HOTĂRÂRE nr. 1535/2007
HOTĂRÂRE nr. 1.535 din 12 decembrie 2007 privind aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 6 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre stabilește procedura de recunoaștere a calificării - pregătire și experiență profesională - dobândite într-un stat membru, în afara sistemului de învățământ, de către cetățenii români sau cetățenii statelor membre, în domeniul desfășurării activităților de comercializare și/sau distribuire a produselor de protecție a plantelor și/sau a activităților ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor sau a oricăreia dintre aceste activități cu o categorie de produse toxice care include și produsele de protecție a plantelor.
Articolul 2
(1) În raporturile cu celelalte state membre și cu Comisia Europeană statul român asigură o cooperare operativă și eficientă în ceea ce privește domeniile de activitate reglementate de prezenta hotărâre.
(2) Pentru aplicarea prevederilor art. 1 se desemnează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin unitățile fitosanitare județene și a municipiului București, ca autoritate unică responsabilă pentru recunoașterea calificării - pregătire și experiență profesională - dobândite într-un stat membru de către cetățenii români sau cetățenii statelor membre, necesară desfășurării pe teritoriul României a activităților de comercializare a produselor de protecție a plantelor și a activităților ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor.
(3) Statul român informează celelalte state membre și Comisia Europeană cu privire la autoritatea responsabilă pentru aplicarea prevederilor art. 1.
Articolul 3
În sensul prezentei hotărâri, termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) beneficiar este persoana fizică interesată să desfășoare pe teritoriul României în mod independent sau ca salariat activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor și/sau activitățile ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor;
b) stat membru este statul membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European;
c) stat membru de origine sau de proveniență este statul membru, în sensul definiției prevăzute la lit. b), unde beneficiarul a desfășurat efectiv activitățile prevăzute la art. 1;
d) activitățile ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor sunt cele prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin unitățile fitosanitare județene și a municipiului București, acceptă drept dovadă suficientă pentru îndeplinirea condițiilor stabilite la art. 4 lit. A.c) și B.d) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, desfășurarea efectivă într-un alt stat membru a activităților prevăzute la art. 1 pentru oricare dintre următoarele perioade:
a) 5 ani consecutivi ca persoană care desfășoară activități în mod independent sau ca salariat, îndeplinind o funcție de conducere, fără a depăși o perioadă mai mare de 2 ani de la data încetării activității până la data depunerii cererii prevăzute la art. 9 lit. a);
b) 2 ani consecutivi ca persoană care desfășoară activități în mod independent sau ca salariat, îndeplinind o funcție de conducere, în situația în care beneficiarul este titular, pentru activitatea în cauză, a unui certificat care atestă competența sa și care îl autorizează să desfășoare în statul membru de origine sau de proveniență activitățile prevăzute la art. 1;
c) 3 ani consecutivi ca persoană care desfășoară activități în mod independent sau ca salariat, îndeplinind o funcție de conducere, în situația în care beneficiarul dovedește că a primit, pentru activitatea în cauză, o pregătire prealabilă atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru de origine sau de proveniență ori apreciat ca îndeplinind condițiile cerute de organismul profesional competent;
d) 3 ani consecutivi în calitate de salariat, în situația în care beneficiarul este titular, pentru activitatea în cauză, a unui certificat care atestă competența sa și care îl autorizează să desfășoare în statul membru de origine sau de proveniență activitățile prevăzute la art. 1;
e) 4 ani consecutivi în calitate de salariat, în situația în care beneficiarul dovedește că a primit, pentru activitatea în cauză, o pregătire prealabilă atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru de origine sau de proveniență ori apreciat ca îndeplinind condițiile cerute de organismul profesional competent.
(2) Pentru activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor, prezentul articol are în vedere produsele de protecție a plantelor ambalate care sunt destinate spre livrare către utilizatorul final în ambalajele originale.
Articolul 5
Se consideră că o persoană a desfășurat activitățile prevăzute la art. 1, ca salariat, îndeplinind o funcție de conducere în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a)-c), dacă aceasta a desfășurat activitățile în cauză într-o întreprindere industrială sau comercială din domeniul profesional corespunzător în:
a) funcția de director de întreprindere sau de director al unei sucursale a unei întreprinderi;
b) funcția de adjunct al antreprenorului sau al directorului de întreprindere, dacă această funcție conferă o responsabilitate corespunzătoare celei de antreprenor ori de director de întreprindere reprezentat;
c) o funcție de conducere cu atribuții în domeniul activităților prevăzute la art. 1 și având în responsabilitate cel puțin un departament din întreprindere sau o funcție de conducere având responsabilități în ceea ce privește utilizarea produselor de protecție a plantelor.
