ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 81/2005

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 81 din 14 iulie 2005 pentru modificarea alin. (2) al art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2002 privind funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 18 iulie 2005

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 392 din 16 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2005 pentru modificarea alin. (2) al art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2002 privind funcționarea Sistemului na...

Ținând cont de faptul că potrivit legislației actuale numai până la data de 17 iulie 2005 mai poate funcționa în paralel numărul unic pentru apeluri de urgență cu celelalte numere naționale pentru urgențe și că pentru a fi mediatizat la nivelul întregii țări numărul 112 este necesară o perioadă mai îndelungată, în scopul evitării apariției unor disfuncționalități, este necesar ca termenul de 3 luni prevăzut inițial în Ordonanța Guvernului nr. 18/2002 privind funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 398/2002, să fie înlocuit cu un termen de 9 luni, astfel încât termenul de 17 iulie 2005 să se proroge până la 17 ianuarie 2006. Caracterul de urgență se justifică prin timpul scurt rămas până la împlinirea datei de 17 iulie 2005. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Alineatul 2 al articolului 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2002 privind funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 398/2002, se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Numărul unic pentru apeluri de urgență va fi utilizat în paralel cu celelalte numere telefonice naționale pentru anunțarea urgențelor, pentru o perioadă de 9 luni de la data finalizării instalării Sistemului național unic pentru apeluri de urgență."

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: ---------------
Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Zsolt Nagy

București, 14 iulie 2005.

Nr. 81.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 iulie 2005