ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 141/2005
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 141 din 13 octombrie 2005 pentru ratificarea Protocolului adițional la Scrisoarea de înțelegere privind controlul drogurilor și aplicarea legii, semnată la București la 3 iulie 2001, dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la București la 26 septembrie 2005
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere faptul că, în contextul bunelor relații de colaborare stabilite cu autoritățile americane, pe baza cadrului juridic bilateral, începând cu anul 2001 Statele Unite ale Americii au acordat României asistență financiară constând în fonduri nerambursabile, în condițiile stabilite prin Scrisoarea de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor și aplicarea legii, semnată la București la 3 iulie 2001, luând în considerare faptul că la 26 septembrie 2005 a fost semnat la București Protocolul adițional la Scrisoarea de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor și aplicarea legii, semnată la București la 3 iulie 2001, ținând cont de faptul că în termen de 20 de zile de la semnarea documentului bilateral de cooperare Guvernul României trebuie să notifice Guvernului Statelor Unite ale Americii faptul că au fost îndeplinite procedurile legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a documentului, pentru ca partea română să beneficieze de asistența oferită de Guvernul Statelor Unite ale Americii în valoare de 1.750.000 dolari S.U.A., element care vizează interesul public și constituie situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, al art. 19 alin. (1) lit. h) și alin. (3) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
Se ratifică Protocolul adițional la Scrisoarea de înțelegere privind controlul drogurilor și aplicarea legii, semnată la București la 3 iulie 2001, dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la București la 26 septembrie 2005.
București, 13 octombrie 2005.
Nr. 141.
PROTOCOL 26/09/2005
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 octombrie 2005
RECTIFICARE nr. 336 din 20 octombrie 1995
RECTIFICARE nr. 336 din 20 octombrie 1995 la anexa la Decretul nr. 336/1995
PROTOCOL din 25 octombrie 2005
PROTOCOL ADIȚIONAL din 26 septembrie 2005 la Scrisoarea de înțelegere privind controlul drogurilor și aplicarea legii, semnată la București la 3 iulie 2001, între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii
ORDIN nr. 1103 din 14 octombrie 2005
ORDIN nr. 1.103 din 14 octombrie 2005 privind constituirea celulei de criză pentru supravegherea și monitorizarea măsurilor de sănătate publică ce se impun în contextul existenței focarelor de gripă aviară la păsări
HOTĂRÂRE nr. 32 din 19 octombrie 2005
HOTĂRÂRE nr. 32 din 19 octombrie 2005 privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 42/2004 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților
DECIZIE nr. 454 din 20 septembrie 2005
DECIZIE nr. 454 din 20 septembrie 2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
DECIZIE nr. 479 din 22 septembrie 2005
DECIZIE nr. 479 din 22 septembrie 2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă
RECTIFICARE nr. 412 din 19 mai 2000
RECTIFICARE nr. 412 din 19 mai 2000 la anexa la Hotărârea Guvernului nr. 412/2000
RECTIFICARE nr. 636 din 29 iunie 2005
RECTIFICARE nr. 636 din 29 iunie 2005 la anexa la Hotărârea Guvernului nr. 636/2005