HOTĂRÂRE nr. 574/2007
HOTĂRÂRE nr. 574 din 13 iunie 2007 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.708/2006 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2006, în vederea achiziționării unor bunuri culturale de patrimoniu
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 1.708/2006 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2006, în vederea achiziționării unor bunuri culturale de patrimoniu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 7 decembrie 2006, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
Bunurile achiziționate potrivit art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, intră în proprietatea publică a statului și în administrarea Muzeului Național de Istorie a României din București.
2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
Articolul 2^1
Se aprobă înscrierea bunurilor prevăzute la art. 2 în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și în administrarea Muzeului Național de Istorie a României din București.
3. Hotărârea Guvernului nr. 1.708/2006 se completează cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
București, 13 iunie 2007.
Nr. 574.
Anexă
DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor achiziționate potrivit art. 1 din
Hotărârea Guvernului nr. 1.708/2006
Denumirea
Persoana juridică la care se transmite bunul
Caracteristicile tehnice ale bunului
Valoarea
Brățară plurispiralică
Muzeul Național de Istorie a României din București - 6,5 spirale din tijă cu secțiune circulară, din aur, cu cele două extremități aplatizate, în formă de bandă decorată, la fiecare extremitate, cu câte 7 palmete, conținând incizii în formă de brăduț și în mijloc un șir de puncte. Brățara prezintă în continuarea palmetelor câte o placă dreptunghiulară, terminată cu o protomă zoomorfă. Pe corpul tijei, înaintea palmetelor, au fost gravate cercuri care o înconjoară. Plăcile terminale sunt situate și vizibile de aceeași parte a piesei spiralice; greutate circa 987 g. 200 mii lei
Brățară plurispiralică
Muzeul Național de Istorie a României din București - 7,5 spirale, din aur, cu cele două extremități aplatizate, în formă de bandă decorată, la fiecare extremitate, cu 7 palmete conținând indicii în formă de brăduț și la mijloc un șir de puncte. Brățara prezintă în continuarea palmetelor câte o placă dreptunghiulară, terminată cu o protomă zoomorfă. Suprafața plăcilor dreptunghiulare este decorată cu șiruri transversale constituite din incizii arcuite. Plăcile terminale se suprapun ca poziție și sunt vizibile de aceeași parte a piesei spiralice; greutate 1.080 g. 200 mii lei
Brățară plurispiralică
Muzeul Național de Istorie a României din București - 7,5 spirale, din aur, cu cele două extremități aplatizate, în formă de bandă decorată, la fiecare extremitate, cu 7 palmete conținând indicii în formă de brăduț și la mijloc un șir de puncte. Brățara prezintă în continuarea palmetelor câte o placă dreptunghiulară, terminată cu o protomă zoomorfă. Suprafața plăcilor dreptunghiulare este decorată cu linii în formă de brăduț, incizate. Animalele de la extremități au gura marcată printr-o incizie și ochii situați pe margini. Capetele animalelor sunt decorate cu mici cercuri. Pe corpul tijei, înaintea palmetelor, sunt cercuri incizate care o înconjoară; greutate 1.121 g. 200 mii lei
Brățară plurispiralică
Muzeul Național de Istorie a României din București - 6,5 spirale, din aur, cu cele două extremități aplatizate, în formă de bandă decorată, la fiecare extremitate, cu 7 palmete conținând indicii în formă de brăduț și la mijloc un șir de puncte. Brățara prezintă în continuarea palmetelor câte o placă dreptunghiulară, terminată cu o protomă zoomorfă. Suprafața plăcilor dreptunghiulare este decorată cu șiruri transversale conținând incizii arcuite. Pe corpul tijei, înaintea palmetelor, sunt cercuri incizate ce o înconjoară. Plăcile terminale sunt vizibile pe aceeași parte; greutate 930 g. 200 mii lei
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 iunie 2007
LEGE nr. 164 din 12 iunie 2007
LEGE nr. 164 din 12 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecției sociale
DECRET nr. 606 din 11 iunie 2007
DECRET nr. 606 din 11 iunie 2007 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecției sociale
HOTĂRÂRE nr. 519 din 30 mai 2007
HOTĂRÂRE nr. 519 din 30 mai 2007 pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 890/2003 privind aprobarea "Foii de parcurs din domeniul energetic din România"
ORDIN nr. 1690 din 29 mai 2007
ORDIN nr. 1.690 din 29 mai 2007 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române din domeniul mijloacelor de măsurare, care adoptă standarde europene armonizate
DECIZIE nr. 516 din 13 iunie 2007
DECIZIE nr. 516 din 13 iunie 2007 pentru modificarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual
HOTĂRÂRE nr. 582 din 13 iunie 2007
HOTĂRÂRE nr. 582 din 13 iunie 2007 pentru abrogarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 2.074/2004 privind aprobarea Strategiei naționale de prevenire a criminalității pe perioada 2005-2007
NORMĂ nr. 6 din 4 iunie 2007
NORMĂ nr. 6 din 4 iunie 2007 pentru abrogarea Normei Băncii Naționale a României nr. 8/1995 privind nivelul pozițiilor valutare ale sucursalelor din România ale societăților bancare, persoane juridice străine, pentru tranzacțiile valută contra lei efectuate pe...
HOTĂRÂRE nr. 79 din 25 mai 2007
HOTĂRÂRE nr. 07/79 din 25 mai 2007 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind efectuarea stagiului și examenul de aptitudini în vederea accesului la calitatea de expert contabil și de contabil autorizat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superio...