HOTĂRÂRE nr. 400 din 5 mai 2005
HOTĂRÂRE nr. 400 din 5 mai 2005 privind stabilirea tarifului de licențiere a Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA pentru anul 2005
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
HOTĂRÂRE nr. 359 din 28 aprilie 2005 privind derularea Programului CEEPUS II în România
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al Legii nr. 59/2004 privind ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă și Republica Slovenia pentru promovarea cooperării în domeniul învățământului superior în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS II), semnat la Zagreb la 9 martie 2003, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Oficiul Național CEEPUS asigură gestionarea participării Ministerului Educației și Cercetării la realizarea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală - CEEPUS II.
Articolul 2
Atribuțiile Oficiului Național CEEPUS sunt următoarele:
a) popularizarea, în scopul promovării, a programului, în strânsă legătură cu Oficiul Central CEEPUS și cu celelalte oficii naționale CEEPUS;
b) primirea candidaturilor;
c) pregătirea acordării burselor pentru solicitanți;
d) asigurarea câte unui loc de studiu pentru beneficiarii burselor care urmează să fie primiți la universitățile solicitate în formularul de candidatură;
e) acordarea burselor în condițiile stabilite de Programul CEEPUS II - anexa nr. I, acțiunea 4;
f) organizarea plății burselor;
g) primirea rapoartelor pe care fiecare beneficiar al unei burse CEEPUS trebuie să le întocmească la finalizarea stagiului de studiu;
h) realizarea evaluării naționale a programului;
i) întocmirea rapoartelor anuale privind mobilitățile efectuate.
Articolul 3
Participarea României la Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală CEEPUS II va începe din anul universitar 2005-2006.
Articolul 4
Anual, Ministerul Educației și Cercetării, prin Oficiul Național CEEPUS, va acorda 625 de luni de bursă pentru efectuarea de stagii de studii universitare, postuniversitare, cursuri intensive, cursuri de limbă și mobilități cadre didactice, prin universitățile care vor fi solicitate de partenerii din țările semnatare ale Acordului CEEPUS II.
Articolul 5
Participanții la acțiunile prevăzute la art. 4, pe perioada șederii la universitatea gazdă, vor avea următoarele facilități:
a) pentru cei care efectuează studii universitare se acordă bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 80 de euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente;
b) pentru cei care efectuează studii postuniversitare se acordă bursă lunară în cuantum egal cu echivalentul în lei al sumei de 100 de euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente;
c) pentru mobilități cadre didactice se acordă o indemnizație echivalentă cu salariul de bază lunar cuvenit cadrului didactic corespunzător gradului universitar de încadrare în universitatea de origine, pentru o normă întreagă, obligațiile lor fiind cele prevăzute de Acordul CEEPUS II;
d) pentru cei care efectuează cursuri intensive și cursuri de limbă se va acorda jumătate din cuantumul bursei lunare prevăzute la lit. a) și b), dacă durata cursului nu depășește 15 zile, și bursa lunară, integrală, prevăzută la lit. a) și b), când durata cursului depășește 15 zile;
e) cazare gratuită în cămine studențești sau în alte spații universitare amenajate în acest scop;
f) acoperirea cheltuielilor de laborator legate de realizarea programului de studii și cercetare;
g) plata cheltuielilor legate de serviciile medicale acordate în condițiile legii, similar persoanelor asigurate în România.
Articolul 6
Cheltuielile privind aplicarea Programului CEEPUS II în România, prevăzute la art. 4 și 5, se asigură de la bugetul de stat, din sumele alocate Ministerului Educației și Cercetării.
Articolul 7
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 172/1998 privind derularea Programului CEEPUS în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 30 martie 1998.
București, 28 aprilie 2005.
Nr. 359. ___________
HOTĂRÂRE nr. 400 din 5 mai 2005 privind stabilirea tarifului de licențiere a Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA pentru anul 2005
HOTĂRÂRE nr. 402 din 5 mai 2005 privind atribuirea denumirii "Dimitrie Cantemir" Institutului Cultural Român de la Istanbul, Republica Turcia
DECRET nr. 370 din 5 mai 2005 privind conferirea Ordinului național Pentru Merit în grad de Mare Cruce
DECRET nr. 371 din 5 mai 2005 privind conferirea unor decorații de război
DECIZIE nr. 117 din 24 februarie 2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor catego...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii