HOTĂRÂRE nr. 1732/2006

HOTĂRÂRE nr. 1.732 din 6 decembrie 2006 privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru Agenția Națională pentru Sport

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 11 decembrie 2006

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, precum și al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru pentru Agenția Națională pentru Sport, cu suma de 100 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, la capitolul 67.01 "Cultură, recreere și religie", titlul "Alte cheltuieli", în vederea finanțării cheltuielilor privind achiziția unor materiale și echipamente sportive pentru lotul olimpic și loturile naționale de box ale României.

Articolul 2

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2006.

Articolul 3

Agenția Națională pentru Sport răspunde de modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: ──────────────── Șeful Cancelariei Primului-Ministru, Ion-Mircea Plângu p. Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Constantin Liviu Cepoi
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 6 decembrie 2006.

Nr. 1.732. ___________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 decembrie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1701 din 29 noiembrie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1.701 din 29 noiembrie 2006 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 248/2006 privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2006, pentru Agenția Națională...

HOTĂRÂRE nr. 1731 din 6 decembrie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1.731 din 6 decembrie 2006 pentru aprobarea tarifelor de autorizare și acreditare pe programe de studiu ale instituțiilor de învățământ superior și de evaluare externă a calității educației percepute de Agenția Română de Asigurare a Calității în Î...

HOTĂRÂRE nr. 1746 din 6 decembrie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1.746 din 6 decembrie 2006 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în unele județe