ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29/2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 25 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Ministerului Economiei și Finanțelor
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, pentru eficientizarea și reorganizarea activității în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
Comisia Națională de Prognoză, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, trece din subordinea Guvernului și coordonarea secretarului general al Guvernului în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Articolul 2
Comisia Națională de Prognoză este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Articolul 3
Drepturile specifice, inclusiv cele de natură salarială, obligațiile și răspunderea personalului Comisiei Naționale de Prognoză, care se preia integral, se păstrează în noua structură de organizare și funcționare a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Articolul 4
Ordonatorului de credite bugetare al Comisiei Naționale de Prognoză, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, îi revin toate obligațiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru ordonatorul terțiar de credite bugetare.
Articolul 5
Protocolul de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprinde, în principal, prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum și celelalte drepturi și obligații ale Comisiei Naționale de Prognoză.
Articolul 6
Președintele și vicepreședinții Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, beneficiază de prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că în cadrul Agenției, în subordinea președintelui, se organizează și funcționează cabinetul demnitarului. Numărul maxim de posturi din cabinetul președintelui Agenției este cel prevăzut la nr. crt. 4 din anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, cu modificările ulterioare, iar numărul maxim de posturi din cabinetele vicepreședinților Agenției este cel prevăzut la nr. crt. 5 din anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 7
(1) Agenția are un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii.
(2) Secretarul general al Agenției îndeplinește atribuțiile prevăzute la art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Secretarul general al Agenției poate îndeplini și alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al Agenției ori încredințate de președinte.
Articolul 8
(1) Drepturile conferite de actele normative în vigoare personalului Ministerului Finanțelor Publice sunt păstrate, în urma aplicării prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, pentru personalul preluat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
(2) De drepturile prevăzute la la alin. (1) beneficiază și personalul preluat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în urma aplicării prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007, de la Ministerul Economiei și Comerțului, aferent activității de economie.
Articolul 9
Dispozițiile actelor normative privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 10
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Economiei și Finanțelor va supune Guvernului spre adoptare proiectul de act normativ pentru organizarea și funcționarea Agenției.
București, 25 aprilie 2007.
Nr. 29.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 mai 2007
LEGE nr. 118 din 2 mai 2007
LEGE nr. 118 din 2 mai 2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă
DECRET nr. 501 din 27 aprilie 2007
DECRET nr. 501 din 27 aprilie 2007 pentru promulgarea Legii privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă
DECRET nr. 512 din 4 mai 2007
DECRET nr. 512 din 4 mai 2007 privind încetarea raporturilor de serviciu ale unui chestor șef de poliție cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative
HOTĂRÂRE nr. 389 din 25 aprilie 2007
HOTĂRÂRE nr. 389 din 25 aprilie 2007 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2007-2008
DECIZIE nr. 120 din 4 mai 2007
DECIZIE nr. 120 din 4 mai 2007 pentru numirea domnului Ionel Muscalu în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pe...
DECIZIE nr. 122 din 4 mai 2007
DECIZIE nr. 122 din 4 mai 2007 privind unele măsuri pentru reactualizarea componenței nominale a Comisiei pentru bursa specială "Guvernul României", aprobată prin Decizia primului-ministru nr. 393/2005
CIRCULARĂ nr. 10 din 2 mai 2007
CIRCULARĂ nr. 10 din 2 mai 2007 privind nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României valabil în luna mai 2007
DECIZIE nr. 278 din 22 martie 2007
DECIZIE nr. 278 din 22 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților econom...