Articolul 6
(1) Dovada îndeplinirii condițiilor stabilite la art. 4 constă într-un atestat emis de autoritatea sau organismul competent al statului membru de origine ori de proveniență.
(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) menționează, după caz, dacă în statul membru de origine sau de proveniență atestarea se limitează la desfășurarea activităților de comercializare a produselor de protecție a plantelor ori la activitățile care implică utilizarea produselor de protecție a plantelor sau dacă pentru activitățile ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor se exclud de la utilizare anumite produse de protecție a plantelor.
Articolul 7
În situația în care în statul membru de origine sau de proveniență atestatul prevăzut la art. 6 autorizează numai inițierea activității de comercializare a produselor de protecție a plantelor ori a activității ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor sau exclude din activitățile ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor anumite produse de protecție a plantelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin unitățile fitosanitare județene și a municipiului București, aplică aceleași restricții pe teritoriul său și exclude de asemenea din activitățile ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor produsele care conțin aceleași substanțe active ca și produsele excluse prin titluri de calificare și atestate ori care implică riscuri asemănătoare pentru sănătatea omului, animalelor sau a plantelor, direct ori indirect, prin intermediul mediului înconjurător.
Articolul 8
(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin unitățile fitosanitare județene și a municipiului București, eliberează persoanelor interesate, la cerere, după verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 4 alin. (1), un atestat de recunoaștere a calificării - pregătire și experiență profesională.
(2) Modelul atestatului menționat la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 1 și este echivalent certificatului de atestare prevăzut la art. 4 lit. A.c) și lit. B.d) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007.
Articolul 9
Persoanele care doresc să obțină atestatul de recunoaștere a calificării - pregătire și experiență profesională -, prevăzut la art. 8, trebuie să depună la unitatea fitosanitară județeană sau a municipiului București unde își au reședința un dosar care să conțină următoarele documente:
a) cerere în limba română (se vor menționa adresa și telefonul);
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe atestatul prevăzut la art. 6, eliberat de statul membru de origine sau de proveniență, tradusă în limba română și legalizată, însoțită de documentul original.
Articolul 10
Atestarea calificării - pregătire și experiența profesională - în domeniul desfășurării activităților de comercializare a produselor de protecție a plantelor și a activităților care implică utilizarea produselor de protecție a plantelor, dobândite în România de către cetățenii români sau cetățenii statelor membre care doresc să desfășoare activități pe teritoriul altui stat membru, se realizează conform prevederilor Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 51/2007 pentru aprobarea Procedurii de atestare a calificării - pregătire și experiență profesională - dobândite în România, în afara sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc să desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Articolul 11
(1) Pentru obținerea atestării calificării prevăzute la art. 10, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin unitățile fitosanitare județene și a municipiului București, eliberează la cererea persoanelor interesate o adeverință din care să reiasă perioadele în care o persoană juridică, o persoană fizică sau o asociație familială a fost înregistrată/autorizată pentru activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor sau, după caz, pentru activitățile ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor, specificând, acolo unde este cazul, numele persoanei care a fost prezentată ca personal de specialitate încadrat, fiind atestată profesional conform reglementărilor în vigoare.
(2) Modelul de adeverință care atestă perioadele de înregistrare a unei persoane fizice este prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Modelul de adeverință care atestă perioadele de înregistrare/autorizare a unei persoane juridice sau a unei asociații familiale, după caz, specificând numele persoanei care a fost prezentată ca personal specializat încadrat, este prevăzut în anexa nr. 3.
Articolul 12
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 13
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. * Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei Consiliului 74/556/CEE referitoare la măsurile tranzitorii în domeniul activităților privind comerțul și distribuirea produselor toxice și al activităților privind utilizarea profesională a acestor produse, inclusiv activitățile de intermediere, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 307 din 18 noiembrie 1974, și ale Directivei Consiliului 74/557/CEE privind realizarea libertății de stabilire și libera prestare a serviciilor pentru activitățile nonsalariale și activitățile de intermediere în comerțul și distribuția produselor toxice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 307 din 18 noiembrie 1974.
București, 12 decembrie 2007.
Nr. 1.535.
Anexa 1
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
.. UNITATEA FITOSANITARĂ
.. ATESTAT de recunoaștere a calificării - pregătire și experiență profesională - nr.
