ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 5/2006
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 5 din 9 februarie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului European din România
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere că traducerea acquis-ului comunitar reprezintă un angajament asumat de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, țara noastră are obligația ca, până la data de 31 decembrie 2006, să traducă acquis-ul comunitar aflat în vigoare la acea dată, în caz contrar acesta neproducând efecte juridice. Ținând cont de datele existente, rezultă că Institutul European din România, cu personalul actual, nu va putea finaliza revizuirea traducerii acquis-ului comunitar până la data de 31 decembrie 2006, astfel încât să fie posibilă publicarea ediției speciale în limba română a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. Luând în considerare această situație, cu consecințe grave atât în ceea ce privește capacitatea României de a îndeplini criteriile pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, cât și pentru destinatarii direcți ai dreptului comunitar, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
Ordonanța Guvernului nr. 15/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului European din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 207/1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, litera f) se abrogă. 2.
Articolul 5 va avea următorul cuprins: "Art. 5. - Institutul European din România asigură, fără plată, în condițiile legii, servicii, în conformitate cu atribuțiile prevăzute la art. 3 și 4, autorităților administrației publice centrale și locale și instituțiilor publice, pe baza priorităților stabilite anual de Ministerul Integrării Europene și în limita resurselor financiare disponibile." 3. La articolul 8 alineatul (1), prima liniuță va avea următorul cuprins: "- președintele și alți doi membri ai consiliului de administrație, numiți de primul-ministru, la propunerea Ministerului Integrării Europene;". 4. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins: "Art. 14. - (1) Institutul European din România are un număr maxim de 85 de posturi, dintre care 84 de specialitate." 5. Alienatul (4) al articolului 18 va avea următorul cuprins: "(4) Personalul Institutului European din România care efectuează coordonarea și revizia traducerii acquis-ului comunitar în limba română și a legislației românești în limbile de lucru ale Uniunii Europene, precum și cel care efectuează coordonarea activităților de comunicare, formare și cercetare în afaceri europene beneficiază de un spor pentru desfășurarea unei activități de interes național, în cuantum de 50% din salariul de bază. Celelalte categorii de personal beneficiază de un spor de 15% calculat la salariul de bază." 6. După alineatul (4) al articolului 18 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Stabilirea categoriilor de personal în raport cu criteriile prevăzute la alin. (4) se face de către consiliul de administrație."
București, 9 februarie 2006.
Nr. 5.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 februarie 2006
DECRET nr. 175 din 9 februarie 2006
DECRET nr. 175 din 9 februarie 2006 privind acordarea gradului de general unui colonel din Ministerul Apărării Naționale și trecerea acestuia în rezervă cu noul grad
DECRET nr. 176 din 9 februarie 2006
DECRET nr. 176 din 9 februarie 2006 privind înaintarea în gradul următor a unui general din Ministerul Apărării Naționale și trecerea acestuia în rezervă cu noul grad
DECRET nr. 177 din 9 februarie 2006
DECRET nr. 177 din 9 februarie 2006 privind trecerea în rezervă a unui general din Serviciul Român de Informații
HOTĂRÂRE nr. 189 din 9 februarie 2006
HOTĂRÂRE nr. 189 din 9 februarie 2006 privind transmiterea bunurilor taberei școlare "Stejarul" din domeniul public al statului și din administrarea Cancelariei Primului-Ministru - Autoritatea Națională pentru Tineret în domeniul public al municipiului Giurgiu...
ORDIN nr. 150 din 8 februarie 2006
ORDIN nr. 150 din 8 februarie 2006 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 447/2003 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind examinarea medicală și psihologică a personalului d...
HOTĂRÂRE nr. 168 din 3 februarie 2006
HOTĂRÂRE nr. 168 din 3 februarie 2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 547/2002 privind instituirea în portul Constanța, aflat în administrarea Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime Constanța” - S.A, a măsurilor pentr...