ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 41/2006
ORDONANȚA DE URGENTA nr. 41 din 7 iunie 2006 pentru modificarea Legii nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În vederea armonizării prevederilor Legii nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile art. 49 din Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și României în Uniunea Europeană, din cadrul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru a intensifica participarea partenerilor sociali în procesul dialogului social la nivel european și pentru a asigura creșterea capacității administrative a partenerilor sociali, precum și a gradului de reprezentare a acestora la nivelul Uniunii Europene, în vederea familiarizarii partenerilor sociali cu metodele de lucru și activitățile Comitetului Economic și Social European și pentru pregătirea aderării de jure la 1 ianuarie 2007, începând cu anul 2006, organismele Comitetului Economic și Social European sunt deschise participării României, din necesitatea asigurării participării a câte 5 reprezentanți ai organizațiilor sindicale și ai organizațiilor patronale reprezentative la nivel național în cadrul Comitetului Economic și Social European, întrucât se impune majorarea numărului de membri care să constituie plenul Consiliului Economic și Social, astfel încât să fie asigurate atât participarea la lucrările Comitetului Economic și Social European, cat și cvorumul de ședința al Consiliului Economic și Social din România, având în vedere faptul ca aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Legea nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifica după cum urmează: 1. Alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins: "Art. 13. - (1) Consiliul Economic și Social este compus dintr-un număr de 45 de membri care constituie plenul Consiliului Economic și Social, numiți de partenerii sociali după cum urmează:
a) 15 membri numiți, de comun acord, de confederatiile patronale reprezentative la nivel național;
b) 15 membri numiți, de comun acord, de confederatiile sindicale reprezentative la nivel național;
c) 15 membri numiți de Guvern."
2. Alineatul (1) al articolului 25 va avea următorul cuprins: "Art. 25. - (1) Dezbaterile în plen se desfășoară în prezenta a minimum 24 de membri, cu condiția ca fiecare partener social să fie reprezentat de cel puțin 8 persoane."
Articolul II
Se autorizeaza Ministerul Finanțelor Publice ca, la propunerea ordonatorilor de credite, sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetelor Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Consiliului Economic și Social.
București, 7 iunie 2006.
Nr. 41.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 iunie 2006
HOTĂRÂRE nr. 765 din 14 iunie 2006
HOTĂRÂRE nr. 765 din 14 iunie 2006 privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru Agenția Naționala pentru Sport
ORDIN nr. 416 din 13 iunie 2006
ORDIN nr. 416 din 13 iunie 2006 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, pe baza căruia se calculează valoarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier și vegetației forestiere din afară fondului forestier,...
ORDIN nr. 863 din 29 mai 2006
ORDIN nr. 863 din 29 mai 2006 privind aprobarea Procedurii de emitere și retragere a autorizației turistice pentru plajele de pe litoralul Marii Negre
PROCEDURĂ din 20 iunie 2006
PROCEDURA din 29 mai 2006 de emitere și retragere a autorizației turistice pentru plajele de pe litoralul Marii Negre
RECTIFICARE nr. 117 din 4 mai 2006
RECTIFICARE nr. 117 din 4 mai 2006 la Legea nr. 117/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
RECTIFICARE nr. 52 din 20 iunie 2006
RECTIFICARE nr. 52 din 20 iunie 2006 la anexa la Ordinul președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 52/2006 pentru aprobarea Regulamentului nr. 9/2006 privind executarea contractelor de garanție reală mobiliară
HOTĂRÂRE nr. 15269 din 30 mai 2006
HOTĂRÂRE nr. 15.269 din 30 mai 2006 pentru aprobarea Normei privind recuperarea creanțelor administrate de EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului (NI-ACF-08-I/0)
NORMĂ din 20 iunie 2006
NORMA din 30 mai 2006 privind recuperarea creanțelor administrate de EXIMBANK-S.A. în numele și în contul statului (NI-ACF-08-I/0)