HOTĂRÂRE nr. 822/2007

HOTĂRÂRE nr. 822 din 25 iulie 2007 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, pentru executarea unor foraje în scopul asigurării surselor suplimentare de apă, în vederea diminuării efectelor secetei prelungite

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 31 iulie 2007

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 30 alin. (4) și (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă alocarea sumei de 14.621 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru executarea în regim de urgență a unor foraje în scopul asigurării surselor suplimentare de apă, în vederea diminuării efectelor secetei prelungite.

Articolul 2

Pentru asigurarea fondurilor necesare finanțării lucrărilor prevăzute la art. 1, se suplimentează cu suma de 7.903 mii lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007.

Articolul 3

Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.

Articolul 4

Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2007.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: --------------- p.
Ministrul internelor și reformei administrative, Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian

București, 25 iulie 2007.

Nr. 822.

Anexa

REPARTIZAREA pe unități administrativ-teritoriale a sumelor ce se alocă pentru executarea unor foraje în scopul asigurării surselor suplimentare de apă, în vederea diminuării efectelor secetei prelungite

Nr. crt. Județul Unitatea administrativ-teritorială Numărul forajelor Suma alocată (mii lei)

0 1 2 3 4

1. Bacău Comuna Scorțeni (sat Bârzulești) Reabilitare foraj existent 4

Comuna Roșiori (satele Roșiori și Valea Mare) 2 217

Comuna Colonești (sat Salahori) 1 138

Comuna Dealu Morii 1 151

Comuna Glăvănești (satele Glăvănești, Muncelu și Frumușelu) 5 800

Comuna Motoșeni (satele Praja, Poiana și Chicera) 6 960

TOTAL: 15 2.270

2. Botoșani Comuna Blândești (sat Cerchejeni) 1 62

Comuna Corlăteni 1 65

Comuna Coțușca 1 71

Comuna Gorbănești 1 67

Comuna Ibănești 1 75

Comuna Lunca (sat Zlătunoaia) 1 62

Comuna Mihălășeni 1 64

Comuna Nicșeni (sat Dorobanți) 1 62

Comuna Viișoara 1 62

TOTAL: 9 590

3. Buzău Comuna Stâlpu 1 99

Comuna Pârscov 1 35

Comuna Largu 1 198

Comuna Mihăilești 1 74

Comuna Padina 1 178

Comuna Ziduri 1 74

Comuna Scutelnici 1 74

TOTAL: 7 732

4. Călărași Oraș Lehliu-Gară (satele Răzvani și Buzoieni) 2 149

Comuna Sohatu (sat Sohatu) 1 74

Comuna Lehliu (sat Săpunari) 1 74

Comuna Lupșanu (sat Radu Vodă) 1 74

TOTAL: 5 371

5. Constanța Comuna Adamclisi (sat Abrud) 1 272

Oraș Băneasa (sat Făurei) 1 272

Comuna Amzacea (sat Casicea) 1 272

Comuna Seimeni (sat Dunărea) 1 38

TOTAL: 4 854

6. Galați Municipiul Galați Reabilitare foraje existente 231

Comuna Buciumeni 1 80

Comuna Drăgușeni 1 80

Comuna Bălășești 1 80

Comuna Cavadinești 1 64

Comuna Grivița 1 80

Comuna Cerțești 1 80

Comuna Corni 1 64

Comuna Cuca 1 64

Comuna Cudalbi 1 64

Comuna Drăgănești 1 64

Comuna Foltești 1 64

Comuna Frumușița 1 80

Comuna Gohor 1 80

