ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 128/2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 128 din 12 noiembrie 2007 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Luând în considerare necesitatea de a dezvolta nivelul de învățământ postliceal, constatată pe baza cererii în creștere a angajatorilor pentru calificări de nivel mediu care sunt școlarizate prin învățământul postliceal, în vederea respectării angajamentelor Guvernului României asumate prin Programul de guvernare cu privire la integrarea în Uniunea Europeană și a celor care vizează participarea României în Programul Comisiei Europene "Educație și formare profesională 2010", în conformitate cu rezultatele consultării publice privind Cadrul european al calificărilor și răspunsul Guvernului României transmis în decembrie 2005, învățământul postliceal corespunde cu nivelul 5 al Cadrului european al calificărilor, similar cu situația din alte țări europene în care acest nivel este cel mai solicitat pe piața muncii, în considerarea faptului că impactul estimat vizează interesul public al beneficiarilor educației și formării profesionale, iar nevoia de investiție în acest nivel de calificare profesională constituie o situație de urgență, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în vederea continuării școlarizării prin învățământ postliceal a calificărilor pentru care pregătirea în anul școlar 2007-2008 a început la 1 octombrie 2007, școlarizare care va dura 2 ani școlari, conform prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 389/2007 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2007-2008, cu modificările ulterioare, ținând cont de faptul că prin respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2007 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, prin Legea nr. 286/2007, a fost generată o situație extraordinară, dat fiind faptul că învățământul postliceal nu mai poate fi finanțat, având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2007 a fost respinsă prin Legea nr. 286/2007, fără a fi respectate dispozițiile alin. (8) al art. 115 din Constituția României, republicată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.
Articolul 51 va avea următorul cuprins: "Art. 51. - (1) Învățământul postliceal de stat se organizează de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din proprie inițiativă, la propunerea autorităților administrației publice locale sau la cererea operatorilor economici și a altor instituții interesate, în formele de organizare zi, seral și la distanță.
(2) Nomenclatorul domeniilor și calificărilor se stabilește de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, pe baza propunerilor factorilor interesați, validate de comitetele sectoriale, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Pregătirea prin învățământul postliceal se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în urma consultării partenerilor sociali și a validării acestora de către comitetele sectoriale. Standardele de pregătire profesională, care specifică nivelul de calificare, se realizează, de regulă, pe baza standardelor ocupaționale validate de comitetele sectoriale.
(4) Școlile de maiștri sunt școli postliceale.
(5) Învățământul postliceal are o durată de 1-3 ani, în funcție de complexitatea calificării și de nivelul de pregătire anterior al elevilor.
(6) Școlarizarea în învățământul postliceal de stat, organizată la inițiativa Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, se finanțează prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Școlarizarea poate fi finanțată și de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învățământ care asigură școlarizarea.
(7) Cifra de școlarizare corespunzătoare învățământului postliceal de stat se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu consultarea factorilor interesați."
2. La articolul 52, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Numărul de locuri pentru învățământul postliceal finanțat de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, se aprobă de inspectoratul școlar și se comunică Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului."
Articolul II
Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
București, 12 noiembrie 2007.
Nr. 128.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 noiembrie 2007
ORDIN nr. 2722 din 31 octombrie 2007
ORDIN nr. 2.722/C din 31 octombrie 2007 pentru aprobarea modelului cererii de înregistrare în registrul comerțului și al declarațiilor pe propria răspundere privind autorizarea funcționării
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 129 din 12 noiembrie 2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 129 din 12 noiembrie 2007 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de...
HOTĂRÂRE nr. 1363 din 12 noiembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.363 din 12 noiembrie 2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investiții din cadrul programului de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, derulat prin intermediul Agenției Naționale pentr...
HOTĂRÂRE nr. 1364 din 12 noiembrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.364 din 12 noiembrie 2007 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 811/2006 privind finanțarea din bugetul Ministerului Integrării Europene a asistenței tehnice pentru pregătirea de proiecte de investiții publice, finanțabile p...
ORDIN nr. 2572 din 9 noiembrie 2007
ORDIN nr. 2.572 din 9 noiembrie 2007 privind aprobarea Calendarului mișcării personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2008-2009
ORDIN nr. 2573 din 9 noiembrie 2007
ORDIN nr. 2.573 din 9 noiembrie 2007 pentru aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar
ORDIN nr. 2574 din 9 noiembrie 2007
ORDIN nr. 2.574 din 9 noiembrie 2007 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unitățile de învățământ preuniversitar din județele nominalizate în Hotărârea Gu...