În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.535/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, se atestă că domnul/doamna
., născut/născută la data de
, având cetățenia
, posesor/posesoare al/a documentului de identitate
seria
nr.
.., are pregătirea de
, în conformitate cu
seria
nr.
.., eliberat de
la data de
. Prezentul atestat reprezintă recunoașterea calificării - pregătire și experiență profesională - în scopul desfășurării activității *)
.., conform legislației din România, la nivelul actului de calificare obținut în străinătate și nu este valabil pentru continuarea studiilor. Director executiv adjunct,
Data eliberării
.. _________
Notă
*) Se va trece activitatea de comercializare sau activitatea ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor, după caz.
Anexa 2
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
UNITATEA FITOSANITARĂ
ADEVERINȚĂ Nr.
În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.535/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, se atestă că domnul/doamna
.. născut/născută la data de
, având cetățenia
, posesor/posesoare al/a documentului de identitate
. seria
nr.
., a fost/este autorizat/autorizată să desfășoare activitatea de comercializare a produselor de protecție a plantelor în baza certificatului de înregistrare nr.
., eliberat de
.. la data de
, cu valabilitate în perioada
., având calificarea necesară prevăzută de lege pentru desfășurarea activității în cauză. Prezenta adeverință se eliberează în scopul obținerii atestatului privind calificarea - pregătire și experiență profesională - prevăzut în Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 51/2007 pentru aprobarea Procedurii de atestare a calificării - pregătire și experiență profesională - dobândite în România, în afara sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc să desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Director executiv adjunct,
.. Data eliberării
..
Anexa 3
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
.. UNITATEA FITOSANITARĂ
.. ADEVERINȚĂ Nr.
. În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.535/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, se atestă că domnul/doamna
, născut/născută la data de
., având cetățenia
, posesor/posesoare al/a documentului de identitate
seria
nr.
.., a fost prezentat/prezentată ca personal specializat în cadrul
, cu sediul în localitatea
.., str.
.. nr
.., județul
.., înmatriculată la registrul comerțului cu nr.
din
.., autorizată să desfășoare activitatea*)
., în baza
nr.
.., eliberat de
.. la data de
, cu valabilitate în perioada
, având calificarea necesară prevăzută de lege pentru desfășurarea activității în cauză. Prezenta adeverință se eliberează în scopul obținerii atestatului privind calificarea - pregătire și experiență profesională - prevăzut în Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 51/2007 pentru aprobarea Procedurii de atestare a calificării - pregătire și experiență profesională - dobândite în România, în afara sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc să desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. ___________
Notă
*) Se va trece activitatea de comercializare sau activitatea ce implică utilizarea produselor de protecție a plantelor, după caz.
Director executiv adjunct,
.. Data eliberării
.. ___________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1543 din 19 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.543 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea listei cuprinzând două obiective de investiții și a indicatorilor tehnico-economici, din cadrul programului "Săli de sport", derulat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A.
HOTĂRÂRE nr. 1554 din 19 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.554 din 19 decembrie 2007 privind trecerea corpului central din obiectivul de investiții "Casa Academiei" din administrarea Academiei Române în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală
HOTĂRÂRE nr. 1555 din 19 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.555 din 19 decembrie 2007 privind transmiterea unei părți din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Camerei Deputaților în administrarea Senatului României
HOTĂRÂRE nr. 1542 din 19 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.542 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea participării României cu un pavilion național la Expoziția internațională pentru industrie alimentară, agricultură și horticultură "Săptămâna verde", Berlin, 18-27 ianuarie 2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 155 din 19 decembrie 2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 155 din 19 decembrie 2007 pentru modificarea alin. (4) și (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
HOTĂRÂRE nr. 1484 din 6 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.484 din 6 decembrie 2007 privind metodologia de restituire/compensare a sumelor reprezentând partea corespunzătoare din dividende aferente anilor 2005-2006, virate la bugetul de stat sau la bugetul instituției publice implicate în procesul de pr...
HOTĂRÂRE nr. 1553 din 19 decembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.553 din 19 decembrie 2007 privind recunoașterea Asociației Române de Științe Penale ca fiind de utilitate publică
DECIZIE nr. 300 din 19 decembrie 2007
DECIZIE nr. 300 din 19 decembrie 2007 privind trecerea domnului Ariton Ion din funcția publică de prefect al județului Sibiu în funcția publică de inspector guvernamental