HOTĂRÂRE nr. 520/2006

HOTĂRÂRE nr. 520 din 19 aprilie 2006 privind transmiterea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 3 mai 2006

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea imobilului, compus din teren și construcții în curs de execuție, situat în orașul Pantelimon, Bd. Biruinței nr. 84, județul Ilfov, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, operându-se modificările corespunzătoare în evidențele celor două unități.

Articolul 3

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.407/2002 privind transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 14 decembrie 2002.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: ---------------
Ministrul justiției, Monica Luisa Macovei
Ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu
Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Mihai Alexandru Voicu
p.
Ministrul finanțelor publice, Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat

București, 19 aprilie 2006.

Nr. 520.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului proprietate publică a statului, situat în orașul Pantelimon, Bd. Biruinței nr. 84, județul Ilfov, care se transmite din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor

Locul unde sunt situate construcțiile și terenul care se transmit Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", care alcătuiesc domeniul public al statului Caracteristicile tehnice ale imobilului

Orașul Pantelimon, Bd. Biruinței nr. 84, județul Ilfov Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Administrația Națională a Penitenciarelor Imobil 961 (parțial) Suprafața construită = 2.686 m2

Cod 8.29.09 Suprafața desfășurată = 5.064 m2

Nr. M.F. 145.257 Suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile = 21.982,9 m2, din care: alei asfaltate = 680 m2;

Nr. M.F. 145.258

Suprafața platformelor betonate = 1.811,5 m2

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 mai 2006

HOTĂRÂRE nr. 482 din 12 aprilie 2006

HOTĂRÂRE nr. 482 din 12 aprilie 2006 pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Zagreb la 23 decembrie 2005 și la...

AMENDAMENT din 3 mai 2006

AMENDAMENTE din 17 ianuarie 2006 convenite între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin scrisoarea semnată la Zagreb la 23 decembrie 2005 și la București la 17 ianuarie 2006, la A...

HOTĂRÂRE nr. 495 din 12 aprilie 2006

HOTĂRÂRE nr. 495 din 12 aprilie 2006 privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilului proprietate privată situat pe amplasamentul lucrării "Sporire capacitate circulație pe DN 1 Ploiești - Câmpina km 66+500 - km 88+515" din cadrul obiectivului de inv...

HOTĂRÂRE nr. 496 din 12 aprilie 2006

HOTĂRÂRE nr. 496 din 12 aprilie 2006 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al municipiului Galați și în administrarea Consiliului Local al Municipiului...

HOTĂRÂRE nr. 521 din 19 aprilie 2006

HOTĂRÂRE nr. 521 din 19 aprilie 2006 privind transmiterea unui imobil, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Justiției, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor