ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 135/2005
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 135 din 29 septembrie 2005 privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere necesitatea intensificării, de urgență, a luptei împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului, cu implicații majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, luând în considerare necesitatea formulării unui răspuns credibil în această perioadă, în care Comisia Europeană se află în plin proces de redactare a viitorului Raport de țară pentru România, solicitărilor partenerilor europeni de a asigura un mijloc eficient de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, în concordanță cu acquis-ul comunitar, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul (8) al articolului 3 va avea următorul cuprins: "(8) Persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. e) și e^1) nu au obligația de a raporta către Oficiu informațiile pe care le primesc sau le obțin de la unul dintre clienții lor în cursul determinării situației juridice a acestuia sau al apărării ori reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri judiciare ori în legătură cu acestea, inclusiv al acordării de consultanță cu privire la declanșarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent dacă aceste informații au fost primite sau obținute înainte, în timpul ori după încheierea procedurilor." 2. Alineatul (2) al articolului 8 se abrogă. 3. Alineatele (1) și (3) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins: "Art. 9. - (1) Persoanele prevăzute la art. 8 au obligația să stabilească identitatea clienților la inițierea unor relații de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. În cazul în care există vreo îndoială asupra împrejurării că un client acționează în nume sau în interes propriu sau dacă este cert că acesta nu acționează în nume sau în interes propriu, persoanele prevăzute la art. 8 au obligația să ia toate măsurile rezonabile pentru a obține date despre identitatea reală a persoanei în numele sau în interesul căreia acționează acest client, inclusiv de la Oficiu.
..
(3) De îndată ce există o suspiciune că prin operațiune se urmărește spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism, persoanele prevăzute la art. 8 vor proceda la identificarea clienților și a persoanelor în numele sau în interesul cărora aceștia acționează, chiar dacă valoarea operațiunii este mai mică decât limita minimă prevăzută la alin. (2)."
4. Articolul 11 se abrogă. 5. La alineatul (1) al articolului 22, litera b) va avea următorul cuprins: "b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 9, art. 13-15, art. 16 alin. (1) și la art. 17."
Articolul II
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
București, 29 septembrie 2005.
Nr. 135.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 7 octombrie 2005
HOTĂRÂRE nr. 1181 din 5 octombrie 2005
HOTĂRÂRE nr. 1.181 din 5 octombrie 2005 privind organizarea acțiunilor de comemorare a Zilei Holocaustului în România (9-10 octombrie 2005)
DECRET nr. 985 din 5 octombrie 2005
DECRET nr. 985 din 5 octombrie 2005 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România
LEGE nr. 280 din 5 octombrie 2005
LEGE nr. 280 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
ORDIN nr. 1023 din 4 octombrie 2005
ORDIN nr. 1.023 din 4 octombrie 2005 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 501/2005 privind schimbarea sediului sucursalei teritoriale Dunăre - Olt a Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare
LEGE nr. 283 din 5 octombrie 2005
LEGE nr. 283 din 5 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România