ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29/2006
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 12 aprilie 2006 pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a condițiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene și în alte state
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere că ultima perioadă de timp s-a remarcat prin reducerea consistentă a fenomenului migrației ilegale și a problemelor asociate acestuia, precum și prin faptul că numărul cetățenilor români returnați din străinătate a scăzut în mod semnificativ, reprezentând în acest moment un procent de numai 0,3% din numărul total de aproape 8.000.000 de cetățeni care călătoresc anual în străinătate, ținând seama că în prezent migrația ilegală a cetățenilor români nu mai constituie, cum se întâmpla în anii anteriori, unul dintre principalele reproșuri adresate României de statele membre ale Uniunii Europene, în contextul în care dispariția considerentelor care au determinat instituirea obligației prezentării de documente care să justifice scopul și durata șederii planificate în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, pentru care nu este necesară viza de intrare, impune eliminarea în regim de urgență a acestei obligații, întrucât restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație nu se mai justifică în raport cu prevederile art. 53 din Constituția României, republicată, ținând seama de importanța adoptării acestor reglementări, care să asigure un cadru legal corespunzător exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate, prin evitarea menținerii unor restricții care au devenit neproporționale în raport cu situația care le-a determinat, întrucât toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a condițiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene și în alte state, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 14 noiembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 177/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La alineatul (1), litera d) se abrogă. 2. Alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Cuantumul sumei minime în valută prevăzute la alin. (1) lit. c), precum și modalitățile prin care se face dovada deținerii acesteia se stabilesc și se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe."
București, 12 aprilie 2006.
Nr. 29. ___________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 465 din 12 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 465 din 12 aprilie 2006 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2006, pentru Oficiul Parohial Reformat Oradea - Rogerius, județul Bihor
HOTĂRÂRE nr. 475 din 12 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 475 din 12 aprilie 2006 privind stabilirea cuantumului sumei minime în valută pe care trebuie să o prezinte cetățenii români la ieșirea din țară, când călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state pentru care nu este necesară...
HOTĂRÂRE nr. 480 din 12 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 480 din 12 aprilie 2006 privind acordarea unui ajutor umanitar populației din comunele Roșia de Amaradia și Albeni, județul Gorj
DECIZIE nr. 285 din 28 martie 2006
DECIZIE nr. 285 din 28 martie 2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
HOTĂRÂRE nr. 466 din 12 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 466 din 12 aprilie 2006 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru județul Ilfov
HOTĂRÂRE nr. 473 din 12 aprilie 2006
HOTĂRÂRE nr. 473 din 12 aprilie 2006 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2006, pentru Episcopia Dunării de Jos, județul Galați