Comuna Matca 1 64

Comuna Movileni 1 48

Comuna Oancea 1 48

Comuna Scânteiești 1 63

Comuna Schela 1 80

Comuna Slobozia Conachi 1 80

Comuna Suceveni 1 64

Comuna Tulucești 1 64

Comuna Țepu 1 80

Comuna Vârlezi 1 64

TOTAL: 23 1.830

7. Ialomița Comuna Alexeni 1 112

Comuna Bărbulești 1 83

Comuna Bărcănești 1 83

Comuna Borănești (satele Borănești și Sintești) 2 112

Comuna Gheorghe Doja 1 83

Comuna Miloșești 1 111

TOTAL: 7 584

8. Iași Comuna Cucuteni 1 52

Comuna Movileni 1 52

Comuna Roșcani 1 67

Comuna Sinești 1 67

Comuna Comarna 1 67

Comuna Dumești 1 45

Comuna Voinești 1 67

Comuna Mădârjac 1 111

Comuna Tătăruși 1 45

Comuna Ciortești 1 45

Comuna Drăgușeni 1 90

Comuna Costuleni (sat Cozia) 1 90

Comuna Lespezi (sat Bursuc-Deal) 1 45

Comuna Heleșteni 1 48

Comuna Vânători 1 48

TOTAL: 15 939

9. Neamț Comuna Costișa Reabilitare foraj existent 12

Comuna Bâra 1 72

Comuna Boghicea 1 72

Comuna Oniceni 1 72

Comuna Stănița 2 144

Comuna Valea Ursului 1 72

TOTAL: 6 444

10. Prahova Comuna Provița de Jos 1 50

Comuna Provița de Sus (sat Măgureni) 1 50

TOTAL: 2 100

11. Tulcea Comuna C.A.Rosetti 1 55

Comuna Cerna (sat Traian) 1 55

Comuna Ciucurova (sat Atmagea) 1 55

Comuna Topolog (satele Calfa, Cerbu și Măgurele) 3 165

TOTAL: 6 330

12. Vaslui Comuna Băcani (satele Bălțăteni și Băcani-Deal) 1 și reabilitare foraj existent 139

Comuna Albești (sat Corni Albești) 1 112

Comuna Banca (sat Țifu) 1 134

Comuna Bălteni (satele Bălteni și Bălteni-Deal) 2 202

Comuna Bogdana (sat Lacu Babei) 1 134

Comuna Codăești (satele Ghergheleu și Pribești) 2 224

Comuna Dănești (sat Tătarani) 1 112

Comuna Dodești 1 90

Comuna Dumești 1 112

Comuna Fruntișeni 1 134

Comuna Grivița (sat Trestiana) 1 67

Comuna Hoceni (sat Barboși) 1 112

Comuna Ivănești (sat Valea Oanei) 1 112

Comuna Laza (sat Sauca) 1 112

Comuna Lipovăț 1 112

Comuna Muntenii de Jos (sat Mânjești) 1 112

Comuna Mălușteni (sat Tuțcani) 1 134

Comuna Oșești 1 134

Comuna Pădureni (sat Rușca) 1 112

Comuna Pușcași 1 90

Comuna Rafaila 1 112

Comuna Roșiești (sat Valea lui Darie) 1 134

Comuna Șuletea (sat Fedești) 1 112

Comuna Solești (sat Boușori) 1 112

Comuna Tanacu (sat Benești) 1 132

Comuna Tăcuta (sat Protopopești) 1 110

Comuna Viișoara (sat Văleni) 1 90

Comuna Vinderei (sat Brădești) 1 110

Comuna Voinești (sat Voinești) 1 90

Comuna Zăpodeni 1 90

Municipiul Vaslui (sat Gura Bustei) 1 110

TOTAL: 33 3.692

13. Vâlcea Comuna Laloșu 1 25

TOTAL: 1 25

14. Vrancea Comuna Corbița Reabilitare foraj existent 37

Comuna Boghești 2 552

Comuna Corbița 3 1.017

Comuna Vidra (sat Irești și Vidra) 2 164

Comuna Valea Sării 1 90

TOTAL: 8 1.860

TOTAL GENERAL:

141 14.621

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 31 iulie 2007

HOTĂRÂRE nr. 826 din 25 iulie 2007

HOTĂRÂRE nr. 826 din 25 iulie 2007 pentru repartizarea pe destinații a sumelor aprobate Ministerului Sănătății Publice prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2007 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2007