ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 163/2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 163 din 19 noiembrie 2008 pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale "Oltchim" - S.A. Râmnicu Vâlcea
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere conjunctura nefavorabilă pe piața bursieră, națională și internațională care conduce la imposibilitatea practică a recuperării în totalitate a creanței Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului prin vânzarea acțiunilor rezultate ca urmare a conversiei efectuate în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale "Oltchim" - S.A. Râmnicu Vâlcea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 30/2007, cu modificările ulterioare, luând în considerare înrăutățirea indicatorilor economico-financiari globali și pentru a împiedica deteriorarea în continuare a situației economico-financiare a societății, cu riscul ieșirii de pe piață a acestui operator economic, ceea ce ar conduce la o scădere semnificativă a veniturilor aduse la bugetul consolidat al statului, precum și la posibile mișcări sociale, societatea fiind unul dintre cei mai importanți angajatori în zonă, existând riscul major al nerecuperării creanței Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în cadrul unui proces de lichidare și chiar al plății unor sume suplimentare necesare închiderii și conservării până la vânzarea unor instalații de producție specifice activității din domeniul petrochimic, ținând cont de dubla calitate a statului față de această societate comercială, respectiv de principal creditor, dar și acționar majoritar, și faptul că prin adoptarea prezentului act normativ se creează condițiile necesare pentru recuperarea eficientă a creanțelor deținute de stat asupra societății în actuala conjunctură economică, defavorabilă valorificării creanțelor prin conversia acestora în acțiuni, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale "Oltchim" - S.A. Râmnicu Vâlcea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 29 iunie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 30/2007, cu modificările ulterioare.
(2) Creanța deținută de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului față de Societatea Comercială "Oltchim" - S.A. Râmnicu Vâlcea, incluzând și dobânda datorată de aceasta pentru perioada 28 noiembrie 2003-28 septembrie 2006, se valorifică în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 19 noiembrie 2008.
Nr. 163.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 decembrie 2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 192 din 25 noiembrie 2008 privind aprobarea unor măsuri de relaxare fiscală în vederea creșterii economice și a numărului locurilor de muncă
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 200 din 4 decembrie 2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 200 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
HOTĂRÂRE nr. 66 din 3 decembrie 2008
HOTĂRÂRE nr. 66 din 3 decembrie 2008 privind demisia unui senator