HOTĂRÂRE nr. 595/2007
HOTĂRÂRE nr. 595 din 13 iunie 2007 privind funcționarea și atribuțiile Comitetului pentru finanțe publice locale
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 12 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 76 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Comitetul pentru finanțe publice locale, denumit în continuare Comitet, structură de tip partenerial, fără personalitate juridică, este un organism cu rol consultativ în procesul de elaborare a unor reglementări cu caracter financiar, care privesc în mod direct bugetele locale și de stabilire a sumelor pentru echilibrare ce se alocă anual de la bugetul de stat pentru bugetele locale.
Articolul 2
(1) Comitetul are următoarele atribuții:
a) analizează propuneri privind limitele sumelor pentru echilibrare ce se alocă anual de la bugetul de stat la bugetele locale, precum și modul de fundamentare și repartizare a acestora pe județe și face recomandări pentru îmbunătățirea sistemului de repartizare;
b) analizează propunerile privind modificarea criteriilor și formulei de alocare a sumelor pentru echilibrare ce vor fi repartizate pe județe și, respectiv, pe unități administrativ-teritoriale și face recomandări pentru îmbunătățirea sistemului de echilibrare;
c) formulează propuneri asupra proiectelor de acte normative ce cuprind reglementări cu caracter financiar și fiscal privind unitățile administrativ-teritoriale, atunci când consideră necesar;
d) analizează disfuncționalitățile semnalate de către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale determinate de modificările legislative, precum și impactul acestora asupra finanțelor publice locale și formulează recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legal;
e) analizează modul de aplicare a prevederilor art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și face recomandări pentru îmbunătățirea prevederilor legale;
f) analizează evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale și formulează propuneri de îmbunătățire a cadrului legal;
g) formulează propuneri pentru standarde și condiții minimale pe care să le îndeplinească aplicațiile informatice utilizate de administrația publică locală și face demersuri pentru compatibilizarea sistemelor informaționale și informatice destinate gestionării datelor privind bugetele locale;
h) analizează propunerile de standarde de cost și de calitate pentru prestarea serviciilor publice către populație elaborate de ministere și face recomandări pentru ajustarea acestora;
i) analizează propunerile privind descentralizarea financiară și fiscală elaborate de ministere și formulează recomandări în acest sens.
(2) Comitetul prezintă Guvernului, anual, un raport privind activitatea acestuia.
(3) În exercitarea atribuțiilor sale Comitetul adoptă hotărâri, care se semnează de către președinte.
(4) Pentru fundamentarea propunerilor pe care le efectuează Comitetul poate solicita date de la ministere și servicii publice deconcentrate ale ministerelor, iar acestea au obligația transmiterii în termenul prevăzut prin solicitarea respectivă.
Articolul 3
(1) Comitetul este compus din câte un reprezentant desemnat de:
a) Parlamentul României, prin hotărâre a acestuia;
b) Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ordin al ministrului, la nivel de secretar de stat;
c) Ministerul Economiei și Finanțelor, prin ordin al ministrului, la nivel de secretar de stat;
d) Asociația Comunelor din România, prin dispoziția președintelui acesteia;
e) Asociația Orașelor din România, prin dispoziția președintelui acesteia;
f) Asociația Municipiilor din România, prin dispoziția președintelui acesteia;
g) Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, prin dispoziția președintelui acesteia.
(2) Președintele Comitetului este reprezentantul Ministerului Economiei și Finanțelor.
(3) Pentru crearea unui cadru operativ privind asigurarea cvorumului necesar organizării ședințelor Comitetului și, implicit, pentru adoptarea hotărârilor de către acesta, entitățile prevăzute la alin. (1) vor desemna și câte un supleant ca înlocuitor de drept al reprezentantului.
Articolul 4
Componența nominală a Comitetului, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (1) și (3), se aprobă prin ordin comun al ministrului economiei și finanțelor și al ministrului internelor și reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 5
(1) Comitetul se întrunește trimestrial, în ședințe ordinare, sau ori de câte ori este necesar, în ședințe extraordinare.
(2) Comitetul poate constitui grupuri de lucru formate din specialiști din cadrul autorităților publice reprezentate.
Articolul 6
Pentru realizarea atribuțiilor sale, Comitetul poate colabora cu ministere, autorități și instituții publice, precum și cu organizațiile neguvernamentale interesate.
Articolul 7
(1) Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin structurile de specialitate, asigură împreună secretariatul tehnic al Comitetului.
(2) Desemnarea persoanelor care asigură secretariatul tehnic al Comitetului se face prin ordin comun al ministrului economiei și finanțelor și al ministrului internelor și reformei administrative.
Articolul 8
(1) Convocarea membrilor Comitetului în ședințe ordinare se face la inițiativa președintelui cu cel puțin 7 zile lucrătoare înainte de data organizării acesteia.
(2) Convocarea membrilor Comitetului în ședințe extraordinare se face la inițiativa președintelui sau a cel puțin 3 dintre structurile asociative prevăzute la art. 3, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data organizării acesteia. Inițiativa de convocare a Comitetului în ședințe extraordinare se trimite în mod obligatoriu președintelui.
(3) Fiecare membru al Comitetului are dreptul să introducă o problemă pe agenda întâlnirii ordinare sau extraordinare.
(4) Hotărârile Comitetului se iau în unanimitate. În cazul în care nu se ajunge la unanimitate în aprobarea unei hotărâri, se vor propune soluții alternative, hotărârea finală amânându-se pentru ședința următoare. Luarea unei decizii nu poate fi amânată de mai mult de două ori, în caz contrar hotărârea finală urmând a fi luată prin majoritatea simplă a membrilor prezenți, pe baza alternativelor menționate.
(5) Convocarea membrilor Comitetului, procesele-verbale încheiate cu ocazia ședințelor, precum și alte materiale se trimit, în format electronic, prin grija secretariatului tehnic, tuturor membrilor Comitetului.
(6) Secretariatul tehnic îndeplinește și alte însărcinări stabilite de Comitet sau de președintele acestuia.
București, 13 iunie 2007.
Nr. 595.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 iunie 2007
RECTIFICARE nr. 257 din 14 martie 2007
RECTIFICARE nr. 257 din 14 martie 2007 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 53 din 20 iunie 2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 53 din 20 iunie 2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală
HOTĂRÂRE nr. 623 din 20 iunie 2007
HOTĂRÂRE nr. 623 din 20 iunie 2007 privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor județene a unui drum comunal situat în județul Constanța
HOTĂRÂRE nr. 80 din 25 mai 2007
HOTĂRÂRE nr. 07/80 din 25 mai 2007 privind aprobarea Codului etic național al profesioniștilor contabili
HOTĂRÂRE din 27 iunie 2007
HOTĂRÂRE din 12 octombrie 2006 în cauza Sebastian Taub împotriva României
HOTĂRÂRE nr. 625 din 20 iunie 2007
HOTĂRÂRE nr. 625 din 20 iunie 2007 privind trecerea unui teren aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor - Agenția...
HOTĂRÂRE nr. 626 din 20 iunie 2007
HOTĂRÂRE nr. 626 din 20 iunie 2007 privind transmiterea unei părți dintr-un imobil, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Alba în administrarea...
HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 iunie 2007
HOTĂRÂRE nr. 615 din 20 iunie 2007 privind modificarea anexei nr. 3 la Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr....