HOTĂRÂRE nr. 1329/2007

HOTĂRÂRE nr. 1.329 din 31 octombrie 2007 privind modelul timbrului autocolant, condițiile de tipărire, de gestionare și de utilizare a acestuia pentru referendumul național din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 1 noiembrie 2007

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 48 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) La referendumul național din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României, cetățenii cu drept de vot își exercită dreptul de vot pe baza actelor de identitate, astfel cum acestea sunt definite la art. 117 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu modificările și completările ulterioare.

(2) După exercitarea votului, membrii biroului electoral al secției de votare aplică pe cartea de identitate un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data referendumului național.

(3) Modelul timbrului autocolant este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(4) Timbrul autocolant trebuie să asigure aderența perfectă pe documentul de identitate, astfel încât să nu se poată detașa fără a se produce deteriorarea acestui document.

Articolul 2

(1) Achiziționarea timbrelor autocolante se asigură de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Achiziția se face potrivit prevederilor art. 122 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Timbrele autocolante se predau de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative instituțiilor prefectului, pe bază de proces-verbal, cu cel puțin 5 zile înainte de data referendumului.

(3) Prefecții împreună cu primarii predau pe bază de proces-verbal timbrele autocolante președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, până cel târziu în preziua referendumului.

(4) Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe predau pe bază de proces-verbal timbrele autocolante președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate în străinătate, până cel târziu în preziua referendumului.

Articolul 3

Timbrele autocolante au același format pentru toate circumscripțiile, se imprimă cu litere de aceeași mărime, cu aceleași caractere și cu aceeași cerneală, într-un număr egal cu cel al alegătorilor, cu un plus de 10%.

Articolul 4

În vederea distribuirii corecte a timbrelor autocolante, Ministerul Internelor și Reformei Administrative comunică primarilor, cu cel târziu 5 zile înainte de ziua votării, numărul alegătorilor posesori de carte de identitate, înscriși în listele electorale permanente, pe fiecare secție de votare. Ministerul Internelor și Reformei Administrative furnizează aceste date în mod gratuit, în condițiile prevăzute de art. 10 alin. (6) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările și completările ulterioare.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: --------------
Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David

București, 31 octombrie 2007.

Nr. 1.329.

Anexă

NOTĂ: Pătratul în care este încadrat cercul cu înscrisul "VOTAT R.V.U." și "25.11.2007" are latura de 20 mm.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 noiembrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1326 din 31 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.326 din 31 octombrie 2007 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru al...

HOTĂRÂRE nr. 1325 din 31 octombrie 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.325 din 31 octombrie 2007 privind stabilirea măsurilor pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României