ORDONANȚĂ nr. 17/2006
ORDONANȚĂ nr. 17 din 26 ianuarie 2006 privind trecerea Muzeului Național "George Enescu" din București în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VII.8 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Articolul 1
(1) Începând cu data de 1 martie 2006, Muzeul Național "George Enescu" din București trece de sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor și se finanțează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
(2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor și municipiului București pe anul 2006, pentru municipiul București, se diminuează cu suma stabilită pe bază de protocol potrivit prevederilor art. 4 și se suplimentează corespunzător bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.
Articolul 2
Cheltuielile efectuate în anul 2006 pentru finanțarea instituției de cultură prevăzute la art. 1 alin. (1) se regularizează cu bugetul de stat, conform precizărilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
Articolul 3
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe în volumul și structura bugetului de stat, în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii și Cultelor și în sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor și municipiului București, aferente municipiului București, pe anul 2006.
Articolul 4
Predarea-preluarea instituției de cultură prevăzute la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Culturii și Cultelor și Consiliul General al Municipiului București, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
Articolul 5
La punctul II "Organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat" din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 15 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, după nr. crt. 20 se introduce nr. crt. 20^1, cu următorul cuprins:
"201. Muzeul Național «George Enescu» din București Venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat".
Articolul 6
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă poziția referitoare la Muzeul Național "George Enescu" din București, cuprinsă în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.235/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru funcționarea instituțiilor de cultură care se finanțează din bugetele locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 10 noiembrie 2003.
Articolul 7
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 26 ianuarie 2006.
Nr. 17.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2006 pentru aprobarea măsurilor privind susținerea finanțării documentațiilor tehnice pentru proiectele din cadrul măsurii 2.1 "Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale" din Programul SAPARD, de la bugetul de stat
ORDONANȚĂ nr. 13 din 26 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 13 din 26 ianuarie 2006 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru anul 2006
ORDIN nr. 95 din 24 ianuarie 2006
ORDIN nr. 95 din 24 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind închiderea conturilor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare la 31 decembrie 2005
ORDONANȚĂ nr. 19 din 26 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 19 din 26 ianuarie 2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională
ORDONANȚĂ nr. 20 din 26 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 20 din 26 ianuarie 2006 privind acordarea de facilități producătorilor agricoli și crescătorilor de animale în perioada de preaderare la Uniunea Europeană
NORMĂ din 30 ianuarie 2006
NORME METODOLOGICE din 24 ianuarie 2006 privind închiderea conturilor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare la 31 decembrie 2005
ORDONANȚĂ nr. 21 din 26 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 21 din 26 ianuarie 2006 privind regimul concesionării monumentelor istorice
ORDONANȚĂ nr. 18 din 26 ianuarie 2006
ORDONANȚĂ nr. 18 din 26 ianuarie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2000 privind îmbunătățirea finanțării unor programe de dezvoltare sectorială inițiate de Ministerul Culturii și Cultelor