HOTĂRÂRE nr. 1556/2008

HOTĂRÂRE nr. 1.556 din 25 noiembrie 2008 privind transmiterea unor spații din imobilul aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 4 decembrie 2008

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor spații din imobilul aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Articolul 2

Predarea-preluarea părților de imobil transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, dar nu mai devreme de expirarea Contractului de închiriere încheiat între Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și Societatea Națională de Radiocomunicații - S.A.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: -------------- p.
Ministrul economiei și finanțelor, Cătălin Doica,
secretar de stat
p.
Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Zoltan Somodi,
secretar de stat

București, 25 noiembrie 2008.

Nr. 1.556.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE ale spațiilor din imobilul aflat în domeniul public al statului, care se transmit din administrarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală

Adresa

imobilului

care se

transmite

Persoana

juridică

de la care

se transmite

imobilul

Persoana

juridică

la care se

transmite

imobilul

Caracteristi- cile tehnice

ale

imobilului

Numar de

identifi- care

M.E.F.

Valoarea

de

inventar

(lei)

Municipiul

București,

Bd.

Libertății

nr. 14,

sectorul 5

Ministerul

Comunică- țiilor și

Tehnologiei

Informației

Ministerul

Economiei și

Finanțelor - Agenția

Națională de

Administrare

Fiscală

a) Tronson 1,

etajul 4,

camerele 390,

391B, 392,393,

394, 395, 396,

397, 435, 436,

437, 438, 439,

în suprafață

totală de

573 mp

34.387

(parțial)

37.646,24

b) Terenul

aferent în

suprafață de

169,51 mp

153.294

(parțial)

82.722,3

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 decembrie 2008

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 188 din 25 noiembrie 2008

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 188 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de c...