 m2

- cod 8.29.09

- nr. M.F. 103.518

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 noiembrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1303 din 27 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.303 din 27 octombrie 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Lugoj și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Lugoj,...

HOTĂRÂRE nr. 1307 din 27 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.307 din 27 octombrie 2005 privind transmiterea unui imobil, monument istoric, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul public al statului și în administrarea Institutului Național al Monu...

HOTĂRÂRE nr. 1298 din 27 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.298 din 27 octombrie 2005 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2005, pentru Biserica unitariană din Sângeorgiu de Pădure

HOTĂRÂRE nr. 1299 din 27 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.299 din 27 octombrie 2005 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2005, pentru Episcopia Româno-Catolică din Oradea

HOTĂRÂRE nr. 1301 din 27 octombrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.301 din 27 octombrie 2005 privind majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al activității de "intervenții operative și reîntregirea stocurilor diminuate", finanțată integral din veniturile proprii ale Administrației Naționale a Rezervelor d...