HOTĂRÂRE nr. 932/2024
HOTĂRÂRE nr. 932 din 1 august 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 24 august 2018, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.
La articolul 4 alineatul (1), literele e), f) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:
e) promovează programe și proiecte în domeniul de competență al SSRML, finanțate de la bugetul de stat;
f) efectuează activități de cercetare științifică și documentare referitor la activitatea revoluționarilor din decembrie 1989, cea a luptătorilor în rezistența anticomunistă, respectiv foștii deținuți politici, a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, precum și a persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977;
..
h) administrează baza de date referitoare la revoluționarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistența anticomunistă, respectiv la foștii deținuți politici, la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, precum și la persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977;
2. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 5
(1) SSRML este condus de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului.
(2) Secretarul de stat reprezintă SSRML în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate.
(3) Secretarul de stat îndeplinește, conform legii, funcția de ordonator principal de credite și de reprezentant legal al instituției publice.
(4) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, secretarul de stat emite ordine și instrucțiuni în condițiile legii.
(5) Secretarul general al SSRML este înalt funcționar public, numit și eliberat din funcție în condițiile legii.
(6) Secretarul general al SSRML îndeplinește atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte atribuții dispuse prin ordin emis de secretarul de stat.
(7) Prin ordin al secretarului de stat unele atribuții pot fi delegate, după caz, secretarului general, precum și altor persoane din cadrul SSRML, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.
(8) Secretarul general adjunct al SSRML este înalt funcționar public, numit și eliberat din funcție în condițiile legii.
(9) Secretarul general adjunct îndeplinește atribuțiile prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al SSRML ori delegate de secretarul de stat.
(10) Secretarul de stat numește și eliberează din funcție personalul SSRML, în condițiile legii.
3. La articolul 8, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Numărul maxim de posturi este 35, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului demnitarului.
4. La articolul 8, alineatul (5) se abrogă.
5. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 10
Pentru transportul demnitarului, al secretarului general, al secretarului general adjunct și al personalului din cadrul SSRML, normativele de cheltuieli privind dotarea cu autoturisme sunt prevăzute în anexa nr. 2, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
6. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.
Articolul II
Aplicarea procedurilor legale privind reorganizarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea dispozițiilor legale și a regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.
Articolul III
Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 24 august 2018, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
București, 1 august 2024.
Nr. 932.
Anexa nr. 1^1) ^1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 )
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor
luptătorilor împotriva regimului comunist
instaurat în România în perioada 1945-1989
Anexa nr. 2 (Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 563/2014 )
PARCUL NORMAT
de mijloace de transport pentru Secretariatul de stat pentru
recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului
comunist instaurat în România în perioada 1945-1989
Nr. crt.
Alocarea
Parcul normat
1. Secretar de stat 1 autoturism
2. Secretar general 1 autoturism
3. Parc comun 1 autoturism
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 5 august 2024
HOTĂRÂRE nr. 916 din 25 iulie 2024
HOTĂRÂRE nr. 916 din 25 iulie 2024 privind aprobarea cuantumului și a plății contribuției financiare voluntare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru evaluarea inter pares a Punctului național de contact al României pe...
HOTĂRÂRE nr. 928 din 1 august 2024
HOTĂRÂRE nr. 928 din 1 august 2024 pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la București la 30 aprilie 2024 și la Bruxelles la 11 iunie 2024,...
AMENDAMENT din 5 august 2024
AMENDAMENT din 30 aprilie 2024 convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la București la 30 aprilie 2024 și la Bruxelles la 11 iunie 2024, la Acordul de împrumut (Proiect priv...
ORDIN nr. 1120 din 26 iulie 2024
ORDIN nr. 1.120 din 26 iulie 2024 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică
SCHEMĂ din 5 august 2024
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 26 iulie 2024 sub formă de contracte pentru diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică