HOTĂRÂRE nr. 556/2006
HOTĂRÂRE nr. 556 din 26 aprilie 2006 privind stabilirea datei de la care se eliberează pașapoarte simple temporare, precum și a formei și conținutului acestora
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 7 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Începând cu data de 1 septembrie 2006, se eliberează pașapoarte simple temporare de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
(2) La data punerii în circulație a pașapoartelor electronice, autoritățile competente române din țară eliberează pașapoarte simple temporare.
(3) Forma și conținutul pașapoartelor simple temporare sunt stabilite potrivit anexei nr. 1, pentru cele prevăzute la alin. (1), respectiv potrivit anexei nr. 2, pentru cele prevăzute la alin. (2).
Articolul 2
Pentru confecționarea pașapoartelor simple temporare se abilitează Secretariatul General al Guvernului, prin Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în calitate de producător, să asigure condițiile tehnice necesare pentru personalizarea documentelor de călătorie, în condițiile contractelor deja existente.
Articolul 3
(1) Sumele necesare pentru finanțarea operațiunilor prevăzute la art. 2 se asigură de furnizor și se restituie acestuia de producător/beneficiar, pe măsura eliberării pașapoartelor simple temporare.
(2) Pașapoartele simple temporare se eliberează titularului după achitarea contravalorii documentului de călătorie, a taxelor consulare și, după caz, a altor tarife stabilite potrivit legii.
(3) Contravaloarea pașapoartelor simple temporare, eliberate în străinătate, este percepută în dolari S.U.A. sau în moneda țării de reședință și este încasată de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, potrivit instrucțiunilor emise de Ministerul Afacerilor Externe.
Articolul 4
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
București, 26 aprilie 2006.
Nr. 556.
Anexa 1
FORMA ȘI CONȚINUTUL pașapoartelor simple temporare, eliberate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României
Coperta: - roșu închis, cu inscripția "Pașaport temporar", "Temporary Passport" și "Passport Temporaire"
Mărimea: - 125 x 88 mm
Numărul de pagini: - 16
Seria pașaportului: - perforată pe toate filele, exclusiv pe colantul informatizat, tipărită pe paginile 3 și 16
Numerotarea paginilor: - tipărită în partea de jos a fiecărei pagini
Colantul informatizat: - personalizarea cuprinde datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data nașterii, locul nașterii, data și organul emitent, data valabilității pașaportului, codul numeric personal), cetățenia, seria pașaportului, fotografia scanată, semnătura scanată, datele informatizate citibile optic
Pagini rezervate pentru mențiuni ale autorităților
Pagina cuprinzând instrucțiuni și obligații
Hârtie: - specială, filigran, elemente de siguranță
Anexa 2
FORMA ȘI CONȚINUTUL pașapoartelor simple temporare eliberate de autoritățile competente române din țară
Coperta: - roșu închis, cu inscripția: "Pașaport temporar"
Mărimea: - 125 x 88 mm
Numărul de pagini: - 16
Seria pașaportului: - perforată pe toate filele, exclusiv pe fila informatizată, tipărită pe paginile 3 și 16
Numerotarea paginilor: - tipărită în partea de jos a fiecărei pagini
Fila informatizată: - prinsă prin coasere în carnet în momentul confecționării
- datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data nașterii, locul nașterii, data și organul emitent, data valabilității pașaportului, codul numeric personal)
- cetățenia
- seria pașaportului
- semnătura titularului
- datele informatizate citibile optic
- fotografia titularului digitalizată direct pe fila informatizată
Protecția filei informatizate: - film special multistrat laminabil
Pagini rezervate pentru mențiuni ale autorităților române: - semne particulare
- domiciliu
- însoțitori și altele
Pagini pentru vize
Pagina cuprinzând instrucțiuni și obligații
Hârtie: - specială, filigran, elemente de siguranță ___________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 mai 2006
HOTĂRÂRE nr. 554 din 26 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 554 din 26 aprilie 2006 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru instanțele militare
HOTĂRÂRE nr. 557 din 26 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 557 din 26 aprilie 2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulație pașapoartele electronice, precum și a formei și conținutului acestora
ORDIN nr. 264 din 18 aprilie 2006
ORDIN nr. 264 din 18 aprilie 2006 pentru prelungirea perioadei de recoltare și colectare a masei lemnoase