ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 212/2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 212 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere că regimul aplicabil taxelor judiciare de timbru justifică, în unele cazuri și în anumite condiții, acordarea unor facilități la plata taxelor judiciare de timbru nu numai persoanelor fizice, dar și persoanelor juridice care se află în situația de a se adresa instanței judecătorești, pentru a se evita situații în care o valoare mare a taxei judiciare ar produce dezechilibre în situația financiară a entității juridice sau ar conduce la imposibilitatea acesteia de a solicita în justiție recunoașterea unor drepturi, ținând seama de actuala situație financiară cu efecte generalizate care afectează deja un număr mare de entități private și care cauzează dificultăți în efectuarea plăților, pentru a veni în sprijinul celor ce apelează la serviciul public al justiției prin diversificarea modalităților de încasare a taxelor judiciare de timbru, pentru reglementarea unor aspecte care au primit o soluționare diferită în practica instanțelor judecătorești cu privire la timbrarea cererilor prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile și cu privire la timbrarea unor acțiuni cu caracter patrimonial, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial." 2. La articolul 3, literele a) și a^1) se modifică și vor avea următorul cuprins: "a) cereri pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nepatrimonial - 19 lei; a^1) cereri în anularea sau declararea nulității unui act juridic nepatrimonial - 12 lei;". 3. La articolul 3^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 3^1. - (1) Cererile introduse la instanțele judecătorești, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), la valoarea imobilului." 4.
Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 19. - Taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament, sau în sistem on-line, în contul bugetului de stat, la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia debitorul își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal. Taxele judiciare de timbru pot fi plătite și prin unități bancare în contul bugetului de stat, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei." 5.
Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 21. - (1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008.
(2) Instanța acordă persoanelor juridice, la cerere, facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în următoarele situații:
a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10 % din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate;
b) plata integrală a taxei, potrivit art. 20, nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condițiile legii, indisponibilizate.
(3) În mod excepțional, instanța poate acorda persoanelor juridice reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, față de datele referitoare la situația economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice.
(4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordată separat sau, după caz, împreună cu eșalonarea sau amânarea plății."
6. După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 21^1, cu următorul cuprins: "Art. 21^1. - (1) Pentru soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, instanța poate solicita orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente.
(2) Asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxei de timbru instanța se pronunță fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului și părții adverse, dacă este cazul.
(3) Împotriva încheierii cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.
(4) Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă."
7. După articolul 21^1 se introduce un nou articol, articolul 21^2, cu următorul cuprins: "Art. 21^2. - (1) În cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, prin încheiere se vor stabili, după caz, cota de reducere sau cuantumul redus al taxei, termenul sau termenele de plată și cuantumul ratelor.
(2) Eșalonarea plății taxelor judiciare se poate face pe parcursul a cel mult 2 ani.
(3) În cazul eșalonării sau amânării, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, Ministerului Economiei și Finanțelor/organelor competente pentru urmărirea executării obligației de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite. În titlul executoriu se vor menționa și codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum și orice alte date de identificare a debitorului. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Economiei și Finanțelor în a căror rază teritorială își are sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare."
8. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) În cazul în care părțile se împacă înainte de prima zi de înfățișare, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul împăcării ulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la jumătate din suma achitată, proporțional cu actele procesuale neîndeplinite."
Articolul II
(1) Prevederile art. I pct. 4 privind plata în sistem on-line în contul bugetului de stat se aplică începând cu data de 1 martie 2009.
(2) Cererile privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic, cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, precum și cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate. Dispozițiile speciale în vigoare, care prevăd scutiri de la plata taxei judiciare de timbru pentru acțiunile în realizarea dreptului, sunt și rămân aplicabile.
București, 4 decembrie 2008.
Nr. 212.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 decembrie 2008
HOTĂRÂRE nr. 1625 din 10 decembrie 2008
HOTĂRÂRE nr. 1.625 din 10 decembrie 2008 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, pentru asigurarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de st...
ORDIN nr. 3062 din 2 decembrie 2008
ORDIN nr. 3.062/C din 2 decembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
REGULAMENT din 12 decembrie 2008
REGULAMENT din 2 decembrie 2008 de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
ORDIN nr. 1520 din 5 noiembrie 2008
ORDIN nr. 1.520 din 5 noiembrie 2008 privind legitimațiile de control financiar-fiscal pentru funcționarii publici din cadrul Direcției de control financiar și structurile de control financiar teritoriale
ORDIN nr. 1908 din 9 decembrie 2008
ORDIN nr. 1.908 din 9 decembrie 2008 privind instituirea procedurii de administrare specială și de supraveghere financiară la Societatea Comercială "Uzina Mecanică Cugir" - S.A. - filială a Companiei Naționale "Romarm" - S.A.
DECIZIE nr. 16 din 18 februarie 2008
DECIZIE nr. 16 din 18 februarie 2008 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. II și ale art. 94 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asig...
ORDIN nr. 739 din 11 decembrie 2008
ORDIN nr. 739 din 11 decembrie 2008 privind modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 642/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de acordare a sprijinului financiar, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr....